Republica Moldova la 30 de ani de independență

Pe 27 august 1991 Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care timp de 60 de ani a fost parte a Uniunii Sovietice, își declara independența. Chinuiți decenii în șir de regimul comunist, moldovenii își revendicau libertatea, limba natală și aspirațiile spre un viitor mult mai bun. Însă viitorul pe care îl așteptau a fost altul – conflict armat pe Nistru, lupte politice, crize economice, dezamăgiri și emigrare în masă. În pofida tuturor necazurilor și provocărilor, moldovenii au arătat că își iubesc acest pământ și se mândresc cu el. DW vă propune o retrospectivă a celor mai importante evenimente care au marcat acești 30 de ani de independență a țării.

1991-2001 – primii zece ani de speranță

Mișcarea de eliberare națională a început cu câțiva ani înainte de proclamarea independenței iar pe 27 august 1991 a culminat cu declararea ieșirii din componența Uniunii Sovietice și constituirea unui nou stat. La scurt timp, în 1992, pe Nistru a izbucnit un conflict armat iar moldovenii au fost nevoiți să lupte contra tancurilor rusești fără a avea propria armată. Acel conflict nu este soluționat nici până în prezent iar Chișinăul nu controlează regiunea transnistreană. Una din premisele acelui conflict a fost mișcarea de eliberare națională și dorința cetățenilor de reunificare cu România.

Valentina Ursu, jurnalistă la postul de Radio Europa Liberă Moldova, își amintește în cele mai mici detalii evenimentele din acei ani și este convinsă că de la proclamarea independenței și până astăzi statul a avut numai dificultăți.

„Fiind jurnalistă la Radio Moldova, am relatat despre acele evenimente istorice din 1991. Îmi amintesc foarte bine de atmosfera din fața Parlamentului, dar și de cea din Piața Marii Adunări Naționale, care a fost una specială. Pe 27 august 1991 s-a realizat practic ceea ce s-a dorit cu doi ani mai devreme, când s-a decis despărțirea de Uniunea Sovietică. Este adevărat, România a fost prima țară care, la două ore după ce R. Moldova și-a declarat independența, a recunoscut acest stat. A fost pentru mulți cetățeni un ideal ca să se înfăptuiască Unirea, dar eu îmi amintesc că atunci au venit și demnitari la Chișinău care au sugerat autorităților de atunci că totuși Republica Moldova trebuie să își consolideze independența. Ulterior și Ion Iliescu a declarat într-un interviu că „era momentul, dar nu venise ceasul. Iată că ceasul s-a și oprit la acea oră”.

Un alt moment important a fost legat de constituirea statului și primele reforme. A fost adoptată o nouă Constituție, simbolurile naționale, dar și o nouă valută națională, toate avându-le ca prototip pe cele din România, cu care acest teritoriu mereu a avut o relație de suflet. În același timp, economia a rămas dependentă de piața sovietică și începuse să scadă. Lipsite de piețe de desfacere, fabricile și uzinele care produceau anterior pentru piața sovietică s-au închis iar în agricultură au avut loc mai multe reforme care au dus la dispariția colhozurilor și trecerea pământurilor agricole în proprietate privată.

„Noi am trecut prin diferite probleme – tendințe separatiste, război, prăbușiri economice, corupție, migrație. Foarte mulți tineri au ales din cauza sărăciei calea străinătății, dar în opinia mea în această perioadă de 30 de ani de independență Republica Moldova a avut politicieni veșnic revoluționari, dar nu a avut personalități care să vină cu un proiect de țară viabil, bine gândit, care să schimbe nu forma, ci conținutul. Totuși, lucrurile au început să se stabilizeze iar multă lume de aici a înțeles că viitorul țării este cât mai aproape de Uniunea Europeană. Eu cred că multe se vor schimba, pentru că există această perspectivă europeană, odată cu ultimele alegeri și cu venirea la putere a noii clase politice: lucrurile vor începe să meargă într-o direcție corectă”, a comentat pentru DW jurnalista Valentina Ursu.

2001-2011 - perioada marilor transformări: o nouă clasă politică, revoluția Twitter, lansarea integrării europene

Colapsul economic și sărăcia tot mai accentuată, dar și luptele politice fără sfârșit au determinat victoria Partidului Comuniștilor în alegerile din 2001. Aceștia preiau puterea în totalitate iar al treilea președinte al țării devine Vladimir Voronin. El a condus Republica Moldova cu mână de fier până în 2009, când a pierdut puterea în urma așa-numitei „revoluții Twitter”. Chiar dacă au promis că vor rezolva problemele sistemice ale țării, comuniștii nu au reușit să relanseze economia, ba mai mult – în această perioadă s-au creat cunoscutele scheme de monopol în principalele sectoare ale economiei. În același timp, fenomenul migrației a luat amploare iar propaganda a revenit.

Victor Nichituș, jurnalist de la Chișinău, este de părere că cea de-a doua decadă a perioadei de independență și suveranitate a fost dominată de Partidul Comuniștilor, formațiune politică cu discurs de stânga, dar care a fost nevoită să aplice politici publice de dreapta.

„În 2001 comuniștii câștigă prima majoritate constituțională din istoria contemporană a Republicii Moldova. Prin votul parlamentului, Voronin a devenit președinte iar dacă ne aducem aminte, imediat după aceasta, discursul lui Voronin referitor la o posibilă integrare a statului moldovean într-o uniune ruso-bielorusă era pe ordinea zilei. Totuși această promisiune nu a fost realizată, pentru că Voronin a avut și discuții cu Dimitrii Kozak referitor la o posibilă reintegrare cu regiunea separatistă transnistreană. Este vorba de acel plan de federalizare a țării, care a fost negociat cu Federația Rusă. Astfel, un al doilea punct importat în acest deceniu ține de refuzul lui Voronin de semnare a acelui plan. Ne aducem aminte că, în acel moment, au existat mari manifestații în Chișinău, care s-au declarat împotriva semnării acelui plan „Kozak”. După acest refuz al comuniștilor a început implementarea planului de acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, care erau niște faze de reforme ce mai târziu au dus la semnarea Acordului de Asociere. Trebuie să dăm Cezarului ce e a Cezarului și să spunem că acest plan a fost implementat cu succes pe timpul Partidului Comuniștilor. Dar acest lucru nu i-a scăpat pe comuniști, pentru că la 7 aprilie 2009 am avut manifestații de protest ale tinerilor împotriva rezultatelor alegerilor. Și acestea s-au soldat cu provocarea alegerilor anticipate, chiar de comuniști, care nu au găsit încă un vot pentru a-și impune propriul președinte. Ca urmare a acelor alegeri a început cel de-al treilea deceniu de existență a Moldovei, dominat de către partidele politice declarate de dreapta”, spune Victor Nichituș.

2011-2021 – perioada capturării statului și ratării istoriei de succes în cadrul Parteneriatului Estic, prima femeie președinte și relansarea speranței în vremuri mai bune

După eșecul comuniștilor, guvernarea de la Chișinău a fost preluată de trei partide de dreapta iar lucrurile aparent încep să evolueze spre normalitate. Mai mult, pentru prima dată în Republica Moldova, partenerii externi manifestă un interes sporit iar UE încearcă să facă din țară „o istorie de succes” a Parteneriatului Estic. Chișinăul a obținut niște rezultate neașteptate până atunci – semnarea Acordului de Asociere și regimului liberalizat de vize cu UE. Totuși, pe acest fundal pozitiv, în culisele guvernării se întâmplau infracțiuni majore, precum dispariția unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc. Luptele politice au continuat și s-au finalizat cu instaurarea regimului condus de oligarhul Vlad Plahotniuc. La Chișinău au avut loc din nou proteste, soldate cu crearea a două formațiuni de dreapta noi – Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Un alt moment important a fost câștigarea alegerilor prezidențiale de către socialistul Igor Dodon și revenirea stângii la putere. Acest lucru avea să se întâmple în 2019, când, după câștigarea alegerilor parlamentare, socialiștii și PAS au format o coaliție de guvernare care nu a rezistat prea mult și după care socialiștii au preluat integral puterea. Jocurile politice murdare ale lui Dodon, dar și criza politică au condus la victoria Maiei Sandu, președinta PAS, la alegerile prezidențiale din 2020. Ea l-a învins pe Dodon iar la alegerile anticipate din 2021, pentru prima dată în istoria țării, o formațiune de dreapta (PAS) a câștigat o majoritate parlamentară absolută.

Vadim Pistrinciuc, directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), consideră că în ultima decadă a istoriei țării au avut loc evenimente atât pozitive, cât și negative, dar care au demonstrat că cetățenii vor un stat mai aproape de UE și liber de corupție.

„Sigur că au fost și multe lucruri negative, cum ar fi furtul miliardului, capturarea statului, care sunt capitole negre în istoria unei țări. Partea fericită este că noi am ieșit și am reușit să trecem de acele momente. Cine cunoaște cum evoluează statele știu că deseori unele state se ancorează în sisteme autoritare, cleptocrate. Moldova, printr-o solidaritate a cetățenilor, a reușit scape de aceste regimuri. Desigur cu foarte mari rezerve la capitolul oprirea fărădelegilor, pedepsirea celor care au făcut aceste furturi. Dar, în fond, eu sunt optimist și consider că acesta este meritul societății, al presei, al societății civile. Faptul că noi am reușit ca un astfel de sistem autoritar să nu fie instalat în Moldova o perioadă mai lungă. Eu vreau să cred și sper că schimbarea se va întâmpla, nu doar din cauza alegerii pe care au făcut-o cetățenii, dar pentru că acest lucru îl vor oamenii. Cu adevărat, noi avem oameni deosebiți, oriunde ar fi ei, care demonstrează că au un interes mare ca Moldova să meargă în direcția potrivită. Și acele schimbări pozitive prin care am trecut noi, aș spune, se produc grație cetățenilor, pentru că ei sunt cei care alungă guverne autoritare sau funcționari și politicieni cleptocrați. Tot cetățenii sunt cei care construiesc case, fac afaceri, dezvoltă comunități. Chiar dacă se află în afara țării, tot cetățenii au demonstrat că distanța nu este o problemă pentru a avea un impact în comunitate. Aceasta mă face destul de încrezător că lucrurile se vor schimba în bine”, a conchis pentru DW analistul.