Procurorii nu pot interpreta legea

Să revenim o clipă asupra unui aspect fundamental al statului de drept. Cine are autoritatea de a interpreta legea? Desigur, judecătorul, adică cel care aplică legea. Iar posibilitatea interpretării derivă din faptul că decizia Curții Constituționale lasă legiuitorului un spațiu mai larg de manevră după cum legea oferă celui ce dă o sentință judecătorească mai multe posibilități. În trecerea de la norma superioară la cea inferioară sau de la lege la sentință rămân spații de nedeterminare care sunt uneori premeditate. Așa a făcut Curtea Constituțională din România când a interpretat Codul penal cu privire la abuzul în serviciu: a lăsat legiuitorului sarcina de a decide amănuntele, cum ar fi de pildă precizarea unui prag de la care infracțiunea e pedepsită cu închisoarea. Nu e totuna dacă provoci o pagubă mare sau una mică, dar nivelul pagubei este relativ, ținând de starea economiei.

Ceea ce este de reținut e faptul că numai și numai judecătorul are autoritatea de a interpreta norma legală. Desigur discuții de principiu poate purta oricine, dar ele nu pot influența dreptul decât prin schimbarea legii în Parlament. În această lumină, intervențiile interpretative ale șefei DNA, Laura Codruța Kövesi, sunt cel puțin ciudate, căci ea dă impresia că dorește nici mai mult nici mai puțin decât să stabilească o anumită jurisprudență. Iată ce a declarat în cazul deja notoriu al unei sentințe date la Alba Iulia pe abuzul în serviciu:

”După apariţia deciziei am analizat motivarea, am decis să o atacăm cu contestaţie în anulare. Este o decizie izolată. Am studiat practica judiciară şi este o soluţie izolată. În cursul anului trecut, după decizia CCR, au fost multe soluţii de condamnare pentru abuz, peste 60 de persoane au fost condamnate. CCR nu a dezincriminat infracţiunea de abuz în serviciu. Nu avem de a face cu o dezincriminare. Atacăm cu o contestaţie în anulare. Dacă vom găsi şi alte decizii, vom sesiza procurorul general cu un recurs în interesul legii. Pentru motivul invocat în contestaţia la executare, pentru aceleaşi motive, în situaţii similare, contestaţiile la executare au fost respinse” (Mediafax).

Ni se pare că e limpede. Parchetul are dreptul și posibilitatea să facă o contestație în anulare, dar din declarația de mai sus reiese voința șefei DNA de a da tonul, adică de a stabili direcția pe care o va lua jurisprudența. Spunând că decizia de la Alba e ”izolată” și avertizând că va ataca toate deciziile de același fel, șefa DNA dirijează pur și simplu interpretarea legii. Se poate obiecta că judecătorul e suveran. E adevărat, dar numai în măsura în care are forța morală de a-și asuma suveranitatea, căci destui cedează în fața presiunilor mai ales că o ”directivă” (cum poate fi numită altfel?)  a procurorilor este astăzi aplaudată de zeci de mii de oameni care scandează în stradă. Presiunea morală asupra judecătorilor este extraordinar de mare în aceste condiții și este de bănuit că nu mulți vor risca să fie stigmatizați.

Abuzul în serviciu, care a provocat toată frământarea teribilă la care asistăm, nu a fost dezincriminat de Curtea Constituțională, așa cum susțin unii, dar aria lui de aplicare a fost restrânsă, ceea ce în alți termeni înseamnă că legea a devenit mai indulgentă. În ce ne privește, am comentat subiectul acesta de mai multe ori în cursul anului trecut atunci când era pe rolul Curții Constituționale:  ”A pretinde, prin urmare, că incriminarea abuzului în serviciu este un exces neconstituțional este o răsturnare a situației cu capul în jos. Abia pedepsirea funcționarului care abuzează poate fi o minimă garanție că drepturile cetățenilor sunt respectate. În al doilea rând, putem accepta că nu orice greșeală a unui funcționar este abuz în serviciu, dar asta ține de aprecierea judecătorului care are și el putința să interpreteze legea. Judecătorul nu e obligat să aplice legea mecanic, căci, de-ar fi așa, judecata ar putea fi atribuită unui calculator.” (Abuzul în serviciu e un abuz de putere, 11.05.2016). În concluzie militam pentru o formă care să ofere judecătorului o cât mai largă libertate de a stabili sancțiunile potrivite, inclusiv cele mai severe. Am exprimat atunci o radicalitate care ține, de fapt, de lipsa noastră de experiență.

În orice caz, Curtea Constituțională a avut o altă opinie și a apreciat că nu poți trimite la închisoare pe cineva care a încălcat un regulament de ordine interioară sau o hotărâre a Consiliului local, ci numai atunci când a încălcat o lege propriu-zisă. După cum a apreciat că ar fi totuși mai prudent să se stabilească o limită a prejudiciului. Probabil că judecătorii Curții au avut în vedere faptul că judecătorii de la diferitele instanțe sunt supuși unor mari presiuni publice, fiind mereu înclinați să opteze pentru versiunea cea mai gravă și de aceea au simțit nevoia să facă această precizare, care face, în cele din urmă, legea mai indulgentă.

Ceea ce vedem acum sub ochii noștri este de fapt o tentativă de a minimaliza decizia Curții Constituționale și de a o reinterpreta. Șefa DNA și-a manifestat deschis intenția de a da sentinței CCR o altă turnură, interpretrând ”legea” ca termen generic pentru orice fel de normă statornicită în scris.

Cu siguranță că interpretarea aceasta este teoretic posibilă, dar problema este că procurorii nu sunt autorizați să facă acest lucru. Interpretarea legii este sarcina exclusivă a judecătorului.