Rusia lui Putin, pe drum către sistemul Dragnea

S-a spus c-ar fi o ”lovitură de teatru”, o ditai ”bomba”, o revoluţie. Şi câte şi mai câte. Bomba e un vacs. Ruşilor li se făgăduise o nouă cuvântare asupra stării naţiunii. Alocuţiunea mimează de câţiva ani democraţia americană, un sistem în care cetăţenii îşi asumă dreptul de a cere socoteală preşedintelui lor şi de a primi, an de an, darea lui de seamă.

În locul discursului promis, ruşii au încasat mult praf în ochi, dimpreună cu cel mai mare fake-news din istoria postcomunistă a Rusiei restalinizate de fostul şef al KGB-ului, Putin. Pe de-o parte, preşedintele Federaţiei a solicitat şi obţinut atât demisia guvernului Medvedev, cât şi o nouă slugă preaplecată, înzestrată cu funcţia de premier, în persoana ilustrului anonim Mihail Mişustin.

Pe de alta li se vâră pe gât ruşilor, fără dezbaterea necesară, pe lângă noua funcţie-paravan a lui Medvedev, de ”şef adjunct al Consiliului de Securitate”, propunerea unei aparente reconstrucţii din temelii a arhitecturii instituţionale şi constituţionale a Federaţiei. În fapt, Rusia lui Putin rămâne vechiul imperiu centralizat, a cărui unică funcţie de putere autentică este şi va continua să fie, până la ultima lui suflare, ţarul. Atât doar că Vladimir Putin a învăţat de la pesediştii lui Dragnea. Care învăţaseră, anterior, de la comuniştii şi kaghebiştii sovietici să mascheze eficient cleptocratizarea Securităţii şi transformarea defectei democraţii româneşti într-o oligarhie pură şi dură.

Pe scurt, funcţia prezidenţială ar urma să fie slăbită, pierzând din prerogative în favoarea Dumei. Care oricum nu răspunde decât la comenzile totalitare ale şefului suprem. Întărirea nominală a prerogativelor parlamentare nu ar slăbi doar autoritatea viitorului preşedinte, care nu se va mai numi Putin. Ci ar urma să dea impresia falsă că Rusia se îndreaptă spre o democraţie parlamentară.  

După ce-i va expira actualul mandat, liderul suprem se va ascunde între instituţii precum odinioară marele potentat al Chinei comuniste, Deng Xiaoping. Marele modernizator şi asasin de studenţi demonstrând pentru democraţie în Piaţa Tienanmen, în iunie 1989, a escaladat treptele puterii până la culmea ei, prin îndepărtarea lui Hua Guofeng. Când a decis că n-are nevoie de funcţii formale gen premier ori secretar general, ca să deţină controlul absolut asupra ţării din poziţia de preşedinte al aşa-zisei Comisii Militare Centrale. Întrebat de naivi dacă-i ajung oare nişte posturi mărunte, precum cele de vicepremier şi vicepreşedinte de partid, Deng a replicat că ”dispune deja de un nume şi de-o faimă”.

Ce-i trebuia mai mult? Dar lui Putin? Ţine de domeniul evidenţei că şefului Kremlinului îi trebuie un nou Birou Politic, un CPEx  ceauşist sub forma unei Comisii Militare Centrale. Sau un parlament în genul celui condus de Dragnea, Iordache, Tăriceanu, Meleşcanu. Copios dominat de ciraci dintre cei mai ticăloşi. Concomitent, îi trebuie un paratrăznet politic. Va purta chipul unei valet-premier apt să canalizeze furia crescândă a unui popor fără jenă minţit, furat, sărăcit, cenzurat şi ucis prin corupţie cleptocratică şi antimeritocraţie, sistem ce ţine naţiunea captivă în Evul Mediu.

Iată reţeta unei viitoare revolte şi a unui posibil masacru gen Tienanmen. În fine, ţarul mai are nevoie de sprijin extern pentru proiecte menite să-i aducă fonduri şi lumina verde pentru aventuri militare necesare să nu lase nemulţumirile crescânde ale ruşilor să dea în clocot. În acest scop investeşte de ani, intens, nu doar într-una din cele mai ample maşinării de agitprop şi fake-news din istoria omenirii, ci şi în agenţi de influenţă occidentali şi în consilieri, firme şi concerne care să-i dea ce-i trebuie.

Aşa s-a ajuns ca nişte companii care, altfel, păreau că se respectă, să pună, lacome, botul la propuneri rentabile, dar prea puţin morale sau politic justificabile, precum Nord Stream 2. Care a început să-şi piardă notabil, prin sancţiuni, atractivitatea economică. Căci a suscitat reacţii critice nu doar în estul Europei, unde se deplânge marginalizarea energetică a Ucrainei, Poloniei şi Republicilor Baltice, ci şi peste ocean. Unde se regretă deopotrivă dependenţa energetică a Europei de Rusia şi refuzul Bătrânului Continent de a importa gaz american.

În scopul asigurării sprijinului extern, ţarului i-ar veni mănuşă agenţi de influenţă de calitatea fostului cancelar Schröder care, halucinant, îl calificase cândva pe sângerosul Putin, ulterior aliatul criminalului în masă sirian Assad, drept ”democrat pursânge”.

Agenţii de influenţă din vest ar urma să evidenţieze, cu sprijinul neprecupeţit al trollilor, al sputnicilor şi al postului Russia Today, că Rusia, în care ştim că au loc alegeri, dar fără să se poate alege ceva, s-ar îndrepta, chipurile, spre o democraţie ”parlamentară” pursânge. Tot ei ar ascunde în vorbărie goală că Duma e orice, numai un for legislativ autentic nu, de vreme ce e liber de orice urmă de opoziţie. 

Aceiaşi argaţi ar urma să continue să mascheze evidenţa că autocraţia rusă, în care puterea e concentrată în mâna insului controlând serviciile secrete, a devenit demult un regim totalitar, croit in integrum pe calapodul ex-kaghebistului din Dresda. În fine, dezinformatorii şi agenţii de influenţă occidentali ar mai urma să întreţină extremismele şi zâzania în vest. Prin divide et impera, Rusia s-ar confrunta cu o Uniune Europeană cât mai dezbinată, cât mai ruptă de SUA şi deci şi cât mai slabă, proastă şi paralizată, astfel încât să fie numai bună de manipulat.