1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Viaţa refugiaţilor ucraineni continuă în Moldova

Sergio Matalucci
8 martie 2022

Tânărul jurnalist italian Sergio Matalucci se află în aceste zile la Chişinău. Cazat într-un hostel din capitala Republicii Moldova, a stat de vorbă cu câţiva dintre refugiaţii ucraineni.

https://p.dw.com/p/489NP
Hostel in Chisinau Moldau Ukraine Flüchtlinge
Imagine: Sergio Matalucci/DW

Nu mai există multe camere libere în capitala Republicii Moldova, ţara cu cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni raportat la numărul de locuitori. În al doilea weekend de la demararea invaziei ruse în Ucraina, situaţia demografică de pe străzile Chişinăului şi în ceea ce priveşte posibilităţile de cazare s-a schimbat. Să locuieşti într-un hostel fără adolescenţi sau tineri de 20 şi ceva de ani e o experienţă ciudată. 

La Hostel City Center, ziua începe în mod normal pe la 7 dimineaţa. La micul dejun sosesc întâi femeile mai în vârstă. Lumina e slabă, liniştea apăsătoare. Tot ce auzi e zgomotul produs de deschiderea şi închiderea pungilor de plastic. Femeile ucrainene oricum nu prea mănâncă. Cearcănele din jurul ochilor li se adâncesc pe zi ce trece. 

După aproximativ o oră, în jurul orei 8, sosesc femeile de 30 şi 40 de ani. Aprind lumina şi încep să vorbească, să-şi verifice telefoanele mobile şi să mănânce morcovi cu pâine, dar şi brânză şi cartofi. Sunt îmbrăcate în pijama sau haine de casă. Unele poartă mască - adesea pentru ochi. 

O jumătate de oră mai târziu, se trezesc copiii şi începe distracţia. Unii se aşază lângă părinţi pentru a urmări seriale TV pe celulare. Alţii se joacă cu mingea. După ce seara se alergau pe coridoare făcând un zgomot infernal, acum stau în bună parte cuminţi la masă sau se joacă în linişte. Sau se duc la "Cafeneaua cu pisici", pentru a se juca cu cele zece pisici de acolo - făcând astfel, practic, un fel de terapie cu animale de companie. 

"În Republica Moldova, unul din opt copii e refugiat", spune Dorin Frăsîneanu, consilier pe probleme de politică externă al primului ministru moldovean. 

Pe la 9, grupuri de băieţi şi fete, însoţite de un adult, de regulă un bărbat de vreo 30 de ani, părăsesc hostelul şi-şi continuă călătoria. La numai două ore distanţă e război. 

Nu toată lumea se simte în siguranţă în Republica Moldova. Ţara nu este nici membră a NATO, nici a UE. Femeile spun că ar merge în România - ca să rămână cât mai aproape cu putinţă de soţii lor. 

Bărbaţii ucraineni

Sunt şi câţiva bărbaţi aici. Cei de etnie azeră şi turcă sunt într-un grup. Ucrainenii sunt în general doar între ei şi merg cu capul plecat. 

Eu împart camera cu un marinar din Odessa, care are de gând să-şi caute de muncă în Germania sau Turcia. Îmi povesteşte că a dat şpagă ca să scape. Întreaga lui familie e încă în oraşul devenit celebru prin filmul lui Serghei Eisenstein, din 1935, "Crucişătorul Potemkin". 

Ne vorbeşte de acest "oraş istoric, o frumuseţe", un creuzet de diferite etnii: chinezi, indieni, sud-coreeni, azeri, sinti şi romi.

Se simte vinovat că n-a sprijinit mişcarea de rezistenţă. De câte ori vorbim despre rezistenţa ucrainenilor are lacrimi în ochi. 

În patul de sub cel al marinarului doarme un bărbat cu paşaport israelian. E pe cale să părăsească ţara. L-am văzut părăsind încăperea doar de două ori în trei zile. O dată pentru a merge la toaletă. A doua oară pentru a lua micul dejun: ouă şi pâine prăjită. Când îl întreb dacă are nevoie de ceva de la supermarket, îmi răspunde că are deja tot ce-i trebuie. E ocupat cu telefonul mobil, a cărui cartelă a primit-o gratuit în Moldova. Nu face nimic altceva. 

E de aşteptat ca valul de refugiaţi din Chişinău să crească în zilele următoare - în afară de cazul în care cele două părţi ar ajunge la o înţelegere. 

Chişinău şi Odessa

Odessa şi Chișinău sunt oraşe cu adânci legături istorice. Mulţi moldoveni îşi petrec vacanţa la Marea Neagră, în Ucraina. Uneori trec graniţa la cumpărături. Ucrainenii cumpără vin moldovenesc. Ei apreciază şi mâncarea locală. 

Cele două oraşe se află la o distanță de sub două ore - în vremuri normale. Acum se stă cel puţin câteva ore la coadă la frontieră. Dacă la începutul conflictului oamenii soseau cu maşini scumpe, acum trec graniţa oameni mai puţin înstăriţi. Voluntarii spun că ajung şi refugiaţi fără pantofi, pur şi simplu în şlapi.

Mulţi moloveni locuiesc în oraşul portuar Odessa. Unii şi-au adus familiile în siguranţă şi sprijină rezistenţa ucraineană, contribuind la evacuarea populaţiei civile şi pregătirile de război. Am întâlnit un bărbat moldovean, născut la Chişinău, gata să lupte pentru Odessa. "Aici sunt acasă. E minunat", explică el. 

Populaţia locală e conştientă de faptul că bătălia pentru Odessa este în acelaşi timp şi o bătălie pentru Moldova, o ţară neutră. Armata locală numără între 5000 şi 7500 de militari. Localnicii cred că în cazul unui atac rusesc adminisitraţia va capitula în câteva ore. Peste 5000 de soldaţi ruşi se află în regiunea separatistă Transnistria. 

"Le spun prietenilor că dacă vin ruşii, totul va decurge rapid. Aproape că aş putea să mă culc moldovean şi să mă trezesc rus", spune Marti, un băiat cu dublă naţionalitate: moldovenească şi estonă. "Eu pot scăpa, dar mulţi nu vor putea."

Peste weekend, la Chişinău sosesc tineri de 20 de ani, cu păr oxigenat sau albastru, cu tatuaje şi piercinguri. Destinaţia finală: capitala Germaniei, Berlin. Fac glume, râd şi îşi verifică celularele. Deşi încearcă să-şi păstreze moralul ridicat, ochii îi cam trădează. 

Ministrul moldovean al Muncii, Marcel Spatari, a postat pe Facebook că trei sferturi din refugiaţi sunt preluaţi de familii sau organizaţii, în timp ce doar un sfert ajung în adăposturi de urgenţă. 

În hostel viaţa continuă 

Între timp viaţa merge mai departe în hostel, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu există ferestre. Timpul parcă a încremenit. Copiii continuă să se distreze. Unul aleargă purtând papuci de adult în loc de mănuşi.  

Recepţionera îi dojeneşte iritată, în rusă, pe doi copii năzdrăvani care scutură una dintre pisici.

Încercarea de a păstra o aparentă normalitate e evidentă. Nu e uşor. E un efort. O mamă mănâncă împreună cu fiul ei salată cu quinoa. Mama îl roagă pe băiat să mănânce în linişte. Băiatul dă din cap, dar continuă ca înainte. Femia pare că nici nu-şi dă seama.