Stăpînul Antenelor

Exemplul cel mai apropiat îl avem prin felul cum a fost atras Institutul Cultural Român într-un scandal mediatic de proporţii, pornind de la cele două evenimente bine cunoscute şi persuasiv alăturate: Şcoala de vară de la Berlin şi expoziţia de la New York. Nu intru în amănunte. Spun doar că fiecare din cele două evenimente ar fi meritat să fie analizate şi dezbătute, înainte de a fi puse la zid, aşa cum s-a întîmplat. În locul dezbaterii am avut băşcălie, în locul analizei am avut pamflet.

Săptămîna trecută preşedintele Institutului Cultural Român Horia-Roman Patapievici a cerut Consiliului Naţional al Audiovizualului să analizeze campania de defăimare dusă împotriva sa de postul de televiziune Antena 3 şi, în consecinţă, să dispună măsurile prevăzute de Legea audiovizualului. Preşedintele ICR îşi încheie astfel scrisoarea adresată preşedintelui CNA, Răsvan Popescu: „Ca cetăţean şi ca om, vă cer protecţie faţă de linşajul mediatic la care sunt supus de Antena 3”.

Marti, 19 august, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului s-au întrunit în şedinţă – mai potrivit ar fi să spunem „s-au întîlnit” –, însă nu au luat nici o decizie în privinţa postului Antena 3. De ce? Pentru că au fost prea puţini prezenţi. Altfel spus, din lipsă de quorum.

Şi oare de ce nu s-a realizat majoritatea care să poată lua o decizie? Pentru că, din raţiuni politice, eu cred că majoritatea membrilor CNA au interesul ca postul Antena 3 să nu fie sancţionat. Prin această lentilă aiuritoare a denigrării, a băşcăliei şi a limbajului de mahala, aşa-numiţii „intelectualii lui Băsescu” trebuie puşi în continuare la zid în faţa celor mulţi şi neştiutori.

Porniţi împotriva Antenelor lui Voiculescu, riscăm însă să scăpăm din vedere o întrebare firească: cine este de fapt stăpînul Antenelor? Este oare doar Voiculescu? Nu cumva stăpînul din spatele lui Voiculescu este tocmai spectatorul nostru flecar şi dornic de cît mai mult circ, de cît mai multe scandaluri, reale sau inventate, de un limbaj cît mai vulgar cu putinţă?

Eu cred că aşa stau lucrurile, pentru că Antenele lui Voiculescu au audienţă tocmai la emisiunile cele mai vulgare, cele mai răstite, cele mai suburbane. În această situaţie, fiind noi o populaţie care pretindem de 20 de ani că dorim democraţie, oare ce-i de făcut?

Dacă sîntem cinstiţi cu noi înşine şi faţă de cei din jurul nostru, atunci cred că avem şi răspunsul: anume, să începem să instituim democraţia. Prin lege, aşa cum a fost ea instituită peste tot în lume. Şi abia atunci am vedea dacă ne place sau nu să trăim în democraţie – care presupune înainte de toate să îţi ceri ţie, înainte de a cere celuilalt.

Pentru că la noi democraţia guvernată de legi este doar pentru ceilalţi – pentru noi ne-am rezervat a priori un soi de democraţie oarbă, în realitate inexistentă, fără norme şi fără legi.

Fabula acestui comentariu este că stăpînul Antenelor, anume spectatorul doritor de băşcălie şi defăimare, de circ şi limbaj suburban, este în afara legilor democraţiei. El se află, altfel spus, în ilegalitate.

Iar pentru a intra în legalitate, instituţiile în drept, în cazul de faţă Consiliul Naţional al Audiovizualului trebuie să-l ajute – adică să-i suprime cauza ilegalităţii. Explicit, să oblige Antenele lui Voiculescu, şi încă multe alte antene, să se înscrie sub litera şi spiritul legii sub care funcţionează. Iar dacă acestea nu se supun, atunci tot în litera şi spiritul legii să le interzică, ele fiind un factor extrem de nociv pentru o populaţie care se vrea o societate democrată.