1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Presa şi limbajul suburban

George Arun19 martie 2008

Între limbajul suburban din metrou şi autobuz, dezbaterile din Parlament sau limbajul presei, de multe ori nu este nici o diferenţă.

https://p.dw.com/p/DRAt
Un ziarist în plină activitate la summitul de la Bruxelles...Imagine: AP

Am susţinut încă de la începutul mandatului său că limbajul pestriţ al preşedintelui Traian Băsescu nu face casă bună cu funcţia de şef al statului. Una e să fii simpatizat de o anumită parte a populaţiei pentru anumite perle lingvistice, iar alta e să fii respectat, inclusiv pentru felul în care vorbeşti în calitate de preşedinte. După părerea mea, exercitarea unei înalte funcţii în stat nu îţi îngrădeşte registrul de exprimare, ci dimpotrivă, ar trebui să ţi-l îmbogăţească, în sensul bun al cuvîntului.

După ce zilele trecute preşedintele Băsescu a recidivat – nu mai revin asupra acelui episod, pe care şi eu îl dezaprob –, presa aproape în întregul ei s-a simţit datoare să adopte limbajul de mahala pentru a răspunde în felul acesta nu atît acuzelor, cît mai ales limbajului preşedintelui. Îmi pun întrebarea firească de ce se întîmplă toate acestea?

Asistăm de mai multă vreme la o autosuficienţă a şefilor de trusturi de presă, a şefilor mai mari sau mai mici din presa noastră în general: fie în pamfletele lor pe post de editoriale, fie în apariţiile la posturile de televiziune, în calitate de analişti.

De unde vine oare această autosuficienţă? Eu cred că din faptul că aceşti şefi sînt depozitarii unor informaţii neortodoxe despre anumite persoane politice, informaţii pe care însă nu le fac publice, în vederea unor viitoare şantaje sau înţelegeri negustoreşti. Acest tip de informaţii tezaurizate dă ziaristului român senzaţia de putere. Iar limbajul său public va fi unul care nu mai are legătură cu meseria de ziarist.

De partea cealaltă, desigur că şi unii oameni politici deţin informaţii neortodoxe despre şefi mai mari sau mai mici din presa română. Asistăm astfel la un joc al complicităţilor, în care şi unii şi alţii „se au la mînă”. Limbajul suburban se exprimă aproape în chip firesc, în situaţia în care şirul complicităţilor e fără sfîrşit.

În fine, lipsa de prestigiu a instituţiilor statului se poate vedea cel mai bine în astfel de cazuri, în care unui ziarist nu i se pare nimic ieşit din comun să se ia de guler cu şeful statului, în public şi într-un limbaj de mahala.