Româncei, de ziua ei

Îi doresc să priceapă că, atât timp cât unor femei competente şi oneste, ca Laura Kövesi sau Camelia Bogdan, li se calcă drepturile în picioare, oricui şi deci şi ei i se pot lua oricând şi i se vor şi lua aceste drepturi.

Îi doresc deci, înainte de orice, româncei, să trăiască într-o ţară liberă, nu feudală, recomunizată, oligarhică, pe cale de a fi înghiţită de Rusia lui Putin şi de China comunistă, ca acum.

Îi doresc să nu fie bătută de soţi şi maltratată sau ucisă de amanţi beţivi şi violenţi. Îi urez să nu fie expusă riscului de a da nas în nas, pe o  alee întunecată sau în lifturi nesupravegheate, cu un violator prematur eliberat de slugărelul politic al unui infractor, prin aşa-zisul recurs compensatoriu.

Îi doresc o elită veritabilă, care s-o înveţe de bine dacă ea însăşi nu e învăţată şi nu aspiră să facă parte dintr-un astfel de grup select. S-o înveţe cât de rea e indiferenţa faţă de vot, faţă de soarta politică a ţării, faţă de protestatari care îndură gerul şi arşiţa pentru libertatea ei şi a copiilor ei, faţă de partide şi alianţe nedreptăţite pentru că o putere ticăloasă se teme de ele, de adevăr, de libertate şi  de o justiţie autentică. Ar fi o elită care, altfel decât cea din anii 30 ai veacului trecut, ar conduce ţara pe drumul cel bun. Ar plasa-o de partea liberă şi luminoasă a istoriei. Ar cultiva memoria, fără de care nu se poate evita reşuta în extremism şi totalitarism, cu tot cortegiul lor de victime nenumărate.

Ar fi una care ar şti că reprăbuşirea României în dictatură se datorează în mare măsură toleranţei la discursul manipulator al televiziunilor de ştiri in corpore, mai nou, arondate. Televiziuni ce nu sunt pur şi simplu "o afacere normală", cu dreptul de "a merita să nu dispară", când se dedau la propagandă şi insultă, prin invitaţi neaveniţi, poporul revoltat de OUG-urile cu dedicaţie pentru infractori ale unor miniştri ca ”Altă întrebare”. Ar fi o elită şi înţeleaptă şi bine crescută. La peste un secol de viaţă i-ar ura seniorului Cetăţii, filosoful, cetăţeanul patriot, care-n ciuda senectuţii şi-a prezervat întreagă imensa candoare, nu insolentul, ofensatorul, descreieratul, nejustificatul, ticălosul ”să mori tu”.

Ci i-ar dori să trăiască o sută de ani în plus. Ca să apuce să ne înveţe şi strănepoţii despre valoarea libertăţii, demnităţii şi proprietăţii. Căci vreme de un veac noi, ceilalţi, n-am fost în stare să împiedicăm capturarea şi jefuirea naţiunii, uciderea drepturilor copiilor ei şi, mai ales, asasinarea fizică ori spirituală şi morală, prin uitare, a celor mai buni, a celor mai liberi şi mai demni dintre noi.

Îi urez să aibă parte de multe alte actriţe exemplare, care, ca Mariana Mihuţ, ori Oana Pellea, să nu se sfiască să protesteze şi să rostească adevărul. Căci e nevoie mare de adevăr. Şi de neduplicitate.

Aş vrea s-o văd binecuvântată cu o ţară plină de ziariste ca Ioana Dogioiu, care nu obosesc să gândească raţional, să se exprime critic şi să scrie fără frică cele mai puţin comode adevăruri. Şi cu magistraţi la fel de drepţi şi competenţi. Ca Alexandra Lăncrănjan. Ca Livia Stanciu. 

Îi mai poftesc, din inimă, să aibă parte de un guvern şi parlament izbăvite de analfabeţi şi analfabete, de hoţi şi de cocote, de o ţară mântuită de dorinţa de a vedea moartă capra vecinului. Şi de o Europă mai liberă decât e în prezent, în care democraţia şi libertatea exprimării să nu fie sub atac, constant.

Ar fi un continent care-şi apreciază propriile tradiţii iudeo-creştine. Ar dispune de social-democraţi germani cărora să le pese realmente de propriile principii. Şi care, deci, nu le-ar mai scoate la mezat.

I-ar jena şi ruşina prea rău ipocrizia proprie şi statul cu mâna-n sân, în timp ce recomandă Partidului Popular să divorţeze grabnic de Fidesz. Ar detesta până la insuportabil să facă, în răstimp, vai, corp comun, în Parlamentul European şi în Partidul Socialist European, cu boala zisă ”ciuma roşie”.

Atât de rău, încât să nu mai poată să nu se delimiteze urgent de un partid-stat pecerist, ca PSD, avangarda clasei cleptocrate din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Pe scurt, de ziua ei îi doresc româncei din tot sufletul să aibă parte de viitor, în propria ţară şi pe propriul continent. Să fie oare prea mult? Prea greu?