1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Planurile de viitor ale concernului Volkswagen

5 martie 2008

La salonul auto de la Geneva, Volkswagen este un subiect care a trezit interesul multor firme concurente, dar şi pe cel al vizitatorilor.

https://p.dw.com/p/DINU
Imagine: AP

Cel mai mare producător auto din Europa şi-a asigurat controlul asupra firmei Scania preluând alte 30% din acţiunile companiei suedeze de la fostul proprietar, grupul Wallenberg. În prezent, VW are o pondere de peste 68% din totalul acţiunilor Scania. La rândul său, concernul VW va fi preluat în curând de Porsche. Consiliul de Administraţie a aprobat luni (04.03) majorarea pachetului de acţiuni controlat de Porsche de la 30% la 50%.

În aceste condiţii, nu puţini se întreabă care va fi, în viitor, situaţia angajaţilor. "Intenţionăm să păstrăm locurile de muncă din Germania şi să ne dezvoltăm activitatea în străinătate. Nu avem un plan care vizează restructurări de personal în Republica Federală" - a promis şeful concernului, Martin Winterkorn.

La Gevena a renăscut un mit

Autosalon Genf 2006 Bild 03 von 12
Imagine: dpa

Modelul VW Scirocco, prezentat la salonul de la Geneva exact în urmă cu 34 de ani, a fost relansat anul acesta. Autoturismul va fi produs în Portugalia.

O altă vedetă a salonului de la Geneva este modelul Fiesta (Ford). Produsă în Europa, maşina creată în urmă cu trei decenii, urmează a fi comercializată pentru prima oară în întreaga lume. Modelul Fiesta va exista în trei versiuni (pentru Europa, Asia şi Statele Unite).