1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un an de guvernare conservator-liberală

28 octombrie 2010

În urmă cu un an intra în vigoare acordul de cooperare conservator-liberală, care punea bazele noii guvernări federale. 12 luni care cântăresc diferit, în funcţie de perspectiva aleasă - a puterii sau a alegătorilor.

https://p.dw.com/p/Pr4o
Westerwelle (FDP), Merkel (CDU) şi Seehofer (CSU), la 26 octombrie 2009, la semnarea acordului de coaliţieImagine: AP

Atmosfera din jurul contractului de guvernare, semnat, anul trecut, de reprezentanţii celor două forţe conservatoare, Uniunea Creştin Democrată şi Uniunea Creştin Socială, cu vechii şi noii lor parteneri liberali era de un optimism debordand.

Cu toate acestea, încă din acele zile se lăsau auzite semnale de teamă că parteneriatul ideal cu liberalii ar putea să nu fie chiar aşa cum se aştepta lumea întreagă. Chiar Angela Merkel ţinea să păstreze o urmă de prudenţă:

"Am lucrat mult pentru a obţine o asemenea coaliţie - şi de asta va trebui să ne amintim în zilele în care ne va fi mai greu".

Mai greu în fapte decât în vorbe. În anul scurs nu au lipsit certurile şi părerile opuse. Cam toate legile au beneficiat de un asemenea tratament. Perechea de vis s-a transformat într-un coşmar pentru cetăţeanul de rând, crede şeful grupului parlamentar social-democrat, Frank-Walter Steinmeier:

"Nu se poate guverna în maniera în care am văzut că se întâmplă, de un an încoace. Şi nu e vorba despre dificultăţile începutului, ci despre o deficienţă ce nu va fi remediată pe termen lung. Nimic nu leagă această coaliţie. Nu au un proiect comun, nu au o idee, nu au afinităţi".

Un bun exemplu sunt impozitele. Liberalii au avut ca obiectiv politic - şi mesaj electoral - reducerea impozitelor; conservatorii, în schimb, au considerat că, în vremuri de criză şi deficit financiar record, nu există spaţiu de manevră la procentele reţinute de stat contribuabililor. Intervenţia energică a cancelarei Merkel a liniştit, în cele din urmă, apele.

Alt exemplu: pactul de stabilitate din zona euro. Şeful liberalilor, Guido Westerwelle, ministru de Externe în Cabinetul Merkel, a criticat reglementările negociate de cancelarul federal cu preşedintele Franţei. Şi, cu toate acestea, concluzia lui Westerwelle, la un an de guvernare, are nuanţe optimiste:

"Constat că economia creşte, şomajul scade - ceea ce ţine şi de modul în care evoluează politicul. Am oferit şanse noi educaţiei şi cercetării. Siguranţa şi libertăţile cetăţenilor beneficiază de un context mai bun şi am evoluat şi în ce priveşte sistemul de asigurări sociale. Şi nici în ce priveşte diplomaţia, oricât de critici am vrea să fim, nu mai putem desconsidera succesele".

Unde nu se reflectă aceste succese sunt tocmai sondajele de opinie. Liberalii, cel puţin, ar avea ceva emoţii cu privire la intrarea în parlament, în cazul în care s-ar desfăşura acum alegeri. Şi conservatorii cochetează cu minime istorice în popularitate.

Motive suficiente pentru opoziţia de stânga pentru a nu-şi vedea de propriile deficienţe, ci a sta, pur şi simplu, pe margine, asistând la deteriorarea capitalului de imagine al adversarilor politici.

Autori: Bettina Marx / Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu