1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Poliţia din Saxonia, apropiere nepermisă de extrema dreaptă?

29 august 2018

După ce un document oficial a intrat în posesia unui membru al Pegida au apărut acuzaţii potrivit cărora poliţiştii saxoni ar fi pus la dispoziţia extremiştilor mai multe informaţii.

https://p.dw.com/p/33zkJ
Poliţia din Chemnitz în timpul unor manifestaţii care au urmat după crima petrecută în oraş
Poliţia din Chemnitz în timpul unor manifestaţii care au urmat după crima petrecută în oraşImagine: picture-alliance/dpa/A. Seidel

Documentul publicat de grupări populiste de dreapta, care poartă antetul tribunalului din Chemnitz, pare să fie mandatul de arestare preventivă a sirianului şi irakianului acuzaţi că ar fi înjunghiat duminica trecută un bărbat în centrul oraşului.

Hârtia a circulat între altele pe serviciul de mesagerie Telegram, pe un canal aparţinând lui Lutz Bachmann, unul din fondatorii mişcării islamofobe Pegida.

"Nu este posibil ca ofițerii de poliție să creadă că pot să ignore unele lucruril, deşi știu că vor comite o infracţiune", a declarat vicepremierul Saxoniei, Martin Dulig, de la SPD. "Acesta este o întâmplare scandaloasă", a afirmat Dulig la postul public de televiziune. Procuratura din Dresda a deschis o anchetă în acest caz.

Dacă mandatul de arestare este autentic, publicarea sa arată că cercurile de dreapta din Saxonia sunt susținute de poliție și de sistemul judiciar. Nu ar fi pentru prima dată când poliția este nevoită să înfrunte această acuzație.

În 2015, potrivit unor martori oculari, grupul terorist de dreapta "Freital" ar fi fost avertizat de poliție că urmează să aibă loc unui raid, însă din cauza lipsei de probe, ancheta a fost întreruptă.

Manifestă poliţiştii din Saxonia mai multă simpatie față de cei de dreapta decât ar fi bine pentru siguranța și ordinea publică?

Minciună, insinuări, insulte

Reinhard Gärtner nu vrea să fie asociat cu zona de dreapta. Ofițerul de poliție pensionat din Saxonia spune că nici el, nici foștii săi colegi nu întreţin simpatii politice la marginea din dreapta a eşichierului politic. "Aceasta este o minciună, o insinuare la adresa poliției", spune Gärtner într-un interviu acordat DW. "Eu unul aş depune plângere pentru insultă", a mai spus el. 

Gärtner a fost ofițer de poliție în Saxonia timp de 40 de ani. În Stollberg, la 20 de kilometri sud de Chemnitz, a avut loc ultima sa misiune.

S-a pensionat, iar acum este purtătorul de cuvânt al filialei din Saxonia a Sindicatului Poliţiştilor Germani. Gärtner nu dorește să fie "de dreapta", dar unele dintre opiniile sale, care ar putea fi catalogate ca atare, au putut fi auzite la un miting organizat de mișcarea islamofobă Pegida.

O apropiere periculoasă

Statisticile oficiale privind criminalitatea, conform cărora numărul de infracțiuni din Germania scade? "Sunt un nonsens", spune fostul poliţist. "Niciodată situaţia nu va deveni mai puțin periculoasă". Mass-media? "Ascund iniţial naționalitatea infractorilor în mod intenționat. O precizează ulterior şi scapă", afirmă Gärtner, precizând că "nu este bine".

Pensiile? "Nu mai putem finanța pensiile bătrânilor care au lucrat toată viața și apoi vine unul cu trei soţii problema migrației. Vine unul cu trei soții, care locuiește aici și beneficiază dr un venit de 5.000 de euro".

Valentin Lippmann
Valentin Lippmann Imagine: David Brandt

Da, "statul liber" Saxonia are o problemă în ceea ce privește apropierea între Pegida și poliție, spune Valentin Lippmann, şeful grupului parlamentar al Verzilor din parlamentul saxon. "Chiar și între extremiștii de dreapta și poliție a există întotdeauna o asemenea apropiere în Saxonia", a spus Lippmann într-un interviu acordat DW.

Oraşul se află în mâinile extremei drepte

La Heidenau, Clausnitz sau Freital, extremiștii de dreapta au avut mai multe ieşiri violente în ultimii ani, poliţia nereuşind să controleze situaţia.

După înjunghierea mortală a tânărului din Chemnitz de către un sirian și irakian, „lucrurile au decurs aparent în mod similar“, consideră Lippmann, care deplânge numărul insuficient al forţelor de ordine și o apreciere eronată a situaţiei de către acestea. "Situația este lăsată la cheremul dreaptei, ceea ce nu trebuie să se întâmple într-un stat constituțional", afirmă Lippmann.

Lippmann subliniază că poliția nu corespunde niciodată zonei de mijloc a societății, ci se află puțin mai departe, la dreapta. Cineva cu înclinaţii politice de stânga va deveni mai degrabă un asistent social decât un ofițer de poliție, în opinia sa. 

Cu atât mai importantă este o atitudine clară a personalului de conducere faţă de ceea ce este inacceptabil în cadrul Poliţiei. "În plus, este nevoie de o mai mare concentrare asupra drepturilor fundamentale ale omului în procesul de formare a poliţiştilor".

În combaterea extremismului de dreapta, nu atitudinea funcţionarilor este problema, afirmă Reinhard Gärtner de la Sindicatul Poliţiştilor, ci lipsa de personal. "De pildă, Poliţia din Chemnitz avea înainte patru secţii, iar acum nu mai sunt decât două. Evident că sunt insuficiente".

Peter Hille
Peter Hille Reporter radio, TV și online