"Acasă este acolo unde mănânci pe săturate"

Există evenimente la care jurnalistul se duce numai dacă nu are încotro. Ceremonia dedicată acordului de recrutare dintre Germania și Turcia, parte esențială în biografia mea, nu face câtuși de puțin parte din această categorie a deplasărilor indezirabile.

În septembrie 1969, când tatăl meu lua drumul Germaniei în calitate de ”Gastarbeiter” (muncitor invitat, n.r.), eram un țânc de șase luni. Planul său era să lucreze câțiva ani, să pună bani de-o parte și apoi să revină în țara de origine, unde își lăsase copilul și soția. Numai că socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg. Pentru tata, depărtarea de familie s-a dovedit copleșitoare. Așa că, pe 18 aprilie 1970, a venit rândul meu și al mamei să plecăm la Berlin, orașul care avea să ne devină patrie. 

”Am chemat la noi muncitori și au venit oameni”

Grădiniță, școală, facultate. Am pășit cu fruntea sus în noua viață, amintindu-mi tot timpul sfatul pe care mi l-a oferit tata: ”Bagă de seamă, tu trebuie să tragi de două ori mai mult decât nemții”, spunea el. 

Da, am muncit din greu. Și da, în societatea germană majoritară, a trebuit întotdeauna să îmi justific, ba chiar să îmi apăr succesul. Dar nu, nu am crescut într-o societate paralelă, chiar dacă din perspectiva de astăzi părinții mei ar face parte din ceea ce se numește ”categoria persoanelor defavorizate din punct de vedere educațional”. Am fost recomandat pentru gimnaziu și nu am în spate așa-numitul ”istoric a ghetoului”. Se prea poate că am avut noroc de profesori care m-au tratat la fel ca pe colegii mei germani.

”Am chemat muncitori și au venit oameni”. Această faimoasă frază din 1965 a la fel de faimosului scriitor Max Frisch a atins un punct sensibil. Însuși președintele federal Frank-Walter Steinmeier a citat-o în discursul rostit marți, subliniind că Frisch înțelesese deja la vremea respectivă că politicile de ocupare a forței de muncă din anii ´60 și ´70 erau mioape. 

Ne-au numit oaspeți, dar eu și părinții mei le-am devenit vecini. Această aniversare de 60 de ani ar trebui să ne amintească mai ales de prima generație de oameni care au făcut din această țară casa lor. Așa cum spune un proverb turcesc: ”Acasă nu este acolo unde te-ai născut, ci acolo unde mănânci pe săturate”. Asta-i Germania. 

A existat un moment în discursul președintelui federal când - trebuie să recunosc - am avut lacrimi în ochi. Steinmeier a declarat că ”poveștile muncitorilor invitați merită un loc corespunzător în manualele noastre școlare și în cultura noastră de comemorare, căci o notă marginală nu poate face dreptate contribuției pe care au adus-o țării noastre. Abia când relatăm poveștile lor, ca parte integrantă a istoriei acestei republici, a acestei țări, numai atunci înțelegem istoria noastră, a tuturor”. Câtă dreptate are.

În timp ce scriu aceste rânduri, mă gândesc la tatăl și la mama mea care, la fel ca și colegii lor germani de la Siemens, trebuiau să își îndeplinească zilnic obiectivul de muncă. Este adevărat, părinții mei nu trebuie să fie o notă marginală. Părinții mei și toți muncitorii invitați, fie că provin din Turcia, Italia, fosta Iugoslavie, Grecia, Spania, Portugalia, Vietnam sau Angola - toți fac parte din istoria germană. Cu toții și-au adus contribuția la transformarea Germaniei în ceea ce este astăzi: o țară puternică, multiculturală, măreață. Cu toții ar trebui să aibă locul lor în cărțile de istorie ale acestei țări. Tocmai de aceea, această ceremonie a fost importantă, amintindu-ne de ceea ce oameni ca părinții mei au realizat pentru această țară.

”Luați loc la mijloc și umpleți-l!”

Majoritatea celei de-a doua, a treia și acum a patra generații de lucrători invitați s-au născut în Germania. În pofida acestui fapt, mulți dintre ei încă simt că trebuie să dovedească ceva și sunt făcuți să simtă că nu sunt bineveniți. Aceste metehne ar trebui date uitării. Chiar și cei cu gândul permanent la trecut trebuie să înțeleagă în sfârșit acest lucru. Suntem și vom rămâne aici, pentru a face această țară, care este și casa noastră, mai bună.

Am locul meu în mijlocul societății și voi continua să îl ocup, așa cum cere președintele Steinmeier. Vom contribui cu toții la modelarea acestei societăți, pentru că este și societatea noastră. Locul nostru este aici. La fel ca toți ceilalți ai căror părinți și bunici au venit în Germania ca muncitori.