1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Schimbare la vârf la Volkswagen: pleacă Müller, vine Diess

11 aprilie 2018

Lovitură de teatru la Wolfsburg: Matthias Müller, președintele concernului VW, va fi demis. În urma scandalului Diesel, VW vizează un nou început și la nivelul personalului de conducere.

https://p.dw.com/p/2vqzO
Deutschland VW Herbert Diess und Matthias Müller
Herbert Diess (stânga) și Matthias MüllerImagine: imago/IPON/S. Boness

Potrivit unor ample relatări din presa germană, șefia concernului Volkswagen urmează să fie preluată de Herbert Diess, care conduce în prezent destinele mărcii VW (din grupul auto de la Wolfsburg fac parte nu mai puțin de 12 mărci). VW a anunțat deocamdată doar că are în vedere "o continuare a dezvoltării structurii de conducere". "Ar putea fi vorba și de o schimbare a președintelui concernului."

Ce pași concreți sunt prevăzuți și care va fi soarta actulului șef Matthias Müller se va vedea până la ședința consiliului de supraveghere de vineri. Potrivit unor relatări din presa financiară, Müller "și-ar fi declarat disponibilitatea în principiu de a contribui la planificatele schimbări".

Ferdinand Dudenhöffer, expert în branșa auto, crede că măsura vizată de consiliul de supraveghere al VW este una neprofesionistă. "Este o abordare total diletantă, ciudată, care sare în ochi", a declarat el pentru DW. "Nicio firmă nu anunță că planifică o schimbare la vârf, ci face acest anunț doar după ce schimbarea a avut loc."

Nesiguranța în cadrul concernului ar fi exacerbată de un astfel de anunț adresat acționarilor, angajaților și opiniei publice, cum că este avută în vedere o schimbare a președintelui concernului și potențial și a altor persoane din conducere. "Așa ceva nu se face și nici nu face nimeni așa ceva, în afară de VW. Consiliul de supraveghere al VW dă un exemplu extrem de ciudat", critică Dudenhöffer.

Nu doar problemele de personal sunt în atenție

Consiliul de supraveghere al Volkswagen se reunește vineri pentru a discuta despre schimbarea posibilă a structurii de conducere. Potrivit DPA, o altă temă ar fi și eventuala restructurare a concernului, cu separarea diviziei de camioane. La Volkswagen se discută deja demult de restructurarea internă: gigantul auto german se confruntă cu structuri complexe și ar vrea să dea mai multă responsabilitate mărcilor pe care le are în portofoliu și regiunilor în care operează. O altă provocare este trecerea la automobilele electrice și conectarea, domenii în care concernul a investit deja miliarde.

Și compania Porsche este afectată

Simultan cu Volkswagen a făcut un anunț similar și compania-mamă Porsche SE: schimbările din conducerea VW ar putea duce la modificări și la vârful Porsche SE. Familiile Porsche și Piëch, care controlează Porsche SE, dețin 52% din drepturile de vot la Volkswagen.

Müller a declarat pentru revista "Spiegel" că, după părerea sa, managementul de top de la Volkswagen ar trebui să devină "mai tânăr, mai internațional, cu mai multe femei". "Este o problemă uriașă a concernului. (...) Mi-ar plăcea să discut cu consiliul de supraveghere cum și de către cine va fi condus concernul după plecarea mea."

Müller are 64 de ani iar contractul său se încheie în 2020. El a fost numit în toamna lui 2015 în fruntea Volkswagen, după ce predecesorul său Martin Winterkorn a demisionat în urma scandalului din SUA privind falsificarea de către VW a datelor privind nivelul real al emisiilor nocive produse de automobilele sale.

Concern mondial cu 12 mărci

Volkswagen AG, cu sediul la Wolfsburg, este concernul-mamă al unor mărci ca Audi, Bentley, Bugatti, Lamborghini, Porsche, Seat, Skoda și Volkswagen. Alte două firme care fac parte din grup sunt MAN și Scania, care construiesc camioane și autobuze; de asemenea Ducati, care produce motociclete. La sfârșitul lui 2017, concernul Volkswagen avea 642.000 de angajați în 120 de centre de producție din întreaga lume. Europa este pe primul loc, cu 70 de centre de producție VW; alte 31 de fabrici VW se află în Asia - din care 20 doar în China. În anii următori, VW vizează desființarea a 30.000 de locuri de muncă, dintre care 23.000 doar în Germania. Prin adoptarea așa-numitului "Pact pentru viitor", Volkswagen ar urma să se transforme dintr-un grup constructor de mașini într-un furnizor de servicii de mobilitate, în era digitalizării și a electromobilității. 

os/rs (rtr,dpa)