1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Relaţiile moldo-ucrainene riscă să se agraveze brusc

Vitalie Călugăreanu21 mai 2008

Chişinăul acuză Kievul că-şi construieşte centrala pe teritoriul moldovean. Ucraina a reacţionat la reproşul autorităţilor moldovene anunţând o majorare cu 50% a preţului pentru electrică livrată Moldovei.

https://p.dw.com/p/E3dx
Imagine: AP

Problema constă în faptul că Ucraina vrea să-şi însuşească, în tăcere, aproape 17 hectare de teritoriu moldovenesc pe care construieşte această centrală hidroelectrică. De mai bine de un deceniu construcţia centralei are loc aproape pe furiş. Puţin câte puţin, această unitate economică a intrat adânc şi în malul moldovenesc al Nistrului, iar când autorităţile de la Kiev au anunţat că centrala urmează să fie dată în exploatare până la sfârşitul anului, Chişinăul a început măsurătorile şi a constatat că are centrală la Dnestrovsk. Autorităţile moldovene susţin că patrimoniul centralei de pe malul drept al Nistrului aparţine Moldovei şi au cerut Ucrainei să-i recunoască Moldovei dreptul de proprietate.

Kievul are, însă, un avantaj la aceste negocieri - faptul că părţile încă nu au demarcat hotarul în acea zonă. Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov, a susţinut o conferinţă de presă în legătură cu acest conflict la care a declarat că:

„Poziţia noastră este ca hotarul din regiunea centralei să fie delimitat astfel încât întreg nodul de acumulare să se afle pe teritoriul Ucrainei. Moldova, însă, insistă ca hotarul să fie marcat prin mijlocul nodului de acumulare”.

Într-un interviu acordat publicaţiei „Nezavisemaia Moldova”, ministrul moldovean al Economiei, Igor Dodon, a declarat că Guvernul de la Chişinău nu va rata şansa de a deveni coproprietar al centralei de la Dnestrovsk. În caz contrar, respectiva unitate economică va fi pusă în dificultate de a activa.

Deşi se declară uimit de reacţia oficialului moldovean, diplomatul ucrainean a lăsat să se înţeleagă că dacă Chişinăul va recunoaşte dreptul exclusiv de proprietate al Ucrainei asupra centralei de la Dnestrovsk, atunci şi Ucraina ar putea recunoaşte proprietăţile Moldovei de pe teritoriul Ucrainei (fabrici de vin şi sanatorii). Totuşi, Serghei Pirojkov a ţinut să precizeze că:

Problema privind participarea Moldovei la construcţia centralei nu a fost invocată de către partea moldoveană niciodată în cadrul consultărilor moldo-ucrainene”.

El a adăugat că „la începutul anilor '90, Ucraina a propus finalizarea proiectului în parteneriat, dar Moldova a refuzat. Astfel, Kievul a rezolvat problemele de construcţie de unul singur.

Ieri, ministrul moldovean al Economiei, Igor Dodon, s-a întâlnit la Kiev cu ministrul Combustibilului şi Energeticii al Ucrainei, Iurii Prodan. Dodon a revenit, însă, la Chişinău cu o veste proastă: Ucraina a anunţat majorarea preţului de livrare a energiei electrice Republicii Moldova cu 50 la sută. Singurul avantaj pe care l-a obţinut ministrul moldovean a fost ca această majorare să aibă loc treptat, astfel încât preţul final de achiziţie să fie de 6,2 cenţi pentru 1 kWh de energie importată, faţă de preţul actual de 4 cenţi.