1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE manifestă un real interes pentru zona Balcanilor de Vest

Peter Heilbrunner / Ioachim Alexandru6 martie 2008

Speranţe privind dobândirea statutului de membru al UE nu pot să-şi facă în clipa de faţă decât ţările din Balcanii de Vest: Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Albania, Kosovo şi Macedonia.

https://p.dw.com/p/DJ9H
Comisarul pentru extindere Olli Rehn (stânga) şi comisarul transporturilor, Jacques Barrot, prezentând la Bruxelles planurile UE destinate Balcanilor de VestImagine: picture-alliance/dpa

Un accept în acest sens al Uniunii Europene există deja de câţiva ani, neclar este numai momentul la care această nouă extindere să aibă loc. Comisarul de resort, Olli Rehn, a prezentat miercuri (ieri) la Bruxelles etapele programate pentru perioada imediat următoare.

La nouă ani de la terminarea ultimului război din Balcani – cel din Kosovo – regiunea se află din nou la răscruce. Se vor decide statele succesoare ale fostei Iugoslavii să continue procesul de apropiere de structurile comunitare, sau vor urma exemplul Serbiei, distanţându-se de UE? Este o întrebare care animă spiritele şi la Bruxelles. Comisarul extinderii, Olli Rehn, apreciază că anul acesta este unul de mare importanţă pentru ţările balcanice.

El a avertizat: „Deciziile care se vor lua pot avea consecinţe dintre cele mai grave pentru stabilitatea şi prosperitatea economică a regiunii.”

Oferte europene

O dată în plus, UE caută să încurajeze Serbia să păşească pe drumul apropierii de structurile europene. „ Îmi dau seama exact că sârbii, în marea lor majoritate, vor în continuare aderarea ţării lor la UE. În această împrejurare este realist să aşteptăm ca guvernul de la Belgrad să ţină cont de voinţa tăcutei majorităţi”, a spus Rehn.

În schimbul adoptării unei poziţii mai favorabile, Bruxelles-ul oferă sârbilor posibilitatea de a călători fără viză în UE. Guvernul de la Belgrad a respins însă această ofertă, fiind nemulţumit că UE a sprijinit poziţia albanezilor în dosarul Kosovo, iar majoritatea ţărilor membre au recunoscut independenţa fostei provincii sârbe sau sunt pe cale să o facă.

"Refuzul nu înseamnă că ne vom opri"

Olli Rehn nu e descurajat de refuzul sârbilor şi apreciază că oferte cum e cea de liberă circulaţie, sunt cel mai bun mijloc pentru a atrage ţările balcanice. ”Vom prezenta în curând un plan pentru desfiinţarea obligativităţii vizelor. Vom dubla numărul burselor de studii acordate tinerilor din regiune şi vom înfiinţa programe de stimulare a cercetării, educaţiei şi culturii în statele balcanice", a precizat comisarul extinderii.

UE intenţionează să investească până în 2010 patru miliarde de euro pentru a stimula reformele politice şi dezvoltarea economică în sud-vestul Europei. La capătul procesului de apropiere, uşa clubului celor 27 se va deschide larg pentru toate cele şapte state balcanice. Croaţia este în acest moment ţara cea mai avansată, dar şi croaţii trebuie să mai aştepte cel puţin doi ani până să fie admişi în UE, şi asta în ciuda tuturor progreselor.