1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

S-a stins din viaţă sociologul Ralf Dahrendorf

18 iunie 2009

A fost profesor universitar, comisar european, om politic şi membru al Casei Lorzilor din Marea Britanie. Gânditorul german nu s-a dezis niciodată de idealul său: "libertatea politică şi liberalismul spiritual".

https://p.dw.com/p/ISsE
Lordul Ralf Dahrendorf în 2005Imagine: AP

Ralf Dahrendorf contramandase interviurile planificate cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani pe 1 mai în urma problemelor sale de sănătate. De mai mulţi ani încoace, Dahrendorf nu mai locuia la Londra, unde a devenit membru al Camerei Lorzilor în 1993, ci la Köln, pentru a petrece mai mult timp cu familia.

Lordul Dahrendorf a intrat în istorie ca un spirit cu adevărat independent. S-a născut în 1929 la Hamburg, ca fiu al unui deputat social-democrat german. Subiectul tezei sale de doctorat a fost noţiunea dreptăţii la Karl Marx. Dar el nu s-a lăsat impresionat de ideile de stânga, ci a devenit, după război, membru al partidului liberal german, FDP. Cu toate că mulţi îl vedeau drept viitor lider al acestei formaţiuni politice, Dahrendorf nu şi-a dezminţit independenţa. A părăsit partidul liberal în 1988.

Profesor universitar la doar 29 de ani

Savantul german a obţinut titlul de profesor universitar la doar 29 de ani, iar cu doar câţiva ani mai târziu a publicat deja cărţi de sociologie, precum "Homo sociologicus", care au revoluţionat lumea academică.

La începutul anilor 70 deţinea funcţia de comisar european, dar în aceeaşi perioadă a publicat sub un pseudonim articole critice la adresa birocraţiei de la Bruxelles.
Ulterior, profesorul universitar de sociologie i-a întors spatele continentului şi s-a mutat la Londra, unde a condus celebra London School of Economics. Cu toate că iubea Marea Britanie, nu a ezitat să le atragă atenţia englezilor, prin intermediul unui serial de televiziune din 1983, asupra greşelilor pe care le-au comis pe plan economic.

În replică, ziarul "Sunday Times" avea să remarce: "Britanicii sunt foarte primitori cu savanţii germani, dar nu le prea acceptă sfaturile." Cu toate acestea, englezii au pus ulterior în practică mai multe dintre recomandările sociologului Ralf Dahrendorf.

Un spirit independent, care s-a sustras tuturor categoriilor

Odată ajuns în Camera Lorzilor, mulţi politicieni germani au început să-l critice pe savant, afirmând că ar fi devenit "un englez incorijibil". Concomitent britanicii l-au calificat frecvent drept "simbol al sobrului profesor teuton".

Pe tot parcursul carierei sale, Dahrendorf s-a sustras mereu categoriilor stricte şi verdictelor bazate pe o anumită apartenenţă etnică sau politică. A preferat să rămână propriul său stăpân - "his own man", cum s-ar spune în Anglia. Pendulând permanent între diferite ţări, culturi şi limbi, Dahrendorf se autocaracteriza drept urmaş direct al umanistului Erasmus von Rotterdam.

În ciuda tuturor schimbărilor, Dahrendorf nu s-a dezis niciodată de idealul său - şi anume "libertatea politică şi liberalismul spiritual", după cum a explicat Marion von Dönhoff, o reprezentantă celebră a liberalismului german.

Autor: Alexandra Sora / DPA
Redactor: Petre M. Iancu