Ucraina: dileme peste dileme

Analiştilor le e clar că Ucraina trece prin momente extrem de grele. Prea puţini se încumetă să prezică însă deznodământul acestor încercări. Poate fi însă Europa echidistantă într-o revoluţie în care o tabără doreşte nu doar integrarea occidentală, ci şi democraţia şi statul de drept? E evident că nu.

Totuşi, „Europa vrea cu orice preţ să se pună capăt vărsărilor de sânge în Ucraina”, titrează, pe prima sa pagină, Die Welt. „După eşecul revoluţiei portocalii, Ucraina traversează acum un al doilea seism politic” mai relevă ziarul berlinez. Care înregistrează, în continuare, faptul „dramatic, că partea apuseană a ţării caută să obţină libertatea îndreptându-se spre vest, în timp ce partea ei răsăriteană se orientează mai degrabă către Moscova”.

În consecinţă, „nimic nu e exclus, nici divizarea ţării. Se ştie, ce-i drept, că Ucraina e o parte a Europei, dar ţara pare a fi, ca Belarus, neterminată în privinţa formelor ei de viaţă, a economiei şi identităţii. Cum pot fi deci ajutate aceste ţări, inclusiv Rusia? Întărindu-se tot ce alcătuieşte cultura noastră comună, europeană, morala, respectarea principiilor statului de drept, renunţarea la violenţă”, recomandă, textual, Die Welt.

Süddeutsche Zeitung e alarmat de anunţul de ieri al regimului Ianukovici privind lansarea unei „acţiuni anti-teroriste”. În timp ce „UE pregăteşte sancţiuni contra (conducerii de la Kiev) preşedintele încearcă să înăbuşe răscoala prin violenţă, iar (preşedintele Rusiei) Putin îi susţine intenţia – protestele fiind (în opinia lui) o tentativă de lovitură de stat”, mai scrie ziarul din München.

Neue Zürcher Zeitung semnalează cu îngrijorare „debutul acţiunii anti-teroriste a servciului secret” şi „lipsa unei perspective de aplanare a ciocnirilor sângeroase”. Ziarul elveţian constată însă, nu fără satisfacţie, că „ucrainenii nu se lasă amuţiţi”, că, „altfel decât în Belarus ori Rusia, există o societate civilă ucraineană vie, căreia evacuarea violentă a Maidanului nu-i poate pune căluş”.

Tinerii care formează „coloana vertebrală a mişcării de protest nu sunt înregimentaţi în nici un partid, combat arbitrariul statului şi luptă pentru statul de drept, pentru modernizarea ţării, depăşirea moştenirii sovietice, deci pentru valori fireşti în partea de vest a Europei. Aceşti oameni nu mai vor să fie o anexă măruntă a Rusiei, ci parte a Europei. Astfel încât vocile antiguvenramentale nu vor tăcea, chiar dacă Maidanul arde”. Ziarul din Zürich mai consemnează şi revendicările de adoptare de sancţiuni din UE.

Or, tocmai în această ultimă privinţă, opiniile continuă să fie foarte împărţite. La fel şi părerile despre modul în care ar trebui să se negocieze cu Rusia, ştiut fiind că preşedintele ucrainean şi oamenii săi depind direct de bunăvoinţa în special economică a Kremlinului.

Unii comentatori din est dar şi din vest cred că n-ar fi cazul ca Uniunea Europeana să treacă la sancţionarea reprezentanţilor regimului Ianukovici, întrucât s-ar putea dovedi contraproductive, ar putea accelera divizarea ţării şi ar putea împinge conducerea pro-rusă şi mai tare în braţele Moscovei.

Dimpotrivă, alţii, mai mulţi, solicită sancţiuni, uneori chiar imperativ. The Times consideră că UE trebuie să adopte o poziţie cât mai fermă şi un”limbaj cât mai clar” întrucât orice negocieri cu Viktor Ianukovici sunt „condamnate la eşec”. Le Midi de la Paris deplânge „neajutorarea Europei” faţă cu "doliul pogorât asupra Kievului, în timp ce la Soci se numără medalii". Iar El Pais crede că în chestiunea Ucrainei "UE a ajuns la momentul adevărului”.