Societatea cu masca de fier si moartea civilizatiei

Li se zice, pompos, "strategii de exit". Sunt tot mai multe si mai intens vehiculate in diverse tari ale lumii. Alarmate, pesemne, de starea deplorabila a precarului sistem sanitar si medical romanesc, autoritatile de la Bucuresti tocmai au amanat transpunerea lor. Caci, spre disperarea unora, presedintele Iohannis a prelungit starea de urgenta pe timp de inca o luna.

In rastimp, constienta ca economia, societatea si capacitatea ei de rezistenta psihologica risca sa sufere pagube teribile, poate ireparabile, cu fiecare zi de "lockdown" in plus, Austria a si inceput sa-si aplice propria strategie de anulare treptata a restrictiilor draconice impuse in numele combaterii pandemiei de corona, al dreptului la viata si al necesitatii sustinerii capacitatilor de tratament ale spitalelor austriece. 

Nu mai putin constienta de aceste pericole, Germania dezbatea si ea, la finele sarbatorii pascale, sfaturile de relaxare a restrictiilor avansate de Academia Nationala germana de Stiinte Leopoldina. Marti le discutau intens oficialii federali si regionali ai Germaniei, o tara nu mai putin laudata decat Austria pentru spiritul de ordine si disciplina al cetatenilor ei, care s-au dovedit in genere exemplari in riguroasa aplicare a masurilor de distantare sociala. 

Aprig hulita pentru prezumtiva ei lipsa de solidaritate cu meridionalii, cerand, disperati, ieftinirea imprumuturilor italo-franco-spaniole pe baza de coronabonds (si riscuri financiare asumate de "prosperii" nemti, olandezi, austrieci si finlandezi), Germania se arata foarte preocupata sa-si pastreze realismul si pragmatismul si sa nu adopte in niciun domeniu decizii precipitate. Si de natura, eventual, sa oblige tara sa revina, dupa un presupus al doilea val de infectii, la un nou "shutdown".

Ca atare, propunerile vehiculate de Leopoldina au ambitia de a se distinge prin realism. Consilierii cancelarei Merkel recomanda redeschiderea "cat mai rapida" a scolilor primare si una ceva mai lenta pentru elevii din clasele mari, mai apti decat cei mici sa invete pe cale digitala. 

Pentru cazul stabilizarii la nivel redus a noilor infectii si in conditii de igiena, de purtare de masti si, desigur, de prezervare a capacitatilor de functionare ale spitalelor Republicii Federale, Academia germana crede ca ar fi apoi admisibila si redeschiderea magazinelor efectuand comert cu amanuntul, ori a firmelor oferind servicii prin contact direct cu clientii.

Cat de justificata e precautia ampla manifestata in aceste recomandari? Dar cea cautionand inchiderea pe timp de cel putin inca o luna a Romaniei? 

E inutil de subliniat ca dreptul la viata e sfant. Dar nu mai putin sfinte sunt si alte drepturi. De pilda, cel de a nu fi discriminat pe baza de rasa, de etnie, de religie sau de varsta, nici chiar in numele vietii. De pilda, dreptul de a decide daca o viata in recluziune prelungita, care sa distruga propria sanatate psihica, si restrictii indreptand economia spre o recesiune a mileniului, iar societatea si civilizatia spre anihilare, mai merita traita.

Or, restrictiile draconice pe timp nelimitat sau prea indelungat impuse prea multora incep sa nu mai fie nici proportionale, nici admisibile. La urma urmei, fac ravagii solitudinea, izolarea si arestarea la domiciliu, violenta domestica, depresia si moartea in singuratate. Or, nu s-ar elimina relativ simplu, oare, riscul contaminarilor cu virusul corona, gratie elementarei protectii prin masti?

Care insa nu sunt in numar suficient, pentru ca liderii politici si spitalele din Europa n-au manifestat, spre deosebire de cele taiwaneze si sudcoreene, precautia si prevederea necesara. Doar liderul Frantei, Macron, s-a scuzat, mai nou, cu jumatate de gura, pentru inadecvarea lui. Alti lideri europeni se multumesc sa prelungeasca, trufas, interdictiile, pentru ca le e usor si pentru ca, infricosati ori needificati, oamenii ii sustin fara sa cracneasca. In fond, prea putini inteleg efectiv dezastrul pe care-l va cauza asteptarea pana la calendele grecesti a vaccinului care intarzie. 

In rastimp, batranii Europei risca, parca, sa impartaseasca soarta nevinovatului cu masca de fier retinut decenii la rand in Franta sfarsitului de veac XVII. Reclusi in temnita sordida a singuratatii lor, indaratul unei porti bine ferecate, a carei descuiere se pregateste sa fie jertfita in vest pe altarul dreptului la viata pe spinarea altora, in dauna bunului simt si in detrimentul dreptatii si libertatii, varstnicii Europei isi primesc, parca, pedeapsa. N-au tacut ei prea mult? N-au admis ei, inaintea pandemiei, ca societatea sa aduleze nu intelepciunea senectutii, ci sminteala unor adolescente exaltate, mimand lupta pentru idealuri? 

Pedepsiti vor fi insa nu doar batranii, ci democratia si societatea in genere, daca un segment al ei se va vedea durabil discriminat. Si daca preconizatele strategii de iesire din criza nu vor include condamnari si distantari - nu sociale, ci politice si economice, - de adevaratii vinovati ai crizei. De pilda, de China comunista si de OMS, din pricina carora, ca si din imprudenta si incompetenta dregatorilor europeni, s-a comis omorul in masa al importului vesel de asiatic virus ucigas. O crima urmata, sau pe cale de a fi urmata, aproape la fel de regretabil si de condamnabil, de prelungirea prea putin justificata a restrangerilor libertatilor si de perpetuarea pasarii vinovatiei de pe umerii faptasilor, pe spatele incovoiat al celor prea slabi la trup sau la minte, ca sa-si mai poata articula protestul in mod judicios si viguros si, ca atare, eficient.

In numele vietii (si al despovararii de boli si de spectacolul degradarii fizice, al prezumtivei debilitati a senectutii) se murea, obligatoriu, la 60 de ani, in distopia din 1931 a lui Aldous Huxley. "Batranilor" li se administra un medicament letal, menit, cum altfel, sa protejeze prin eutanasie cea mai "brava", cea mai "buna" dintre societati. 

Sper ca nu ne asteapta inca sistemul totalitar al "minunatei lumi noi", liber consimtita de o societate cu masca de fier pe figura si cu libertatea redusa la cei patru pereti ai domiciliilor pensionarilor ei. Ar fi o nenorocire depasind net dimensiunile tragediei fratelui pitit dupa masti si gratii de un rege absolutist care era el insusi "statul", mai degraba decat frate, inainte ca Franta sa devina tara fraternitatii, a libertatii si a egalitatii. Sau nenorocirea celor secerati de corona. 

Ar fi mai mult decat o pandemie. Ar fi cataclismul mortii civilizatiei, in al carei centru se situeaza libertatea si demnitatea omului. Ar fi un deces universal.