Reforme ratate, posibilităţi pierdute

În ciuda retoricii sale reformiste, preşedintele Traian Băsescu s-a ferit el însuşi de schimbări majore. De exemplu, în momentele de reformism idealist, spusese apăsat – şi este de mirare că nimeni nu îşi aminteşte acest lucru – că ar fi bine ca ţara să fie împărţită în regiuni de dezvoltare tocmai ca să se poate prelua mai eficient fondurile europene.

Dar, din motive neexplicate, a abandonat şi el subiectul şi, poate nu întîmplător, a început, după aceea, să vorbească, cu insistenţă metodică, de „descentralizarea administraţiei“, un substitut modest pentru regionalizare.

Aventura „penală“ a regionalizării

Subiectul regionalizării avea deja o carieră aventuroasă. Ideea fusese mai întîi formulată timid şi în treacăt de primul ministru, Adrian Năstase, la capătul unei întrevederi cu comisarul european de atunci, Michel Barnier.

Adevărata lansare aparţine unui grup de intelectuali unguri şi români din Transilvania, grupaţi în jurul revistei clujene „Provincia“. Aceştia au formulat cîteva puncte de principiu care enumerau avantajele regionalizării, lansînd o chemare la dezbatere publică.

Guvernul Năstase, care între timp îşi precizase poziţia, a respins ideea şi, mai mult decît atît, i-a ameninţat cu închisoarea pe autorii apelului, invocînd o gravă încălcare a Constituţiei. Lumea a tăcut înspăimîntată şi apelul a părut să fie uitat.

Dar, într-o formă atenuată, ideea avea să fie preluată de UDMR, care solicita măcar redesenarea regiunilor de dezvoltare, în aşa fel încît maghiarimea să fie mai bine reprezentată.

Proiectul a fost asumat de guvernul Alianţei DA, şi a stat multă vreme pe site-ul oficial fără nici o consecinţă practică. La un moment dat, după schimbarea de Guvern, subiectul a ieşit complet de pe agenda publică.

Aşadar, în clipa în care Traian Băsescu a vorbit despre regionalizare şi modificarea Constituţiei, a crescut iarăşi pulsul politicii româneşti.

Unii s-au întrebat cum se potriveşte regionalizarea cu parlementul unicameral, dar nu a mai apucat nimeni să răspundă pentru că preşedintele, aşa cum am arătat, a abandonat el însuşi ideea.

Regionalizarea, privită ca travesti pentru revanşismul maghiar

O explicaţie a acestui abandon există. Faptul că mai ales ungurii vorbesc despre acest subiect este aproape fatal. Dar ungurii vorbesc pentru că ei sînt mai bine plasaţi să vadă utilitatea discuţiei. Ei suferă mai vizibil decît alţii de pe urma acestei istorice centralizări a statului.

E însă ceva firesc: aşa cum săracii şi nu bogaţii sînt cei care atrag atenţia asupra lipsei de protecţie socială, aşa cum bolnavii şi nu cei sănătoşi sînt cei care solicită mai insistent medicamente ieftine, tot aşa comunităţile regionale sînt acelea care atrag atenţia asupra lipsei de libertate dintr-un stat excesiv centralizat.

Dar nevoia de libertate regională este întotdeauna mult mai mare. Cu toate acesta, chiar şi cei susceptibili de a lua ideea regionalizării în serios au respins-o pînă la urmă, invocînd faptul că nici măcar Comisia Europeană nu ar dori să redeschidă un capitol de negociere.

În realitate, redeschiderea unui capitol este ceva cu totul minor şi s-a văzut din exemplul Irlandei sau Cehiei că o ţară care ştie ce vrea reuşeşte pînă la urmă să obţină.

Reformismul preşedintelui – un conservatorism disimulat

În sfîrşit, regionalizarea ar putea fi nu doar o soluţie practică pentru ineficienţa administrativă, dar şi o bună soluţie pentru reforma Constituţiei.

Pe de o parte o reîmpărţire administrativă a ţării – în regiuni istorice cu un grad mai ridicat de autonomie decît judeţele actuale – ar fi de natură să stingă contenciosul maghiar. Revendicările autonomiste ale secuilor au luat amploare abia din momentul în care s-a văzut că partidele şi politicienii de la Bucureşti nu ies din viziunea tradiţional centralistă a statului.

Traian Băsescu vorbeşte insistent despre descentralizare, dar o concepe în cadrul aceluiaşi model tradiţional. În plus, preşedintele în exerciţiu a părut să propună „descentralizarea“ ca antidot şi nu ca soluţie la revendicările maghiare, el a părut preocupat mai curînd să combată aceste revendicări, decît să le găsească o soluţie reciproc acceptabilă.

Iar din clipa în care a propus referendumul pentru Parlamentul unicameral a fost vădit că manifestă o receptivitate zero faţă de această problematică istorică, deoarece într-adevăr unicameralismul nu se potriveşte deloc cu autonomia regională.

Se vede, prin urmare că, în ciuda retoricii de campanie, reformismul preşedintelui Traian Băsescu, este o modalitatea de a accentua linia tradiţional conservatoare a statului centralizat şi că el nu lărgeşte, ci dimpotrivă limitează libertăţile.

Autor : Horaţiu Pepine
Redactor : Ovidiu Suciu