1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Profitorii coronacrizei (Newsweek.ro)

9 aprilie 2020

Newsweek România a analizat contractele derulate de instituții publice în perioada care a trecut de la depistarea primului caz de Covid-19 și publică o serie de articole pe această temă.

https://p.dw.com/p/3aiQI
Symbolbild Wirtschaft und Finanzen
Imagine: picture-alliance/K. Ohlenschläger

După apariția primului caz de Covid-19 în România, deci în cam o lună, societatea Omnivet Impex SRL București a semnat contracte cât 30% din cifra de afaceri pe 2018 pentru kituri și aparate de testare, în special cu Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. 

În trecut, numele firmei a fost implicat în scandaluri uriașe, Agenția Națională de Integritate descoperind că tatăl patronului, tată care era șef de instituție de stat, a semnat contracte de sute de mii de lei cu societatea fiului.

Monopol la Cluj

Criza din ultimele săptămâni a devenit o oportunitate și pentru societatea Omnivet Impex SRL. Conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice, firma patronată de Ionuț Bogdan Nicolae a semnat în acestă perioadă contracte de circa 4 milioane de lei pentru furnizarea de aparate și kituri de testare a coronavirusului.

Mare parte din bani au venit de la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.

De aici, Omnivet Impex va încasa aproape 2,3 milioane de lei pentru zece kituri complete PCR destinate unui aparat de testare NeuMoDx™ 288 Molecular System furnizat tot de această societate contra sumei de 1,69 milioane lei, ambele prețuri fără TVA.

Lovitură financiară

O monitorizare a contractelor cu instituții publice din aceeași bază de date indică faptul că, în perioada 1 ianuarie 2019 - prezent, Omnivet Impex nu încheiase niciodată un contract mai mare de 1 milion de lei.

Pe de altă parte, datele contabile arată că sumele încasate de la Cluj-Napoca în martie 2020 reprezintă aproape 30% din cifra de afaceri a societății pe anul 2018 și aproape jumătate din cea de pe 2017.

n prezentarea Omnivet de pe site-ul firmei se menționează că aceasta ”are un portofoliu de peste 150 de clienti (spitale, laboratoare private, centre medicale, laboratoare sanitar-veterinare si institute de cercetare).

Citiți articolul integral AICI