Société Générale prezintă câştigurile pe 2007
21 februarie 2008Publicitate
Institutul financiar francez a înregistrat în 2007 un câştig net de 947 de milioane de euro. În 2006, Société Générale înregistrase un profit de peste 5,2 miliarde de euro.
Reamintim că Société Générale a descoperit în luna ianuarie frauda de aproximativ cinci miliarde de euro, sumă pierdută prin speculaţii bursiere de traderul Jérôme Kerviel. Imediat după această descoperire, conducerea institutului financiar estimase că profitul net se va reduce la 600 de milioane de euro.
Comisia internă de control a Société Générale a descoperit între timp deficienţe grave ale sistemului de control electronic. Acestea şi lipsa verificărilor au facilitat deturnările comise de Kerviel, a anunţat Comisia de control într-un raport intermediar.