Să avem grijă de România de astăzi

România și Ungaria ar avea nevoie de un manual comun de istorie, așa cum au Germania și Franța, crede istoricul Lucian Boia și o spune în semn de prețuire pentru o țară care tocmai i-a arătat cât îl prețuiește. Ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt, i-a înmânat lui Lucian Boia, miercuri seară, la București Crucea de Merit în rang de cavaler a Ordinului de Merit. Distincția, conferită de președintele federal Frank-Walter Steinmeier, este semnul civil de supremă recunoștință oferită de autoritățile la Berlin pentru contribuții politice, sociale și spirituale aduse societății germane.

„Istoria nu s-a încheiat odată cu căderea Zidului Berlinului, cum credeau unii. Se întoarce acum și ne bântuie pe toți”, a comentat ambasaadorul Meier-Klodt, în discrusul de laudatio, salutând vocea echilibrului și a rațiunii a istoricului român și curajul acestuia de a pune sub semnul întrebării modul tradițional de a trata trecutul.

Într-o Europă unită vom fi cu toții minoritari dar asta ne va ajuta să ne raportăm cu mai multă înțelegere față de ceilalți, crede istoricul. Poate are dreptate sau poate nu are, în excursiile pe care ni le oferă prin istorie, dar, cum a punctat ambasadorul german, „ar fi fost înfricoșător” dacă Lucian Boia ar fi avut întotdeauna dreptate.

DW: De unde pasiunea dumneavoastră pentru Germania?

Lucian Boia: M-a interesat în primul rând perioada Primului Război Mondial. Mai întâi, românii mai apropiați de Germania, mai mult decât cei legați de Franța. Germanofilii, în contrast cu francofilii.Am făcut o cercetare destul de lungă, de complicată, iar la capătul ei a rezultat acea carte „Germanofilii – Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial”. Sigur că scriind despre germanofilii din România și despre România în Primul Război Mondial m-am interesat în ansamblu de acel război, inclusiv (sau în primul rând) de Germania. Așa m-am apropiat de istoria Germaniei și am găsit – adică asta a fost concluzia mea – că a fost pe nedrept înnegrită din pricina nenorocirii pe care a adus-o nazismul în anii 30 și apoi în cel de-al Doilea Război Mondial. De aici, pe lângă condamnarea cât se poate de justificată și normală a nazismului, s-a proiectat asupra Germaniei în ansamblu o imagine istorică mai curând negativă. Și asupra Germaniei din secolul XIX, cu Bismarck, și Primul Război Mondial. Or, am vrut să echilibrez lucrurile iar rezultatul este cartea pe care am intitulat-o „Tragedia Germaniei”, care a apărut în 2010 și câțiva ani mai târziu și în traducere germană, în care am venit cu interpretările mele, sper că destul de echilibrate, privitoare la Germania și la modul cum a alunecat dinspre o țară cât se poate de respectabilă și respectată la criza care a cuprins-o în perioada interbelică și care și-a găsit apogeul în regimul nazist.

Este foarte des adusă în discuție acea perioadă de criză – prin raportare la lipsa de orizont sau de repere din prezent. Se poate face o comparație între Germania de la Weimar și criza de lideri politici din Europa zilelor noastre?

Eu mă feresc de asemenea comparații. Fenomenele istorice nu sunt repetabile. Sigur că găsești în ele elemente comune, le fac oamenii. Dar cred că e greșit să vrem neapărat să comparăm perioade diferite, țări diferite. Multă lume crede că istoria se repetă. Părerea mea absolută în această privință este că istoria nu se repetă. Se pot repeta unele elemente, dar toate la un loc, tot ceea ce caracterizează o epocă istorică, nu au cum să se repete într-o altă epocă.

Vorbeați în discursul de acceptare a distincției oferite de statul german că nimic nu contează mai mult pentru dumneavoastră decât libertatea. Derapajele de la standardele europene, din Polonia, Ungaria sau România, pun libertatea în pericol, în perioada aceasta?

Libertatea mereu este în pericol. Trebuie să avem grijă, că se pot întâmpla unele lucruri cum s-au întâmplat și în Germania – uite că fac eu acum comparația între epoci istorice. Dar există diverse dezechilibre în prezent, chiar și în Uniunea Europeană. Nu mai zic în afara acestui spațiu. Și în România se petrec, în politică, lucruri nu prea agreabile, în ultimii doi-trei ani. Nu putem considera libertatea ca pe un dat și să ne bucurăm de ea. Trebuie să o și servim, să o ajutăm să supraviețuiască. Nu pun nimic deasupra libertății. Libertatea este pentru ființa umană și, mai ales, pentru un intelectual... Nici nu mai discutăm: dacă nu ai libertate nici nu mai poți pretinde că ești intelectual. În ce mă privește n-aș putea să mă plâng. Scriu ce vreau, public ce vreau. Dar semne sunt și în România. Factorul politic încearcă să se impună. Trebuie atenție. Trebuie păzită libertatea. Și tratată cu grijă.

Sunteți unul dintre cei mai citiți istorici în contextul Centenarului statului român și al Primului Război Mondial. Sunteți foarte popular. Dar aveți și colegi de breaslă care vă atacă.

Un fost securist spunea mai anul trecut că aș merita un glonț.

Cu ce l-ați deranjat?

Dacă spui ceva ce nu le convine despre Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul, despre daci sau Burebista, își închipuie că aduci afronturi la adresa României. Or, asta e o manieră puerilă de a face istorie. România este ceea ce este astăzi. Nu trebuie să-i ceri lui Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul să fi pregătit România de astăzi. E foarte ușor să ții tirade patriotice despre strămoșii de acum sute sau mii de ani și să nu faci nimic pentru țara de astăzi. Adică clamezi mare dragoste pentru Decebal sau Ștefan cel Mare și nu faci autostrăzi în România, lași spitalele în paragină, lași analfabetismul să se răspândeacă, faci milioane de români să părăsească România. Sentimentul tău față de o țară trebuie să-l manifești prin ceea ce faci tu astăzi pentru țara respectivă. Nu declamând, că asta e foarte ușor.

Ei au punctele lor de vedere care provin direct din istoriografia comunistă. Am avut și în perioada interbelică naționalism dar era ceva mai nuanțat, mai inteligent. Comunismul a venit cu niște caracterizări absolute: vechimea românilor, unitatea, continuitatea. Dacă era să fie vechime, să fie cât mai mare. Iar unitatea să fie perfectă, că de aia e unitate. Așa că s-a ajuns la o unitate perfectă și la Dacia antică, ceea ce nu e deloc adevărat. Și în seama lui Mihai Viteazul la fel.

Ei, și vine un istoric ca mine și spune că nu e chiar așa.

Românii sunt uniți, astăzi, la capătul unei întregi evoluții, avem un stat național, trebuie să avem grijă de România de astăzi, nu să exagerăm sau să falsificăm trecutul. Dacă ai spune că Mihai Viteazul a avut un proiect național ai falsifica, nu doar ai exagera.

Ce ne desparte și ce ne leagă de Germania?

N-aș putea spune că românii iubesc Germania. Cred că au respect pentru Germania. Germania este deasupra Franței în alegerea românilor. Mulți români s-au mutat în Germania, mulți români sunt de cultură germană. Și mai este și factorul geopolitic. Aici se află România, dacă nu-ți place Germania, Franța e mai departe, dar pericolul apropiat este Rusia.

Dar pe germani? Îi leagă ceva de România?

Un interes pe care l-au avut întotdeauna sau, în orice caz, în ultimele secole pentru Europa Centrală și Răsăriteană. Un interes mai mare decât al francezilor. Românii i-au iubit foarte tare pe francezi dar francezii nu au avut aceste sentimente față de români. În schimb, germanii au avut, dacă nu sentimente de genul acesta, cel puțin un mare interes. Bine, sunt și mai aproape... Și, apoi, e populația germană din părțile acestea ale Europei, care aproape a dispărut. Acel arhipelag de populație germană. A dispărut, practic, un popor. Este rezultatul pe care l-ar fi avut un genocid, Nu au fost omorâți oamenii, dar poporul da. Poporul saxon și șvab a dispărut.

Cum ar putea fi evitate accidente de genul celor din săptămânile trecute când unii politicieni au comparat acest grupuscul de 30.000 de mii de etnici germani rămași în România cu regimul nazist?

Astea sunt măgării. Jocuri politicianiste. Nu poți decât să disprețuiești astfel de atitudini. Așa poți lega mai degrabă ideologia naționalistă de astăzi de legionari. Nu. Nu, e o măgărie, nimic mai mult.