1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

G7: Un summit "coșmar" pentru Macron

Barbara Wesel
24 august 2019

Noua etapă a războiului comercial dintre SUA și China și incendiile din Amazonia sunt teme prioritare pe agenda summitului G7. Emmanuel Macron a făcut tot posibilul pentru a evita un eşec. Dar nu va fi uşor.

https://p.dw.com/p/3OPjE
În aşteptarea oaspeţilor reuniunii G7
În aşteptarea oaspeţilor reuniunii G7Imagine: Imago Images

Prima confruntare a avut loc deja înaintea începerii summitului G7, protagoniști fiind Emmanuel Macron și președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, care nu participă, însă, la reuniune. Acesta, i-a reproşat Macron, și-ar fi "încălcat" promisiunile referitoare la protecția climei şi de aceea nu va ratifica acordul de liber schimb între UE şi Mercosur, semnat de liderii europeni și cei brazilieni în luna iulie. Irlanda a anunțat că va proceda în mod similar. În replică, Bolsonaro l-a acuzat pe Macron de "comportament colonialist". Sensibilul subiect referitor la modificările climatice încinge spiritele chiar înainte de debutul reuniunii la vârf de la Biarritz.

Biarritz - un oraș fantomă

Centrul celebrei stațiuni Biarritz este bine păzit intens iar străzile sunt pustii ca într-un oraș fantomă. Pe plaja largă din apropierea fostei reşedinţi de vară deţinute de Napoleon al III-lea, astăzi Hotel du Palais, unde are loc summitul, nu vezi nici țipenie de om. Este interzis și accesul în mare pe raza din apropierea luxosului edificiu. Fastuoasa vilă nu pare a fi cel mai potrivit loc pentru a se discuta despre nedreptățile sociale, după cum reclamă deja criticii summitului.

De siguranța participanților se ocupă 13.200 de polițiști, în timp ce localnicii sunt obligați să se identifice cu legitimații speciale.

Primele proteste la Hendaye
Primele proteste la Hendaye Imagine: picture-alliance/NurPhoto/F. Pallueau

Criticii și potențialii protestatari au fost alungați din oraș și se organizează acum în localitatea de graniță franceză Hendaye și în Spania, la Irun. Poliția a încercat în prealabil să îi identifice pe membrii violenți ai blocului negru, care se pare că vor primi sprijin din partea mișcării radicale a "vestelor galbene" precum și a altor critici ai globalizării. Principala demonstrație anti-G7 este planificată pentru după-amiaza zilei de sămbătă, înaintea cinei informale la care vor participa liderii G7. Dacă se va ajunge la violențe, acestea vor avea loc la distanță de locul unde se întrunesc participanții.

Cale liberă pentru războiul comercial

Înaintea debutului oficial al summitului G7, China nu s-a sfiit să îl atace pe președintele american. Evident că nu este întâmplătoare decizia conducerii de la Beijing, din acest week-end, de a introduce noi taxe vamale de peste 75 de miliarde de euro pentru mărfurile de proveniență americană. Președintele Trump a reacționat imediat pe Twitter reclamând pierderile de miliarde suferite de SUA de-a lungul anilor din cauza unui sistem comercial incorect și a furtului intelectual practicat de chinezi.

Donald Trump
Donald Trump, la conferinţa de presă din 23 august Imagine: picture-alliance/AP Photo/A. Brandon

Nu doar următoarea etapă a războiului comercial dar și tot mai probabila recesiune, care îi pot afecta campania electorală, sau confruntarea cu Banca Centrală Nord-Americană pe tema politicii monetare ca și alte subiecte internaționale îl preocupă pe Donald Trump. Toate sunt semnale care ne fac să credem că șeful Casei Albe va adopta o atitudine combativă la Biarritz.

Mai ales dezbaterile generale pe tema unei noi relații cu China, față de care manifestă un mare interes și UE, nu se vor concretiza în soluții constructive, în aceste condiții. Imediat ce președintele american va prezenta detaliile ofertei sale, spiritele se vor încinge și mai mult. Reformarea Organizației Mondiale a Comerțului, o poziție comună față de Beijing și analizarea oportunității reglementării comerțului internațional sunt însă temele care ar trebui urgent abordate.

Show-ul lui Boris

Noul şef de guvern al Marii Britanii, Boris Johnson, participă în premieră la eveniment. Întrunirile prealabile de la Berlin și Paris nu l-au ajutat, în ciuda unor comentarii din presa britanică, să avanseze pe drumul spre Brexit. Nu se așteaptă așadar noutăți la acest capitol.

Boris Johnson a fost primit de Emmanuel Macron
Boris Johnson, primit, joi, de Emmanuel Macron la ParisImagine: picture-alliance/dpa/C. Tesson

Boris Johnson trebuie să păstreze un anumit echilibru. El are nevoie de europeni ca parteneri politici externi și în politica de securitate. Așadar, este greu de crezut că se va lăsa convins de Trump să renunțe la linia comună în relația cu Rusia sau Iranul.

Pe de altă parte, președintele SUA s-ar putea folosi de premierul britanic, lăudând Brexitul și făcând promisiuni vagi pentru un posibil acord de liber schimb. Boris Johnson nu poate să își strice nici relația cu Trump dar nici pe cea cu europenii. Va dovedi așadar în ce măsură stăpânește regulile diplomației.

Misiunea de groază a gazdei summitului G7

Dacă în trecut se considera a fi o onoare găzduirea liderilor celor mai importante state industrializate ale lumii, în ultimii ani, rolul de gazdă a devenit tot mai dificil. Președintele Franţei a făcut tot posibilul pentru a se prezenta cât mai bine. S-a întâlnit cu Vladimir Putin, pentru a revigiora relația cu Rusia, l-a invitat pe premierul indian, Narendra Modi, și a discutat chiar cu șeful diplomației iraniene, Javad Zarif, în încercarea de a tempera criza nucleară.

Flori de la Vladimir Putin pentru doamna Macron
Flori de la Vladimir Putin pentru doamna Macron Imagine: AFP/G. Julien

Dar toate eforturile se vor dovedi zadarnice în relația cu Donald Trump. Liderul american rămâne la pozițiile lui controversate: vrea să mențină regimul dur față de Teheran, dar să îi ierte Rusiei anexarea Crimeei și să îl readucă pe Putin la întrunirile G7. Trump atacă în mod constant Uniunea Europeană și unitatea acesteia, pentru că nu are niciun fel de înțelegere față de organizațiile internaționale. Ideologia "America first" împiedică reformarea comerțului mondial. Observatorii americani consideră că președintele Trump este tot mai izolat la G7. Dar marile state europene, Japonia și Canada nu pot reforma liberul schimb fără participarea SUA.

Situația este un adevărat coșmar politic pentru Emmanuel Macron. În contextul catastrofalelor incendii din Pădurea Amazoniană, el a inclus protecția climei pe agenda summitului. Se va bucura de sprijinul majorității, dar nu și de susținerea lui Trump. Pentru el, topirea ghețarilor reprezintă o idee de afaceri, din moment ce Groenlanda ar putea intra în atenția dezvoltatorilor imobiliari.

Macron a anunțat deja că renunță la tradiționala declarație comună de la finalul summitului. El știe că nu se vor găsi numitori comuni și vrea să evite transformarea întrunirii într-un eșec total.