1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE, îngrijorată de noua escaladare a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Bernd Riegert / Ovidiu Suciu23 mai 2007

Atmosfera este din nou foarte încărcată în Orientul Mijlociu, iar Uniunea Europeană, implicată în regiune militar şi financiar, este îngrijorată.

https://p.dw.com/p/B1Cg
Refugiaţi libanezi, în aşteptarea autobuzului spre Siria
Refugiaţi libanezi, în aşteptarea autobuzului spre SiriaImagine: AP

Ciocnirile armate dintre luptătorii islamişti şi trupele libaneze în nordul Libanului au pus pe fugă mii de localnici. Un armistiţiu încheiat ieri a durat doar o oră. Peste 80 de persoane şi-au pierdut viaţa în cele 4 zile de violenţe, dar numărul victimelor nu se cunoaşte cu exactitate, după ce armata a închis accesul în zona de conflict. Nici mai la sud, în Israel şi Fâşia Gaza, situaţia nu este mai bună, după escaladarea violenţelor între extremiştii Hamas şi forţele israeliene şi după reluarea confruntărilor între grupările palestiniene rivale.

UE: Orientul Mijlociu în pragul războiului civil

Uniunea Europeană vede Libanul, dar şi teritoriile palestiniene din Fâşia Gaza, în pragul unui război civil. În Parlamentul European de la Strasbourg, comisarul pentru relaţii externe, Benita Ferrero-Waldner, a descris situaţia din Liban şi Fâşia Gaza, după reizbucnirea conflictelor interne în ambele regiuni, drept extrem de îngrijorătoare. Doamna comisar a cerut tuturor forţelor politice din Liban să facă eforturi pentru detensionarea situaţiei:

“Sper că toţi liderii politici îşi vor dovedi maturitatea, vor alege să asigure un viitor mai bun ţării şi nu vor permite ca actualul conflict să degenereze într-un nou război civil.”

În Liban este prezentă, de la războiul din vara trecută dintre Israel şi mişcarea Hezbollah, o forţă internaţională de menţinere a păcii, din care fac parte şi unităţi ale marinei militare germane.

Apel la pace

Uniunea Europeană a cerut de asemenea Israelului şi palestinienilor să dea dovadă de reţinere. Militanţii palestinieni trebuie să oprească imediat atacarea oraşului israelian Sderot. Discuţiile dintre guvernul israelian şi preşedinţia palestiniană trebuie să dea până la urmă şi rezultate, a solicitat, în numele preşedinţiei germane a Uniunii, secretarul de stat în ministerul de externe, Günter Gloser:

”Aici trebuie să se întâmple odată ceva pozitiv. Accesul şi libertatea de mişcare a palestinienilor trebuie mult îmbunătăţite. De la partea palestiniană ne aşteptăm să renunţe odată la violenţe şi să facă eforturile necesare pentru eliberarea soldatului israelian Shalit, răpit în urmă cu un an."

UE respinge în continuare dialogul cu Hamas

Bruxellesul respinge în continuare cooperarea cu noul guvern palestinian de uniune naţională, atât timp cât Hamas nu recunoaşte statul Israel şi nu renunţă la violenţă. Totuşi, ajutorul financiar european pentru palestinieni a crescut în acest an la 300 de milioane de euro, a spus Günter Gloser. Numeroşi europarlamentari au cerut negocieri directe cu premierul palestinian din partea Hamas, Ismail Hanija, şi o încetare a boicotului Uniunii în privinţa colaborării cu noul executiv palestinian.

Secretarul de stat Gloser a mai anunţat că cvartetul internaţional pentru Orientul Mijlociu se va reuni din nou peste câteva zile. Amintim că din acesta fac parte, pe lângă Uniunea Europeană, Statele Unite, Rusia şi ONU.