Romania in anii urii

S-a intamplat in anii urii, asa cum numeste Horia Roman Patapievici perioada in care Romania este impartita in "basisti" si "anti-basisti", intr-un fel ireconciliabil si care a ramas si dupa ce Traian Basescu a iesit de pe scena mare a politicii. Si ce ramane dintr-o tara, atunci cand ura e capital politic, asa cum s-a vazut si la referendumul din octombrie?

Scriitorul Horia Roman Patapievici, precaut in iesirile publice de dupa plecarea din fruntea Institutului Cultural Roman (ICR) - si aici exista consens, ca mandatul lui in fruntea ICR a scos cultura romana din minorat si i-a dat un rol de reprezentare in exteriorul tarii - a conferentiat la Timisoara, in cadrul Festivalului International de Literatura. Tema a fost cea a tarii - tara de adoptie, tara din spinare, tara imaginara.

Pornind de aici si cu o incursiune in cum a inceput Romania, in zorii lui 1918, cum a ales Transilvania si cum a renuntat la Basarabia, interviul cu Horia Roman Patapievici pentru Ziare.com a ajuns la tara lui 1990, tara lui Iliescu, incompatibila cu ideea de tara a unui umanist care crede ca lipsa libertatii e singura problema a Romaniei. Doar ca poporul roman care a intrat in 1947 in malaxorul comunist nu mai era acelasi cu cel iesit din dictatura, in 1990: totalitarismul reusise.

Fara a mai fi vorba despre un regim totalitar, in Romania s-a mai produs un rau care a transformat societatea: ura administrata politic, gestionata mediatic, care a inceput odata cu cel de-al doilea mandat al lui Traian Basescu si a ramas difuza in societate pana astazi. "Anii urii" va fi, de altfel, si titlul cartii pe care Horia Roman Patapievici o pregateste.

Horia Roman Patapievici, spuneati la conferinta pe care ati avut-o la Timisoara ca tara in care traiesti depinde in buna masura de tara din mintea ta. Va propun sa incepem chiar de aici si va intreb cum apare atunci aceasta imagine comuna a tarii, a tarii pe care o impartasim?

H.R. Patapievici: Apare printr-un cuplaj care se realizeaza intre minti prin limba si prin cultura. Daca acest cuplaj se strica, tara se pierde. Daca cuplajul e puternic, tara e puternica. Un antic spunea: Nu digurile ridicate in portul Pireu apara cetatea Atenei, ci vointa de a o apara a cetatenilor ei.

De fapt, mi-am dat seama pe masura ce am imbatranit, totul in lumea asta are ca sursa efectiva a realitatii din lumea fizica ceea ce se afla in mintea noastra. Noi, pentru ca interactionam cu lumea prin intermediul corpului si al simturilor, tindem sa credem ca realitatea este in primul rand fizica. Eu nu spun ca ea nu are realitatea fizica, eu vreau sa spun ca ceea ce ii confera caracterul veritabil de realitate este faptul ca ea este identificata ca atare de ceea ce se afla in mintea noastra. Sursa tarii ca realitatea geografica este mintea noastra, si nu geografia, pentru ca in geografie nu o sa intalniti nici Franta, nici Norvegia, nici Suedia, nici Romania. Sursa realitatii nu e harta, este mintea.

Imi amintesc de un fragment din Cerul vazut prin lentila, in care scrieti la un moment dat ca tragedia Romaniei e ca parti din corpul comun - adica din societate - jura pe mituri de intemeiere diferite. Celebram, tot repetam, un secol de existenta statala.

Asta e putintel straniu, ca noi spunem ca serbam un secol de existenta statala, pentru ca statul nostru e mai vechi decat 100 de ani. Ceea ce noi aniversam este momentul miraculos petrecut de-a lungul intregului an 1918, pentru ca totul incepe in 27 martie, la Chisinau, in care la regatul Romaniei se adauga teritorii care apartinusera candva Principatelor Romanesti - cazul Basarabiei si Bucovinei, care tinusera integral de Moldova lui Stefan cel Mare - si un teritoriu care nu a fost niciodata romanesc, in sensul ca nu a fost condus si nu si-a luat forme politice si administrative pornind de la o elita romaneasca - cazul Transilvaniei, dar unde a existat intotdeauna o majoritate demografica romaneasca.

Brusc, prin caderea simultana a Imperiului de la Rasarit si a Imperiului de la Apus s-a format Romania Mare. Acesta e un miracol. Asa cum P.P. Carp a spus-o, Romania are atata noroc, ca nu mai are nevoie de oameni politici. Oamenii politici calculeaza, vad sansele, oportunitatile pentru atingerea unor obiective nationale - cand nu sunt elite de prada. Or, stiti foarte bine ca doi ani, intre 1914 si 1916, a fost o disputa profunda in constiinta romaneasca: Ce facem, de partea cui intram in razboi sau ramanem neutri?

De fapt, decizia era de natura nationala: intram in razboi, pentru a atinge un obiectiv national, respectiv pentru a dobandi teritorii pe care le pierduseram prin abuz geopolitic, ca sa spun asa. Asa cum am pierdut noi Bucovina in 1774, cum au pierdut in 1812 Basarabia, acestea au fost dictate ale Marilor Puteri.

Miza era atunci nu militara, miza era nationala. Nu spun nici macar politica. Miza era: Ce vrem? Vrem Transilvania sau vrem Basarabia?

Realistii spuneau ca, daca vreodata vor castiga rusii, noi toti vom avea ceva de pierdut ca natiune, ca stat, pentru ca rusii nu ne vor cruta. Si acesta era punctul de vedere al lui P.P. Carp, care spunea ca trebuie sa ne respectam alianta pe care o avem din 1883, cu Puterile Centrale. Da, se obiecta, Puterile Centrale detin Transilvania, ceea ce insemna ca Transilvania nu va intra niciodata intr-un teritoriu romanesc, daca vom fi cu Puterile Centrale. Ei bine, norocul incredibil a facut ca in 1918 s-au prabusit ambele Imperii.

Norocul, asa cum ii spuneti, ne-a ajutat. Dar a existat totusi o decizie politica, iar ea s-a luat in favoarea Transilvaniei si in defavoarea Basarabiei. Ma intreb daca asta a contat in relatia dintre Basarabia si Romania, daca nu cumva s-a pastrat un resentiment. Pentru ca Romania a optat atunci pentru Transilvania.

In mod clar, asa este, a optat pentru Transilvania. Dar e mai mult decat atat: de fapt, Romania a dat glas unei optiuni afective a populatiei, care era foarte francofila. Francofilia asta s-a vazut apoi si in 1940, oamenii plangeau pe strada, cand Franta a capitulat.

A fost un soc uluitor si Carol aproape si-a pierdut tronul, pentru ca era perceput ca german si pentru ca in 1870, cand Franta a fost invinsa in mod surprinzator de Prusia lui Bismarck, sentimentul pro-francez aproape ca l-a rasturnat pe Hohenzollern de pe scaunul de domnitor.

Prin urmare, in Romania a existat mai mult decat un calcul de oportunitati cand noi am intrat in razboi de partea Aliatilor si impotriva Puterilor Centrale. Era un sentiment national de solidaritate cu Franta. Si cum l-am dobandit? Prin faptul ca noi ne-am modernizat francez.

...

H.R. Patapievici: Trebuie regasit cuplajul. E o vorba din Pateric care imi place foarte mult si care suna in felul urmator: un ucenic s-a dus la avva, la calugarul langa care ucenicea, si l-a intrebat: Avva, cum o sa cunoastem ca vin timpurile apocaliptice? Si avva i-a zis: O sa recunoastem dupa aceea ca vor disparea cararile dintre om si om. Asta e un semn apocaliptic: cand se sterg cararile, tot ce e mai rau se intampla. Cuplajul dispare.

Interviu realizat de Magda Gradinaru

AICI cititi interviul integral pe Ziare.com