Refugiații din Grecia au nevoie de ajutor

Amal se ghemuiește speriată într-un colț de stradă din centrul Salonicului, al doilea oraș ca mărime din Grecia. Amal înseamnă speranță în arabă, dar speranța este ceva ce femeia siriană de 62 de ani nu mai are deloc. 

"Se teme de poliție", spune Paul Esser, un asistent social din Germania. El a lucrat înainte la organizația elenă de ajutorare NAOMI. Azi se ocupă voluntar de Amal, împreună cu șefa NAOMI, Dorothee Vakalis. Situații ca ale femeii de 62 de ani nu sunt, din păcate, excepții. 

Un zgomot mai puternic, țipete de bărbați, mașini care trec prea aproape – oricare din acestea ar putea provoca un atac de panică, explică Esser. În timpul acestor atacuri, Amal retrăiește războiul din orașul ei Al-Hasakah din nord-estul Siriei. Acolo și-a pierdut soțul și pe cei patru fii. Acolo a fost bătută și violată de luptătorii mișcării teroriste Statul Islamic.

Din 2018, femeia de religie creștină trăiește în Grecia cu statut oficial de refugiată. "Ea nu mai știe cum a ajuns aici", explică Nihad Ibraheem. Bărbatul născut în teritoriile palestiniene lucrează din anii '80 ca psiholog și psihoterapeut la Salonic. La fel ca Esser și Vakalis, și el se ocupă voluntar de Amal. Femeia este încă puternic traumatizată de cele trăite în război, spune Ibraheem.

Amintiri traumatizante din război

Viața de zi cu zi a lui Amal este problematică: "Și-a pierdut legătura cu realitatea și revine regulat în mintea ei la întâmplările din trecut", explică Ibraheem. "Atunci cade undeva în stradă, în unul din aceste momente a fost și jefuită."

Ibraheem mai spune că manierele lui Amal arată că ea ar proveni dintr-o familie înstărită. În plus, el s-a întâlnit la Salonic cu vecine ale femeii care vin din același oraș sirian ca și ea. De la aceste femei, psihologul a aflat că familia ei avea o poziție influentă în Siria.

Amal își mai amintește doar frânturi din toate acestea. Are nevoie de stabilitate ca să-și poată depăși trauma și recăpăta amintirile. Dar stabilitatea lipsește.

Din 2017, Amal este ajutată în cadrul programului ESTIA al ONG-ului internațional INTERSOS. ESTIA este un program finanțat de UE, prin care solicitanții de azil sunt ajutați financiar în căutarea unei locuințe, în serviciile de protecție socială și pentru a le asigura acces la sistemul sanitar și cel de educație.

Prea puțini asistenți sociali

Un lucru dificil, mai ales pentru cazuri grave ca Amal, după cum ne spune Giorgos Giouvanoudis, șef de program la INTERSOS Grecia. În doi ani, femeia a fost nevoită să se mute de cinci ori. Contractele de chirie sunt anulate de proprietari, conviețuirea cu alți refugiați nu funcționează, alteori locuințele nu sunt corespunzătoare, dată fiind situația ei.

Mulți refugiați ar suferi de probleme psihice și de sănătate, spune Giouvanoudis. Organizația sa se ocupă în total de 1683 de cazuri, din care 500 la Salonic, unde la dispoziția ONG-ului se află doar șase asistenți sociali și un psiholog. O nouă hotărâre luată la Atena sporește bătăile de cap ale organizației și ale celor pe care îi protejează: persoanele care primesc statutul de refugiat nu mai au voie să facă parte din acest program și nici să rămână în locuințele puse astfel la dispoziție. 

Și pentru Amal, chiria și ajutorul financiar lunar de 150 de euro încetează la sfârșitul lui iulie. Trebuia chiar mai devreme, dar organizația a obținut pentru ea o amânare de o lună.

Nu este ceva nou faptul că persoanele care primesc statut de refugiat trebuie să părăsească programul, dar presiunile politice ar fi crescut considerabil, potrivit lui Giouvanoudis: "Anterior, solicitanții de azil erau informați cu șase luni înainte că urmează să fie scoși din program. Acum, termenul a fost redus la o lună. Lucru care provoacă niște situații incredibil de grele, mai ales în timpul epidemiei de coronavirus."

Val de concedieri

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), care administrează programul ESTIA, la 22 iunie 2020 erau înscriși în acesta 22.586 de oameni, din care 6432 recunoscuți oficial ca refugiați. Pentru Giorgos Giouvanoudis și echipa sa, un volum de muncă masiv. Încearcă să-i ajute pe toți, dar nu au cum, având în vedere problemele mari ale celor protejați: "Este un val mare de concedieri. Cei care au nevoie de protecția noastră nu au timp să înțeleagă ce se petrece și ce au de făcut."

Mai ales pentru cei cu probleme mari, decizia de acordare a azilului generează o situație grea. Există programul HELIOS care îi ajută și pe refugiații oficiali în finanțarea unei locuințe. Sunt prevăzute și cursuri și programe de consiliere în vederea găsirii unui loc de muncă. Dar cererea de locuințe în acest scop este prea mare, iar proprietarii ezită să le închirieze refugiaților, ceea ce crește riscul ca aceștia să ajungă pe stradă.

Persoanele cu probleme grave de sănătate ca Amal sunt cele mai periclitate, dar problema ar fi și mai mare, spune Giouvanoudis: "Sunt multe cazuri de femei singure cu copii minori. Unde să găsească ele de muncă? Și dacă găsesc, cu cine să lase copiii? Nu ar mai putea respecta obligația de îngrijire a copiilor lor tocmai pentru că ar merge să lucreze pentru a supraviețui."
Giouvanoudis critică sistemul grecesc, care nu îi protejează tocmai pe acești oameni deosebit de vulnerabili. Vivi Paschalidou, avocată la consiliul grec pentru refugiați (GRC), cunoaște și ea acest aspect. Refugiații recunoscuți ar avea aproape aceleași drepturi cu cetățenii greci – dar doar în teorie.

Grecia este depășită

În practică, statul elen a eșuat să creeze la timp destule programe de integrare pentru a-i ajuta pe refugiați să fie cooptați în societatea greacă. Nu ar exista cursuri de limbă și fără a cunoaște greaca este aproape imposibil să găsești un job sau o locuință.

Fără un venit, este greu să trăiești: "Există sprijin financiar. Același la care au dreptul și cetățenii greci. Este însă doar un ajutor simbolic, care nu rezolvă problema. O persoană cu trei-patru copii nu are cum să supraviețuiască așa cu un astfel de ajutor simbolic. Nu ar ajunge nici unui grec pentru cheltuielile de bază", explică avocata. 

Realitatea se lovește în aceste cazuri nu doar de legislația elenă, ci și de cea comunitară. Politica pentru refugiați a Atenei este tot mai criticată, dar nu oficial de către Bruxelles: "Grecia se orientează în funcție de feedback-ul primit de la organele europene. De curând, ministrul elen al migrației a fost felicitat de Bruxelles pentru munca bună făcută de statul grec", o critică Vivi Paschalidou pe Monique Pariat, directoare generală a Comisiei Europene pentru Migrație și Probleme Interne.

Refugiații nu se bucură de același sprijin ca și familiile elene. Amal este ajutată de trei voluntari, iar organizația NAOMI plătește pentru medicamentele ei. Deși UE a finanțat Grecia din 2015 cu 2,57 miliarde de euro în acest sens, îngrijirea medicală nu este asigurată pentru toți.

Cei care o sprijină pe Amal și-ar dori ca femeia traumatizată de război să ajungă în Germania, unde există infrastructura necesară pentru a o ajuta. Amal vrea doar liniște, ca să-i poată plânge pe cei patru copii și pe bărbatul ei.