Ruta refugiaților: Acum vin copiii

"Dumnevoastră sunteți tatăl?" Polițistul macedonean repetă această întrebare, încruntându-și de fiecare dată mai tare fruntea și vorbind într-o engleză aproximativă, din ce în ce mai nervos: ”Are you father?” Sirianul din fața lui dă afirmativ din cap, încercând să explice că doamna din spatele lui și cei trei copii sunt familia sa. Polițistul se uită la documentele eliberate de autoritățile grecești, familia nu are pașapoarte, așa că în final nu are decât să creadă spusele bărbatului. ”Go!” - macedoneanul le dă în sfârșit undă verde, deschizând ușa unei noi etape în călătoria familiei de sirieni. Au voie acum să rămână în centrul de tranzit de la Gevgelija. Autoritățile se vor ocupa de ei aici câteva ore, după care vor fi conduși către Serbia.

Călăuzele oferă reduceri de iarnă

Când vine vorba despre copii, neîncrederea autorităților nu este deloc nejustificată: Europolul vorbește despre 10.000 de minori neînsoțiți, care ar fi dispărut după sosirea în Europa. Este însă foarte greu de descoperit dacă au dispărut într-adevăr, sau birocrația i-a făcut ”invizibili”. Dar știrea venită de la Europol se discută și aici la Gevgelija. Pentru că pe ruta balcanică apar tot mai mulți copii și femei, așa cum arată și statistica macedoneană pe care a primit-o DW. Dacă în vara trecută 75 la sută erau bărbați, acum, femeile și copiii reprezintă două treimi din refugiați.

"La început au vrut să testeze sistemul, bărbații au spart gheața", e de părere Jesper Frovin Jensen, care coordonează acțiunile caritabile la fața locului din partea Unicef. Situația în zona de război nu s-a schimbat cu nimic, a adăugat acesta, ceea ce face ca șederea sirienilor acolo să nu mai fie o opțiune.” În plus, călăuzele nu mai au atâția clienți pe timp de iarnă și scad prețurile. Această situație le convine multora care nu și-ar fi permis o călătorie mai scumpă”.

Așa că sunt din ce în ce mai multe femei care își iau inima în dinți, pentru a ajunge cu copiii lor în Europa, trecând printr-o călătorie atât de periculoasă. Femei ca Hosna din Aleppo, care tocmai își ia o supă cu tăiței, la plic. Fiul său, în vârstă de trei ani, îmbrăcat într-un costum întreg de ski, țopăie bucuros pe o bancă aflată în uriașul cort prevăzut cu încălzire. "Aleppo bad. In Aleppo war", spune femeia despre orașul ei natal. ”În Aleppo e rău. În Aleppo e război”. Soțul ei este deja în Suedia, acolo unde vrea și Hosna să ajungă. Sună oarecum absurd: tocmai acum vin familiile refugiaților peste marea învolburată și prin gerul din Balcani, când țările de destinație încearcă să oprească sau să amâne reîntregirea familiei.

Ușa se închide

Sunt mânați nu numai de războiul interminabil de acasă și de speranța că în Europa vor găsi o viață liniștită alături de familiile lor, ci și de sentimentul că în curând va fi prea târziu. Atunci când ”Fortăreața Europa” va ridica ultimul pod. Mulți și-au dat seama ce mult s-a schimbat atmosfera în Europa: În loc să arate poze cu ”mama Merkel” pe telefoanele mobile, așa cum făceau în urmă cu câteva luni, oamenii se tem acum că această cultură a ospitalității va deveni istorie. ”Așa că acum femeile și copiii se grăbesc”, spune Elma Džanković, de la organizația caritabilă Legis.

Voluntarii de la centrul din Gevgelija sunt primii care văd cît de mult se grăbesc toți. Sunt obligați să dea întotdeauna același răspuns, în mod mecanic: ”Nu, nu e voie să părăsiți centrul, ci trebuie să așteptați aprobarea poliției”. Un bilet până la granița cu Serbia costă 25 euro, indiferent dacă autoritățile îi trimit cu trenul, cu autobuzul, sau cu taxiul.

Suspiciune de trafic cu copii

Rămâne foarte puțin timp pentru muncă socială în adevăratul sens al cuvântului, spune Elma Džanković. Voluntara știe că numai Macedonia a numărat până acum peste 18.000 de minori neînsoțiți. ”Avem la cunoștință faptul că unii oameni declară copiii însoțiți ca fiind ai lor, pentru a face rost de acte false”, spune aceasta, fără a numi sursa informațiilor. Dar există suspiciuni dintre cele mai grave: se vorbește despre trafic de copii și chiar despre trafic de organe. ”Ne lipsesc agenții sociali și pedagogii care ar putea să descopere dacă un copil aparține într-adevăr unei familii. Oamenii rămân aici numai câteva ore, iar problema se exportă”.

Sunt criticate și procedurile în cazul copiilor neînsoțiți. Numai dacă aceștia sunt foarte mici și nu se găsește nicio rudă în apropiere, sunt repartizați într-un centru din capitala Skopje. În caz contrar, se caută un ”ocrotitor”, care își asumă să aibă grijă de minor în continuare, până în țara de destinație. Coordonatorul Unicef, Jesper Frovin Jensen, laudă procedura: ”Acești tineri au un singur gând – să meargă mai departe. Le faci și mai mult rău, dacă îi împiedici să-și continue călătoria alături de grupul în care s-au obișnuit”. Și Anamarija Schram știe cât de important este pentru copii să vadă fețe cunoscute. Voluntara de la Crucea Roșie se ocupă la Gevgelija de reîntregirea familiei.

”Se întâmplă des ca oamenii să-și piardă copiii pe drum sau ca membrii aceleiași familii să fie repartizați în autobuze diferite”, povestește Anamarija Schram. Atribuția este deseori una dificilă. Dar cu câteva ore înainte de discuția noastră, i-a fost din nou clar de ce desfășoară această muncă în continuare: un tânăr a dispărut pur și simplu de la centru. L-a găsit într-o stare disperată, pe un pod, la 300 metri mai departe. Chiar și pentru a vedea cum părinții și-au strâns din copilul în brațe, merită să faci în continuare această muncă.