Preşedintele George W Bush mizează totul pe o singură carte

Dar, iată pentru început ce scrie SUEDDEUTSCHE ZEITUNG cu privire la discursul preşedintelui Bush: "...după realegere, şeful Casei Albe şi-a reiterat intenţia de a pune la bătaie întregul său capital politic în acest joc al hazardului pe care-l practică. El nu are de gând să se oprească şi nu se va lăsa împiedicat nici de opoziţia democrată, nici de comunitatea internaţională, nici de proprii colegi de partid care sunt, poate, de altă părere, şi nici de sondajele de opinie nefavorabile. America este ţara visurilor măreţe, spune Bush, şi el este decis să-şi viseze visul până la capăt - fie până la concretizarea sa, fie până la trezirea la crunta realitate. Dacă cei din auditoriu şi-au pierdut la auzul unor pasaje respiraţia, acest lucru este de înţeles, fiindcă nici un alt preşedinte nu şi-a exprimat intenţia de a demara atâtea proiecte titanice dintr-o dată, mizând totul pe o singură carte.

Cotidianul GENERAL-ANZEIGER din Bonn adaugă: "Bush vorbeşte serios când se referă la o lume a libertăţii. Totuşi, punctul culminant al acestui "imperialism democratic" a fost depăşit. Chiar dacă, din perspectiva lui Bush, misiunea din Irak nu este un eşec, ea este de natură să-i descurajeze la Washington pe cei care visează la o nouă ordine mondială. Şocul trezirii la realitate - pe care Bush, împreună cu adepţii săi trebuie să-l fi resimţit date fiind evoluţiile din Irak - va face ca astfel de aventuri să nu se mai repete.

LANDESZEITUNG din Lueneburg se referă tocmai la posibilele noi campanii militare americane în Siria şi Iran, apreciind că acestea ar suprasolicita trupele Pentagonului. "De aceea", se arată în comentariu, "George Bush a trebuit să se mulţumească să-i instige pe iranieni la revoltă. Acesta este însă un afront care face să pară ridicole eforturile diplomatice ale Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, de a împiedica Teheranul să se doteze cu arme atomice. În acelaşi timp, apelul lui Bush adresat tinerilor iranieni, de a se ridica împotriva teocraţiei, arată că şeful Casei Albe confundă trecerea pe care blugii şi coca-cola o au în rândul adolescenţilor cu aprobarea politicii externe americane."

Ziarul parizian FRANCE SOIR face în context chiar o comparaţie între Irakul de astăzi şi situaţia din Vietnam, în 1967, afirmând: "..în ciuda atacurior teroriste, la alegeri au participat mai mulţi cetăţeni decât fusese aşteptat, democraţia se dezvoltă şi la putere a ajuns un nou guvern. Ne referim la Irakul anului 2005? Nu, ci la situaţia din Vietnam, în 1967. În luna septembrie a acelui an, pro-americanul Ngyen van Thieu a câştigat alegerile. Washington numeşte drept "prioritară" alcătuirea unui guvern "cu o cât mai largă bază populară". La sfârşitul lui 1967, în Vietnam erau staţionaţi 500.000 de militari americani şi victoria împotriva nordului comunist părea posibilă. Totuşi, situaţia s-a înrăutăţit după ofensiva comunistă lansată la 31 ianuarie 1968. Astăzi, în Irak se află 150.000 de militari americani şi Casa Albă nu a numit un termen de retragere a lor, chiar dacă George Bush a calificat alegerile de la 30 ianuarie drept un "succes răsunător". Bush a explicat: "O dată cu participarea la alegerile libere, irakieni au respins categoric ideologia antidemocratică a teroriştilor". În 1967 preşedintele de atunci al SUA, Lyndon B Johnson, vorbea despre "curajul şi hotărârea vietnamezilor de a rămâne liberi". Înfrângerea din Vietnam, în urma căreia americanii au părăsit în mare grabă Saigonul, constituie astăzi un tabu pentru administraţia Bush".

Schimbare de temă: Cotidianul moscovit KOMMERSANT compară moartea premierului georgian Zurab Jvania cu uciderea, în martie 2003, a primului ministru sârb Zoran Djindjici, subliniind: "În două din cele trei state europene care au pornit pe calea revoluţiei, şefii guvernelor şi-au pierdut viaţa în condiţii dubioase. Ne referim la Serbia şi Georgia. Cea de-a treia ţară, Ucraina, nu are încă guvern. În toate cele trei ţări, primul ministru a fost sau este mult mai mult decât organul executiv al preşedintelui, fiind vorba de persoane puternice şi independente. Premeierul asasinat al Serbiei, Zoran Djindjici, era chiar mai puternic decât preşedintele. Poate că dispariţia acestor figuri emblematice ale revoluţiei este preţul tardiv plătit pentru divizarea societăţii, o divizare adusă cu sine chiar şi de cea mai paşnică revoluţie".

Referitor la vizita preşedintelui Germaniei, Horst Koehler, în Israel, BERLINER ZEITUNG comentează: "Israelienii şi palestinienii traversează o fază decisivă în urma căreia se va vedea dacă pacea între cele două popoare este posibilă încă din această generaţie. Koehler a amintit la Ierusalim, cu optimism, că, până la urmă, şi duşmanii de moarte de odinioară, Germania şi Franţa, au reuşit să se reconcilieze. Comparaţia le-a părut unora dintre israelieni un pic naivă. Dar, tocmai aici Germania ar putea contribui cu experienţa sa, de depăşire a unor bariere aparent insurmontabile, la relansarea procesului de pace din Orientul Apropiat. Nu trebuie uitat că vocea Germaniei şi a UE este ascultată cu respect de ambele tabere, în timp ce SUA trebuie să-şi recâştige credibilitatea în rândul palestinienilor".

În sfârşit, faptul că Deutsche Bank intenţionează să desfiinţeze noi locuri de muncă, în ciuda substanţialelor profituri obţinute anul trecut, determină ziarul OFFENBACH-POST să puncteze următoarele: "Ce efecte se aşteaptă de la noul drept fiscal, de la scăderea contribuţiilor la fondurile de asigurări sociale, de la flexibilizarea dreptului salarial, reducerea birocraţiei, stimularea creării de noi locuri de muncă prin reformarea politicilor salariale, de la diminuarea datoriilor de stat şi desfiinţarea treptată a subvenţiilor, dacă până şi firme cu bilanţuri-record îşi privesc angajaţii doar ca pe un factor generator de pierderi, concediindu-i în consecinţă? Şi asta în condiţiile în care angajaţii au realizat performanţe notabile...".HANDELBLATT din Duesseldorf avertizează pe marginea aceluiaşi subiect: "O firmă nu poate fi condusă cu succes pe termen lung numai prin măsuri de economisire. Dimpotrivă, este nevoie de o strategie precisă de creştere şi de curajul de o pune în aplicare. Din păcate, nici una nici alta nu se pot constata la Deutsche Bank.