1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reporterii nu sunt o prezență dorită la granița turco-elenă

Tunca Öğreten | Kostas Simeonidis
6 martie 2020

Confruntările dintre polițiștii greci și refugiați îngreunează munca jurnaliștilor în zona de frontieră dintre Turcia şi Grecia. Oamenii de presă pot tot mai greu să-și facă treaba acolo.

https://p.dw.com/p/3Yx0E
Unități de poliție la granița greco-turcă
Unități de poliție la granița greco-turcă, în apropiere de localitatea KastaniesImagine: Getty Images/AFP/S. Mitrolidis

Reporterii din ținutul de la granița turco-elenă, în apropierea orașului Edirne, din vestul Turciei, se plâng de condițiile de muncă tot mai grele. Potrivit reporterilor Deutsche Welle – prezenți pe ambele părți ale frontierei – autoritățile din cele două țări împiedică tot mai mult relatările de presă.

"Nu a mai rămas aproape nimic din tratamentul bun aplicat la început jurnaliștilor străini și autohtoni. Poliția le-a împărțit jurnaliștilor biscuiți în prima noapte. Între timp, polițiștii le înregistrează ziariștilor datele personale sau chiar îi arestează", spune reporterul DW Tunca Ögreten, care transmite din partea turcă.

DW Reporter Tunca Ögreten
Reporterul DW Tunca ÖgretenImagine: DW

Potrivit corespondentului DW, poliția turcă ar fi închis joi dimineața pentru jurnaliști străzile care duc la punctul de trecere a frontierei de la Pazarkule. Reporterii au avut voie să relateze doar de la o intersecție aflată la cinci kilometri distanță de graniță.

Jurnaliști arestați

În ultimele zile, au fost arestați mai mult de 10 jurnaliști locali sau străini. Reporterul İdris Sayılgan de la agenția turcă de știri Mezopotamya a fost trimis chiar în spatele gratiilor, dar a fost eliberat după ce a făcut apel, relatează corespondentul DW Ögreten.

Și jurnalista cehă Petra Prochazkova, de la ziarul "Denikn", a fost reținută de poliție. Ea a declarat pentru DW că i-au fost confiscate aparatul foto, reportofonul, telefonul și computerul. Ea a fost ținută șase ore fără motiv la secția de poliție și apoi eliberată.

Ministrul turc de Interne Süleyman Soylu s-a aflat joi în zona de graniță pentru a răspunde întrebărilor jurnaliștilor. La o întrebare pusă de un ziarist turc, el a răspuns tot cu o întrebare: "Tu de partea cui ești de fapt? Nu pari să fii de partea Turciei", mai transmite Ögreten.

Migranți și refugiați lângă orașul Edirne, pe malul râului Tunca
Migranți și refugiați lângă orașul Edirne, pe malul râului TuncaImagine: Getty Images/AFP/O. Kose

Izolare militară

Kostas Simeonidis relatează pentru Deutsche Welle din partea greacă. Și reporterul grec vorbește despre limitări masive impuse jurnaliștilor în regiunea de graniță. "De joi dimineață, jurnaliștii din Grecia nu mai au acces la punctul de trecere a frontierei de la Kastanies. Jurnaliștii și echipele de televiziune au primit anterior o dată pe zi permisiunea de a intra în zona de graniță, supravegheată strict de armată și de poliție. Acum, armata a decis, fără să explice de ce, să interzică deocamdată orice acces al presei acolo", spune Simeonidis.

"Încercările jurnaliștilor de a se apropia de râul de frontieră Evros (numit Meric de partea turcă, n.red.) eșuează mai mereu din cauza prezenței masive a poliției și armatei. Jurnaliștii interceptați trebuie să se legitimeze și li se cere să plece rapid din zonă." Măsura este motivată prin faptul că ar fi vorba de o zonă militară, relatează Simeonidis.

Atena controlează fluxul informațional

Reporterul DW Kostas Simeonidis
Reporterul DW Kostas SimeonidisImagine: DW

În prezent, singurele surse de informație sunt relatările de presă oficiale ale guvernului elen - cel mai adesea declarații ale purtătorului de cuvânt guvernamental. Deseori este vorba despre anunțuri privind "expulzări reușite" sau arestări ale migranților care "au intrat ilegal pe teritoriul grec", adaugă reporterul DW. Dar aceste informații nu pot fi verificate independent de către reporteri, pentru că ei nu au defel acces în zonă. Se mai vorbește și despre tentative ale guvernului elen de a influența munca jurnaliștilor.

În urmă cu șapte zile, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat deschiderea graniței externe a UE. Mii de migranți și refugiați au pornit atunci spre Edirne – dar poliția greacă de frontieră nu a lăsat pe nimeni să treacă. Mulțimile de migranți au fost respinse cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă.

Mulți oameni speră totuși să poată trece în Grecia și rămân mai departe la frontieră în așteptare. Turcia a trimis între timp la granița cu Grecia 1000 de membri ai forțelor speciale pentru a împiedica respingerea din nou a migranților şi refugiaţilor la punctul de trecere a frontierei Pazarkule.