1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Puigdemont, eliberat sub control judiciar

6 aprilie 2018

Victorie de etapă pentru liderul separatist catalan: el este eliberat sub control judiciar, după ce justiția germană a respins acuzația principală, cea de rebeliune, pentru care Spania cere extrădarea lui Puidgemont.

https://p.dw.com/p/2va6g
Deutschland Neumünster Freilassung Carles Puigdemont
Imagine: picture-alliance/dpa/A. Heimken

Este o decizie care va da bătăi de cap liderilor politici germani. Tribunalul superior din Schleswig a urmat cererea de extrădare înaintată de procurorii germani, dar doar până la un punct: Puigdemont este inculpat în Spania pentru rebeliune și pentru delapidare. Judecătorii instanței din Schleswig au respins din start acuzația de rebeliune, care nu se regăsește în codul penal german. În dreptul german, cea mai apropiată este acuzația de înaltă trădare, dar aceasta prevede uzul violenței, ceea ce Puidgemont nu a făcut. Aspect constatat de altfel și de judecătorii germani.

Frauke Holmer, purtătoarea de cuvânt a tribunalului superior din Schleswig, a explicat: "Instanța a constatat că o extrădare este de luat în calcul pentru acuzația de delapidare, motiv pentru care a decis inițial arestul preventiv. Dar pentru că singura acuzație luată acum în calcul pentru extrădare este delapidarea de fonduri publice, judecătorii au decis eliberarea sub control judiciar."

Puigdemont a plătit o cauțiune de 75.000 de euro. El este obligat să se prezinte o dată pe săptămână la poliția din Neumünster și nu are voie să părăsească Germania. Dacă Puigdemont schimbă orașul în care locuiește în Germania, el trebuie să-i anunțe pe procurori, mai precizează condițiile eliberării. Avocații lui Puigdemont s-au declarat ușurați, chiar dacă extrădarea ar putea totuși avea loc.

"Procuratura generală trebuie să ceară acum instanței reverificarea legalității unei eventuale extrădări. Tribunalul trebuie deci să decidă dacă extrădarea poate avea loc pentru acuzația de delapidare. Sunt necesare noi verificări iar dacă verdictul va fi în favoarea extrădării domnului Puigdemont, atunci el va fi trimis în Spania, dar nu va mai putea fi judecat acolo pentru rebeliune."

Prin urmare, Puigdemont a scăpat de principala acuzație adusă de procurorii spanioli, care i-ar fi putut aduce o pedeapsă de 30 de ani de închisoare. Pentru delapidare de bani publici, pedeapsa maximă este de opt ani în spatele gratiilor. În plus, dacă justiția germană va decide extrădarea sa, el poate ataca hotărârea în recurs.

Guvernul de la Madrid a acceptat decizia justiției germane, deși nu a fost una pe placul său: "Unele hotărâri judecătorești ne plac mai mult, altele mai puțin", a declarat ministrul spaniol al Justiției, Rafael Catalá. El a adăugat că toate deciziile luate de justiție sunt însă respectate, indiferent dacă sunt sau nu pe placul autorităților.

După eliberarea din arest, Puigdemont a adresat un apel la dialog autorităților spaniole, dar a insistat (într-un mesaj postat pe contul său de Twitter) că va continua lupta pentru independența Cataloniei.

dpa / os