1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE, cu ochii pe Grecia

Jannis Papadimitriou/ ia8 decembrie 2015

Miniştrii de Finanţe ai UE verifică, în cadrul reuniunii de la Bruxelles, progresele Greciei pe calea reformelor. Premierul de stânga, Alexis Tsipras, se declară la Atena satisfăcut de evoluţia lucrurilor.

https://p.dw.com/p/1HJA6
Imagine: picture-alliance/dpa/A. Konstantinidis

Din perspectiva guvernului elen, totul se desfăşoară conform planurilor. În noaptea de duminică spre luni, Parlamentul a votat proiectul de buget pe 2016, care prevede majorări fiscale de miliarde şi reducerea cheltuielilor. În decursul dezbaterii preliminare, premierul Alexis Tsipras a estimat că există perspectiva revenirii la creştere economică începând cu a doua parte a anului viitor. Responsabilul a calificat de asemenea drept succes notabil recapitalizarea băncilor mari cu un sprijin mai scăzut din partea statului decât se preconizase iniţial. Biroul de presă al premierului a reacţionat dur la o relatare apărută în ediţia de duminică a ziarului german Bild, potrivit căreia Grecia, care poate fi asemuită cu o navă rămasă fără căpitan, este departe de a îndeplini propriul calendar de reforme. "Adversarii Greciei" mizează în continuare pe "dezinformare şi speculaţii", subliniază sursa guvernamentală.

Politologul Levteris Koussoulis nu vede însă motive de panică. "Relatarea este conformă cu adevăraul. Ţara a rămas cu adevărat fără conducere, în sensul că guvernanţii fie nu vor, fie nu sunt în stare să livreze rezultate concrete. Ei au rămas captivii unei gândiri învechite şi se preocupă în principal de conservarea puterii". Se poate afirma "şi în sens metaforic" că "nava a rămas fără căpitan", fiindcă "acesta este interesat în primul rând să rămână pe puntea de comandă, indiferent de direcţia de plutire, a mai declarat expertul. La Atena, părerile sunt însă împărţite. "Presiuni şi şantaj - finanţatorii cunosc acest joc", titrează publicaţia de stânga Ziarul Redactorilor, care califică relatarea din Berlin drept "un cal troian al Germaniei". "Nu ştiu ce se află în spatele acelui articol", a declarat la rândul său viceministrul de Externe, Dimitris Mardas, în cadrul unui interviu radiofonic.

De actualitate sunt 13 reforme concrete

Finanţatorii cer pe faţă verificarea progreselor Greciei pe calea reformelor, o verificare ce trebuia de fapt să aibă loc în octombrie. Din motive de politică internă, aceasta a fost însă amânată în repetate rânduri. Un mare obstacol a fost depăşit însă la finele lunii noiembrie, când Parlamentul a votat cu majoritate fragilă un pachet de reforme în schimbul căruia guvernul a primit o tranşă de credit în valoare de două miliarde de euro. Până pe 11 decembrie ar putea fi votate alte reforme, inclusiv o controversată reformă a salarizării în sectorul bugetar şi privatizarea unui distribuitor de energie aflat în portofoliul statului. În schimbul acestor două reforme, Atena ar beneficia de o nouă tranşă de împrumut, în valoare de un miliard de euro. În plus, până la sfârşitul lunii ianuarie se aşteaptă un proiect de reformă a pensiilor. În ultima vreme, Grecia primeşte credite tot mai mici, şi numai în schimbul unor reforme concrete şi verificabile. Observatori de la Atena consideră că guvernul ar putea lua în calcul o ruptură cu finanţatorii, dacă aceştia ar insista asupra micşorării masive a pensiilor, în aşa fel încât bătrânii să nu-şi mai poată acoperi nevoile de bază.

În căutarea consensului

Din dorinţa de a putea înfăptui reformele convenite, foarte controversate la nivel politic, premierul Tsipras a pledat în timpul dezbaterii proiectului de buget pe 2016 pentru un consens transpartinic. Mai multe partide l-au refuzat însă cu promtitudine, amintind că şi el a torpilat orice ofertă de consens pe vremea când era lider al opoziţiei. Drept care Tsipras a trecut la atac, mai ales în direcţia celei mai mari formaţiuni de opoziţie, Nea Dimokratia, de orientare conservatoare. "Pentru voi urmează patru ani dificili pe băncile opoziţiei", a ameninţat premierul.

Probabil că aşa va fi, deoarece partidul conservator, puternic odinioară, a ajuns într-o situaţie foarte precară. După ce la sfârşitul lunii noiembrie s-a amânat alegerea unui nou lider al formaţiunii din cauza unei pane de computer, preşedintele interimar Meimarakis a demisionat, desemnându-l ca urmaş pe partenerul său politic Iannis Plakiotakis. Meimarakis încearcă acum să revină la conducerea formaţiunii în timp ce alţi trei politicieni conservatori de mare pondere încearcă să-l împiedice.