Politica redescoperă răsăritul Germaniei

În Germania a reînceput în fine controversa privind reconstrucţia landurilor federale răsăritene – teritoriul fostei RDG – după ce, în ultimii ani, părea calmată, prin subvenţii de ordinul miliardelor cu efect minor. De data aceasta, în mod fericit, vestgermanii nu se plâng de pretins leneşii estgermani şi de costisitoarele piscine de divertisment, construite cu bani din impozitele lor. Caracterul dramatic al situaţiei promovează seriozitatea discuţiei şi conştiinţa că apusul şi răsăritul Germaniei se află într-una şi aceiaşi luntre.

Semnalul de alarmă l-a emis grupul de experţi condus de fostul primar al Hamburgului, Klaus von Dohnany. Cercul său de consilieri, beneficiind evident de binecuvântarea ministrului federal al economiei Wolfgang Clement şi a lui Manfred Stolpe, ministru pentru reconstrucţia landurilor răsăritene, a dezvăluit fără menajamente deficiturile celor 14 ani de ajutor financiar acordat noilor landuri federale: şomajul de 20 la sută, migraţia continuă a tinerilor şi celor calificaţi, numărul insuficient de întreprinderi mari şi firme medii cu rezerve financiare minore. Aproape fiecare al doilea euro din casieriile publice ale landurilor răsăritene provine din prestaţii de transfer din landurile apusene, ceea ce reprezintă un bilanţ de prestaţii excepţional de nefavorabil. Produsul social brut al Germaniei răsăritene este inferior celui al Portugaliei şi aceasta cu toate că în 13 ani şi jumătate s-au scurs nu mai puţin de 1250 de miliarde de euro din apusul în răsăritul Germaniei. “Pentru ce?” – se întreabă săptămânalul DER SPIEGEL.

Răspunsul e simplu: a fost preţul deciziei prea rapide de unificare a Germaniei – potrivit opiniei generale politic justă dar economic fatală – inclusiv a introducerii mărcii germane, ca mijloc de plată, în landurile răsăritene, ceea ce a distrus în anul 1990 fundamentul economiei RDG, strâns legată până atunci de sistemul economic al blocului răsăritean. Cercul de consilieri al lui Klaus von Dohnany califică azi fenomenul drept dezindustrializare a răsăritului. În acea vreme se spera că reunificarea va putea fi plătită din mărunţiş – că nu vor fi necesare fonduri suplimentare mari – azi în schimb, spre landurile răsăritene se transferă an de an patru la sută din produsul intern brut german.

În fapt, acest preţ excesiv al unificării, Germania de mult nu-l mai poate achita. Stagnarea actuală în ritmul creşterii economice a Germaniei este, în proporţie de aproximativ două treimi, consecinţa unificării, apreciază cercul de experţi grupat în jurul lui Dohnany. Până în prezent, guvernul lui Gerhard Schroeder s-a sustras recunoaşterii acestui fapt, ca dealtfel şi guvernul predecesor, condus de Helmut Kohl. Potrivit experţilor lui Dohnany, echivalarea condiţiilor de existenţă din răsărit şi apus – oricum dictată de constituţia Germaniei – devine de ani de zile tot mai paradoxală: în loc să promoveze avântul economic al landurilor răsăritene determină în regiuni vestgermane şomaj la nivelul superior estgerman şi daune serioase în infrastructura lor. Suplimentar, landurile răsăritene şi cele apusene se ceartă tot mai intens pe fluxul în descreştere al fondurilor din impozite.

Este astăzi momentul unei cotituri radicale în procesul reconstrucţiei răsăritului – recomandă consilierii lui Dohnany, exprimând astfel esenţa tuturor concluziilor enunţate de toate institutele de cercetări economice. Sunt de comun acord că, în viitor, promovarea răsăritului trebuie să se concentreze asupra aşanumitelor “nuclee ale creşterii economice”: centre ştiinţifice şi economice precum, de pildă, oraşele Dresden din Saxonia, Jena din Turingia, sau aşanumitul triunghi al industriei chimice, de la Halle. Pentru restul regiunilor estgermane ar rămâne valabil principiul speranţei, anume că centrele promovate vor antrena totodată economia zonelor vecine. Altă propunere – discutată deja în 1990 şi pe atunci poate raţională – pare azi lipsită de orice perspectivă: anume transformarea întregii Germanii răsăritene într-o zonă economică excepţională, cu impozite reduse. N-ar fi însă de acord Comisia UE, se replică azi.

În lunile următoare se vor discuta reţetele propuse azi, între care şi defrişarea hăţişului de subvenţii în vigoare. Cu speranţa că modificările nu vor fi într-atât de mărunte cum pare a sugera – spre temerea generală – noţiunea de “reajustare”, utilizată de ministrul Manfred Stolpe, responsabil cu reconstrucţia Germaniei răsăritene. Fiindcă ajustarea se practică de ani de zile, şi fără succes. Experţii recomandă în fine alte căi de soluţionare a chestiunii.