Un semicentenar - nu şi un jubileu

Istoria Federaţiei Strămutaţilor nu este dintre cele mai line, liniştite şi lipsite de asperităţi. Organizaţia este de fapt consecinţa celui de-al doilea război mondial, la finele căruia masive comunităţi germane din estul Europei s-au refugiat din calea Armatei Roşii, au fost alungate , expulzate din ţinuturile natale. Aşa încît semicentenarul Federaţiei nu poate fi considerat un jubileu în sensul tradiţional al noţiunii. Divergenţele, dezacordul temporar faţă de anumiţi paşi politici înainte şi după prăbuşirea Zidului despărţitor al Berlinului, marchează cele cinci decenii de existenţă a Federaţiei. Protestele faţă de aşa numita Ostpolitik a lui Willy Brandt, faţă de recunoaşterea frontierei Oder/Neisse, i-au determinat pe nu puţini să considere asociaţia drept o grupare de paseişti incorijibili - a declarat Erika Steinbach, preşeidnta Federaţiei Strămutaţilor: „Reticenţe, maliţiozităţi la adresa întîlnirilor unor asociaţii ale strămutaţilor, lipsa de milostenie faţă de soarta acestora – au fost nu excepţii ci mai degrabă regulă în atitudinea generală „ .

In aceşti termeni a descris Erika Steinbach situaţia ce domnea în jurul anilor 70. Astăzi, un motiv de polemică îl constituie proiectul înfiinţării unui centru de documentare împotriva strămutărilor forţate. Controversele în jurul preconizatului centru durează de şapte ani: „Dacă reuşim acest proiect şi sunt convinsă că el va reuşi, atunci cei alungaţi din ţinuturile lor, strămutaţii se vor simţi aici în largul lor. Iar cei cărora le-a fost dat să facă această experienţă amară , vor avea parte la sfîrşitul vieţii de sentimentul consolator că destinul nu le-a fostd at uitării , că deţine un loc fix în memoria colectivă a ţării noastre”.

Marea coaliţie a promis că va lansa semnale clare în vederea datei înfiinţării centrului de documentare dar deocamdată aceste semnale se lasă încă aşteptate a mai menţionat Erika Steinbach lansînd un mesaj indirect la adresa cancelarei Angela Merkel care a rostit discursul festiv, fără a face precizările aşteptate: „Pot să vă spun cu convingere: în curînd vom prezenta un concept. Am sprijinit dintotdeauna ideea şi o voi face şi pe mai departe.Sunt sigură că vom face ultimii paşi împreună.”

Centrul constituie însă o chestiune delicată pentru guvernul federal care nu poate trece sub tăcere capitolul alungării germanilor din ţinuturile de est ale Europei dar nici nu doreşte să irite ţările vecine care nu admit ca urmările şi cauzele alungării să fie confundate. Ceea ce nu se va întîmpla sub nici o formă - a declarat în repetate rînduri Angela Merkel. Pe de altă parte, memoria colectivă a germanilor nu poate da uitării acest capitol: „50 de ani de existenţă a Federaţiei Strămutaţilor sunt cincizeci de ani de istorie germană. Federaţia a dat o voce refugiaţilor, s-a angajat în favoarea intereselor lor. A comemora destinul plin de suferinţă al persoanelor care au fost alungate ori s-au refugiat face parte neîndoielnic din identitatea noastră, din cultura memoriei noastre.”

Cît de îndelungate sunt efectele refugiului , strămutării forţate, prigoanei, a relevat Rudolf Seiters preşedintele Crucii Roşii Germane. Şi astăzi, organizaţia sa înregistrează 1,3 milioane de destine umane încă neclarificate.