1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Rasismul îmbolnăvește!

Julia Vergin
12 ianuarie 2024

Mulți oameni cu un trecut migraționist experimentează zilnic priviri suspicioase, batjocură sau agresivitate. Discriminarea rasială poate provoca boli mintale, hipertensiune arterială și obezitate.

https://p.dw.com/p/4b8vR
Refugiaţi în Mecklenburg-Vorpommern
Camin pentru refugiaţi în Germania, în landul Mecklenburg-VorpommernImagine: Jens Büttner/dpa/picture alliance

Meryam Schouler-Ocak cunoaște aceste priviri. ”Recent, în tren, m-am așezat în fața a două doamne mai în vârstă. M-au măsurat de sus până jos și înapoi și se uitau la mine tot timpul”. La început a crezut că poate are vreo pată, un nasture desfăcut sau ceva asemănător. Dar nimic nu era în neregulă. Era doar părul negru intens care trăda originea ei turcă.

Schouler-Ocak numește astfel de întâmplări ”microagresiuni” și le califică drept o formă de discriminare rasială. ”Mulți oameni cu istoric migraționist și culoarea închisă a pielii sau a părului se confruntă cu așa ceva aproape în fiecare zi”, spune profesoara de psihiatrie interculturală, totodată medic psihoterapeut și neurolog la Clinica Universitară Charité din Spitalul St. Hedwig din Berlin.

Priviri disprețuitoare, vorbe stupide sau batjocură - situațiile de discriminare rasială de acest fel se acumulează și te pot îmbolnăvi. ”Se poate dezvolta un sindrom de stres post-traumatic și alte boli psihiatrice”, explică Schouler-Ocak.

Depresie și tulburări de anxietate cauzate de rasism

Ca și alte forme de discriminare (cum ar fi sexismul sau antisemitismul), rasismul are scop ul de a răni. În cazul rasismului, oamenii sunt devalorizați și excluși din cauza originii, culorii pielii sau a altor atribute specifice.

La porţile Europei

Cei afectați experimentează așa ceva nu doar în contactul interpersonal, prin comportamentul disprețuitor sau agresiv al altora. Așa-zisul rasism structural și instituționalizat dezavantajează persoanele care își caută cazare sau un loc de muncă, de exemplu. Dacă ai pielea închisă la culoare, porți batic sau ai un nume care sună ciudat, șansele tale sunt mai reduse, remarcă Schouler-Ocak.

Traumele suferite în mod constant nu rămân fără consecințe pentru cei afectați: ”Discriminarea rasială are un efect semnificativ asupra sănătății”, atrage atenția Meryam Schouler-Ocak. Persoanele care se confruntă cu acest tip de discriminare au un risc dublu de a suferi de boli psihice - tulburări de anxietate, depresie, tulburare de stres post-traumatic, dependențe sau psihoze - comparativ cu cele fără asemenea experiențe. Acest lucru se datorează faptului că discriminarea rasială afectează activitatea creierului, spune Schouler-Ocak. ”Există dereglări în anumite zone ale creierului, așa cum se întâmplă la toate bolile psihiatrice”.

Risc ridicat pentru sănătate în spațiile de cazare colectivă

Oamenii care ajung în adăposturi colective, după ce au fugit din patrie, sunt expuși unui risc sporit, potrivit medicului psihiatru. Pe lângă trauma de a fugi și a fi separat de prieteni și familie, există și alți factori de stres: lipsa locului de muncă, absența intimității și experiențele discriminatorii. Toate aceste episoade traumatice ”care urmează unei evadări au un efect cumulativ”, afirmă Schouler-Ocak. Cu cât mai multe, cu atât mai rău.

Psihiatrul este de părere că frecvența și severitatea bolilor mintale sunt în general subestimate, cu atât mai mult la cei care migrează în condiții precare sau periculoase. Iar o boală mintală vine rareori singură. Stresul acumulat poate duce și la probleme fizice: hipertensiunea arterială și obezitatea sunt simptome comune, remarcă Schouler-Ocak. Pot urma diabetul și bolile cardiovasculare. ”Femeile însărcinate au un risc mai mare de naștere prematură și de a aduce pe lume copii cu greutate mică la naștere”, mai enumeră psihiatrul alte posibile consecințe ulterioare discriminării rasiale.

Migraţia ca armă

Creșterea mortalității din cauza discriminării

Toate acestea duc la creșterea mortalității în rândul celor afectați, arată un studiu actual din revista de specialitate Lancet Psychiatry. Cercetătorii au examinat modul în care rasismul afectează sănătatea mintală a oamenilor de culoare din Statele Unite.

Chiar dacă studiile sunt încă la început, există și dovezi că discriminarea rasială nu doar că dăunează sănătății celor direct afectați, ci poate afecta și sănătatea copiilor și chiar a nepoților acestora. Epigenetica se ocupă de analiza acestei influențe a factorilor de mediu asupra activității genelor.

Organizația pentru drepturile omului Amnesty International subliniază că, „intenționat sau neintenționat, majoritatea oamenilor albi acționează rasist în viața de zi cu zi”. Prin urmare, este importantă conștientizarea diferitele forme de rasism pentru a putea adapta comportamentul și limbajul în consecință.