Tragedia familiei Mogoş

Deutsche Welle a prezentat de multe ori drama familiilor care au vieţuit, în anii din urmă, în no man’s land-ul de la Otopeni. Au fost mulţi: familia Codreanu, Carol Romanov, Mihai Ion, familia Mogoş. O parte dintre ei a renunţat să mai lupte, alţii au ajuns pe paturi de spital. Mogoşii erau ultimii rămaşi consecvenţi deciziei de a nu se întoarce în ţara a cărei cetăţenie o abandonaseră. Au parcurs toate etapele posibile (proteste, procese, recursuri) şi au ajuns, după cinci ani de viaţă în condiţii inumane, o familie de oameni la capătul puterilor psihice.

Cine este Ovidius Păun?

Să facem, acum, cunoştinţă cu Ovidius Păun. Este unul dintre cei care a anchetat, în 1987, demonstranţii anticomunişti de la Braşov. În decembrie 1989 s-a sustras uşor suspect executării a două ordine. Mai întâi, nu a ajuns la Timişoara, unde trebuia să repete isprava de la Braşov.

De ce nu ajunge acolo nu se ştie - limpede este, însă, că, în acele zile, la Timişoara nu puteau fi trimise decât cadrele de maximă încredere ale sistemului. Interesant este că nici la biroul lui Vasile Milea nu a ajuns, în dimineaţa lui 22 decembrie 1989, deşi fusese trimis personal (iar aceasta este o altă dovadă a încredrii pe care i-o acorda apafratul opresiv al regimului Ceauşescu) de procurorul general din epocă, Nicolae Popovici, să investigheze moartea generalului.

Păun după revoluţia din 1989

Schimbarea din ’89 îi vine mănuşă. Experienţa acumulată la Braşov îl va propulsa, între 13 şi 16 iunie 1990, în fruntea echipei care va reţine abuziv, în Piaţa Universităţii, şi va interoga, la Măgurele şi Băneasa, aproximativ o mie de persoane. Nu doar în anchetări ci şi în arestări fără acoperire a acumulat experienţă: în 1977 a dispus, ca procuror al Sectorului 1 Bucureşti, arestarea unui taximetrist acuzat într-un caz de omor devenit celebru (sub numele de „Cazul Anca”) mai ales pentru faptul că a fost, de fapt, ori o simplă eroare judiciară, ori o înscenare.

Taximetristul nu fusese vinovat. Păun împarte responsabilitatea pentru această greşeală cu fostul şef al Direcţiei Cercetări Penale din Miliţie, Tudor Stănică. Probabil că din solidaritate cu cel alături de care a instrumentat greşit „cazul Anca”, Păun face dispărute, după 1990, o serie de file cruciale în dosarul decesului misterios al disidentului Gheorghe Ursu, zis Babu. Erau tocmai acele file care îl incriminau pe Stănică (în cele din urmă condamnat, pe fond, la 11 ani) de complicitate la moartea lui Babu.

Ulterior, ajuns secretar de stat în Ministerul de Interne, Păun semnează, peste capul şefilor săi şi chiar fără ştirea acestora, un act „adiţional” ce atârnă, în acest martie 2007, de funia spânzuratului din Otopeni. Generalul se afla într-o vizită în Germania federală, în calitate de funcţionar public, fără puteri discreţionare, al unei Românii disperate după recunoaştere europeană. Bucureştii acceptaseră să dea garanţii că, pe viitor, România nu va mai produce apatrizi.

Germania, în schimb, l-a convins pe general să promită în scris că România acceptă aplicarea antedatată a procedurilor de repatriere a foştilor săi cetăţeni ajunşi apatrizi. Preşedintele de atunci al României, Emil Constantinescu, avea să admită, mai târziu, că fusese „înfrânt de servicii”. Ministrul de Interne al epocii, Dudu Ionescu, s-ar putea să aibă aceeaşi părere.

Alt caz tragic, legat de aceeaşi persoană

Tot de persoana generalului Ovidius Păun se mai leagă un caz tragic. Procurorul Cristian Panait fusese trimis la Oradea să ancheteze un alt procuror, Alexandru Lele, devenit incomod pentru nişte sponsori locali ai Partidului Social-Democrat, pe atunci la putere. Panait nu a descoperit nimic suspect în investigaţia lui Lele şi a refuzat să îl pună sub acuzare. Insistenţele duse până la presiuni ale şefilor săi, iar de-curând-pensionatul procuror Păun îi era chiar superior direct, au sfârşit prin sinuciderea lui Panait.

Sâmbătă, la o lună şi patru zile după ieşirea la pensie a generalului Ovidius Păun, Mihai Mogoş, apatrid de origine română, se sinucidea, în zona neutră a aeroportului Henri Coandă din Bucureşti. Trecuseră cinci ani de la expulzarea sa din Germania, cinci ani în care Mogoş nu a părăsit nici o zi no man’s land-ul Otopenilor. Documentul în virtutea căruia apatridul fusese expulzat către Bucureşti de autorităţile federale poartă o singură semnătură românească: a generalului Ovidius Păun.