1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Președintele Germaniei în vizită-surpriză la Kiev

Vlad Draghicescu
25 octombrie 2022

La începutul unei vizite neanunțate la Kiev, marți dimineață, președintele federal Frank-Walter Steinmeier a promis că Germania va continua să fie solidară din punct de vedere politic, economic și militar cu Ucraina.

https://p.dw.com/p/4IdYN
Germania președinte Frank-Walter Steinmeier
Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, la KievImagine: Michael Kappeler/dpa/picture alliance

Pe lângă mesajul pentru ucraineni, oficialul federal a transmis câteva cuvinte și conaționalilor săi: ”Să nu uităm ce înseamnă acest război pentru oamenii de aici, câtă suferință, câtă distrugere înfruntă ei. Oamenii din Ucraina au nevoie de noi”.

Președintele german a subliniat la Kiev că, în această fază a războiului, marcată de atacuri cu drone și rachete de croazieră, a simțit nevoia să trimită un semn de solidaritate poporului ucrainean. "La fel ca mulți germani,mă uit cu admirație la oamenii din Ucraina, la curajul lor, la spiritul de nezdruncinat de care dau dovadă nu numai pe front, ci și în orașele bombardate ori în zonele rurale”, a spus președintele federal. 

Frank-Walter Steinmeier se află în Ucraina pentru prima dată de la începutul războiului de agresiune rusesc, la 24 februarie. Pe lângă discuțiile pe care le va purta cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele german a explicat că dorește să vadă cu ochii lui distrugerile. 

Regiunea Doneţk case distruse
Case distruse de război în regiunea DoneţkImagine: Oleksandr Sawytskyj/DW

De reținut că aceasta este a treia încercare a lui Steinmeier de a se deplasa în Ucraina. Săptămâna trecută, călătoria a fost amânată brusc din motive de securitate. Biroul Federal al Poliției Criminale (BKA), care este responsabil de protecția sa, a scris pe Twitter că a "recomandat amânarea călătoriei planificate a președintelui federal Steinmeier în Ucraina, având în vedere situația periculoasă actuală".

În zilele precedente, Rusia atacase în mod repetat infrastructura Ucrainei cu rachete și drone, afectând grav alimentarea cu energie electrică și termică. Vizată de atacuri a fost și capitala Kiev. Mulți ucraineni se vor confrunta cu o iarnă geroasă și întunecată dacă infrastructura nu poate fi reconstruită rapid.

În cursul vizitei, Zelenski și Steinmeier vor face apel la orașele și municipalitățile germane să încheie în cel mai scurt timp noi parteneriate cu municipalități din Ucraina, pentru a ajuta populația din această țară să treacă iarna. În prezent, există peste 100 de acorduri de înfrățire între orașe, legăturile fiind întreținute la intensități diferite. Nu mai puțin de 34 de cooperări au fost încheiate după începerea războiului.

De fapt, Steinmeier plănuise să se deplaseze la Kiev la jumătatea lunii aprilie împreună cu președinții Poloniei, Letoniei, Lituaniei și Estoniei. Inițiativa aparținuse președintelui Poloniei, Andrzej Duda. Cu toate acestea, cu puțin timp înainte de plecare, Steinmeier a primit un refuz categoric din partea Kievului. Conducerea ucraineană explica la acea vreme că Steinmeier este unul dintre artizanii politicii prietenoase față de Rusia. 

La Berlin, gestul a fost perceput ca un afront diplomatic și politic fără precedent. Situația fost detensionată abia la începutul lunii mai, în urma unei conversații telefonice între cei doi președinți, Zelenski și Steinmeier. "Iritațiile din trecut au fost clarificate", a transmis ulterior biroul de presă al președintelui federal.

În călătoria efectuată marți în țara devastată de război, președintele federal este însoțit de o mică delegație. Presa germană scrie că vizita lui Steinmeier în Ucraina, respectiv ziua în care aceasta avea să aibă loc, nu a fost cunoscută decât de un cerc restrâns de persoane la Berlin.