Sunt băncile nişte monştri?

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional a mai criticat, într-un interviu pentru săptămânalul Stern, şi veniturile unor manageri de bancă, pe care le consideră ciudat de mari.

Un lucru este clar: când un preşedinte federal face astfel de declaraţii într-un săptămânal în mod sigur le-a cântărit dinainte şi a avut intenţia de a le lansa. Horst Koehler doreşte un al doilea mandat de preşedinte şi încearcă, prin aceste ieşiri, să împiedice numirea de către social-democraţi a unui eventual contracandidat. Prin urmare, trebuie să aducă de partea sa o parte din spectrul social-democrat. Totuşi, cât de credibilă este critica sa la adresa turbo-capitalismului bancar şi a fondurilor de investiţii? Dacă luăm în considerare fostele sale funcţii, atunci vorbele lui au greutate. Koehler a fost secretar de stat în ministerul finanţelor, preşedinte al băncilor de stat, Sparkassen şi, ulterior, şef al Fondului Monetar Internaţional.

Totuşi strategia sa este mult prea evidentă şi scade puternic din credibilitatea acestor critici. Ca director al FMI, a fost unul din opozanţii cei mai fermi ai exercitării controlului asupra pieţei, a fost unul din cei care a hrănit acest monstru, aşa cum a numit sistemul financiar internaţional. Ar fi putut să încerce încă de atunci să ţină sub control acest monstru, dacă ar fi gândit şi atunci la fel.

Desigur că nu Koehler este responsabil pentru apariţia acestui monstru. În toate ţările occidentale s-au pus bazele unui sistem privat de protecţie socială. Miliarde de euro ajung în acest fel pe pieţele financiare în fiecare an. Astfel au luat naştere aceşti jucători globali, care îşi repartizează materia primă, capitalul, în multiple fonduri de stat şi alte instrumente de investiţii politice sau instituţionale. Lor nu le pasă cum sunt plasaţi banii, sunt mereu la vânătoare de profit. Aceasta este însă o invitaţie pentru bancheri să inventeze produse financiare noi tot mai complicate. La nivel mondial, dolarii şi euro au ajuns să vagabondeze şi să se strângă în diferite plasamente cu grad ridicat de risc, mereu cu credinţa că o prăbuşire a sistemului va fi evitată.

Când un astfel de accident însă chair se întâmplă, se fac auzite vocile care cer un control mai mare al pieţelor. Sună bine, este popular, dar nu duce la nimic. Şi de data aceasta sunt şanse mari să fie la fel.