Solidaritatea românilor este, deocamdată, istorie

Volumul este însoţit de mai multe DVD-uri ce conţin o selecţie din acest memorial – o istorie vorbită a supravieţuitorilor crimelor şi terorii comuniste, pe care mai ales tinerii ar fi bine să o cunoască.

Am revăzut zilele acestea cîteva astfel de episoade ale durerii şi frumuseţii umane în acelaşi timp. Mărturiile supravieţuitorilor celor care au luptat în munţi şi în general ale celor care au trecut prin închisorile comuniste dau seamă în primul rînd de acea solidaritate umană în jurul unei cauze, pe care azi nu o mai întîlnim. Din păcate au fost şi dintre cei care au trădat, însă rezistenţa luptătorilor din munţi nu ar fi putut să dureze ani de zile fără ajutorul celor din satele respective, fără acea solidaritate necondiţionată şi de neclintit chiar şi în faţa torturii „organelor” Securităţii.

Sînt impresionante mai ales mărturiile unor bătrîne care, îmbrăcate frumos în costume ţărăneşti, cu palmele odihnindu-se liniştite în poală, cu cîte o lacrimă stînd agăţată în colţul ochilor repetă ca pe o litanie în faţa camerei de filmat şi a realizatoarei emisiunii: „Nu au scos, doamnă, nimic de la mine securiştii; oricît m-au ameninţat şi m-au bătut, şi m-au torturat, eu o ţineam una şi bună: nu ştiu şi nu ştiu.”

Aşa a fost atunci. Oamenii credeau într-o cauză şi, poate şi mai important, oamenii credeau în oameni. Îşi asumau ani grei de puşcărie politică pentru a nu-şi trăda prietenii, cunoştinţele sau pentru a nu trăda oameni pur şi simplu pe care îi ştiau nevinovaţi.

Solidaritatea nu e un sentiment, ci o probă de caracter. Proba aceasta am mai întîlnit-o, la modul nealterat, în 1990 în Piaţa Universităţii şi la alte manifestaţii ce i-au urmat. A fost şi atunci un scurt interval de încredere în oameni şi într-o cauză – în esenţă era vorba de cauza unei libertăţi reale, şi nu a uneia formale, legiferate de FSN. S-ar putea obiecta că tot de solidaritate a fost vorba şi în cazul susţinătorilor, fără condiţii, ai lui Ion Iliescu şi ai FSN. Complet fals! Pentru că solidaritatea implică atitudinea şi acţiunea oamenilor în cunoştinţă de cauză. Ea nu are nimic în comun cu comportamentul de turmă generat de minciună, manipulare şi sentimentalisme ieftine.

Solidaritatea este lucru rar la români în zilele noastre. Deseori e confundată cu plasarea de o parte sau de alta a taberelor politice. Din nou, complet fals! Pentru că bruma de solidaritate care mai exista în societatea românească a fost pervertită de apostolii politici prin demagogie şi manipulare. Românii vor putea fi solidari pentru o cauză abia atunci cînd vor lăsa politica acasă.

Iată că pînă şi mişcarea sindicală nu mai are nimic în comun cu solidaritatea categoriilor sociale în jurul unor interese proprii. Pentru că şi mişcarea sindicală a fost politizată, iar liderii marilor federaţii sindicale au scos oamenii în stradă doar pentru a-şi înlesni drumul lor spre Parlament sau spre alte demnităţi publice.

Din păcate, deocamdată în România solidaritatea ţine doar de istorie.