1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ceartă pe Brexit şi refugiaţi

Barbara Wesel
20 septembrie 2018

În procesul Brexit, cancelara Angela Merkel vrea respect reciproc şi cooperare, în timp ce premiera Theresa May cere concesii din partea UE. Iar disputa privind refugiaţii continuă.  

https://p.dw.com/p/35DDt
Participanti la summitul informal de la Salzburg
Participanti la summitul informal de la SalzburgImagine: AFP/Getty Images

Şefa executivului de la Berlin, Angela Merkel, vrea respect reciproc şi o atmosferă bună în procesul de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană. Pentru nişte negocieri atât de aprinse, cere destul de mult. Deşi negociatorii UE au optat pentru diplomaţie, între Michel Barnier şi colegul său britanic se pare că, totuşi, ar fi ieşit şi nişte scântei. Iar, la el acasă, ministrul pentru Brexit, Dominic Raab, adoră să-i atace puternic pe politicienii de la Bruxelles.

La summitul informal de la Salzburg (19.09 - 20.09) cancelara Angela Merkel şi-a propus numai discuţii pozitive. Angela Merkel este convinsă că cele două părţi pot colabora bine în procesul de desprindere a Marii Britanii de UE. În chestiunea securităţii nu există disensiuni. Singura problemă ar fi viitoarele relaţii economice. Premiera Theresa May propune participarea numai la o piaţă internă a mărfurilor, iar Uniunea nu doreşte să dea curs acestei cereri.  

Apel la comunitatea celor 27

Premiera Marii Britanii aşteaptă concesii din partea Bruxellesului. "Sunt încrezătoare că prin angajament şi cu bunăvoinţă putem încheia un acord bun pentru ambele părţi", a declarat Theresa May. Însă tocmai aici ar fi problema - fiindcă, parţial, poziţiile celor două părţi se exclud reciproc. Mai ales discuţiile pe marginea viitoarelor graniţe dintre Irlanda și Irlanda de Nord s-au împotmolit. Negociatorul UE, Michel Barnier, vrea să înainteze noi propuneri privind controalele asupra vaselor de mărfuri. Londra îşi apără vehement poziţia şi respinge o viitoare delimitare frontalieră pe mare, chiar dacă aceasta ar fi numai teoretică.

Premierul Theresa May vrea concesii din partea UE
Premierul Theresa May vrea concesii din partea UEImagine: Reuters/L. Foeger

Prin cererea de participare numai la piaţa internă a mărfurilor, Theresa May testează limitele Uniunii Europene. În orice caz, la summitul informal din Austria nimeni nu va aborda deschis acest subiect, fiindcă reprezentanţii celorlalte state membre vor ca şefa executivului londonez să supravieţuiască congresului conservatorilor săi, programat peste 10 zile, dar şi atacurilor venite din partea taberei anti-Brexit. Europenii vor să evite o remaniere guvernamentală şi un haos politic şi mai mare la Londra.   

Planul este limpede: la jumătatea lunii noiembrie la Bruxelles va fi organizat un summit pe tema Brexitului. Guvernul de la Londra mai are timp să-şi clarifice poziţia.

Gata cu joculeţele politice!

Preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, va încerca să apeleze la conştiinţa europenilor, abordând eternul subiect: migraţia. Anul acesta numărul refugaţilor ajunşi pe teritoriul Uniunii a fost foarte scăzut, de nici măcar 100.000. "Au fost chiar mai puţini ca înainte de criză", afirmă el. De aceea, ţările membre ar trebui să se concentreze asupra găsirii unei soluţii, nu să se separe în cei care chiar vor o rezolvare şi cei care "vor să se folosească de situaţie pentru joculeţele lor politice". Deşi n-a dat nume, cel mai probabil s-a referit la Ungaria, Polonia şi Italia.Gazda summitului, cancelarul Sebastian Kurz, se laudă că ar fi recunoscut de timpuriu potenţialul exploziv pentru Europa al acestei probleme. "Înainte i s-ar fi spus extremism de dreapta". Acum tot el se regăseşte în fruntea unei mişcări care respinge orice fel de migraţie. Pentru combaterea traficului de persoane şi împiedicarea imigraţiei ilegale prin Marea Mediterană, cancelarul austriac susţine consolidarea agenţiei Frontex, măsură decisă în luna iunie.

Ungaria - Gard la graniţa cu Serbia
Ungaria - Gard la graniţa cu SerbiaImagine: picture alliance/dpa/EPA/S. U. Hungray Out

În schimb, premierul ungar Viktor Orban consideră inutile planurile Frontex: "Este treaba noastră", susţine şeful guvernului de la Budapesta. Orban nu are nevoie de niciun ajutor la paza frontierelor. Împotriva guvernului său au fost formulate acuzaţii privind atacuri grave asupra migranţilor la gardul de la frontieră.

Cooperarea cu Africa

Cancelarul Sebastian Kurz a lăudat şi planurile de cooperare cu Egiptul, instruirea trupelor de pază de pe coastele libiene, care ar urma să îi împiedice pe imigranţi să pornească pe mare spre Europa. Angela Merkel intenţionează să vorbească despre recenta sa vizită în vestul Africii. Anul viitor ar urma să fie organizat un summit UE-Liga Arabă, iar Comisia de la Bruxelles prezintă planuri de creştere a investiţiilor şi de intensificare a cooperării. Obiectivul politic ar fi reţinerea migranţilor în ţările de origine sau împiedicarea acestora de mai a lua calea Europei cel târziu în ţările de tranzit.