1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Viziune din perspectiva Moldovei asupra alegerilor din SUA

4 noiembrie 2020

De 29 de ani, Moldova se confruntă cu problema separatismului – una ce ar putea fi soluționată, în opinia analiștilor politici, doar printr-un dialog efectiv SUA-Rusia.

https://p.dw.com/p/3kqlH
Candidații pro-ruși câștigă alegerile prezidențiale: caricatură din 2016 de Serghei Elkin
Candidații pro-ruși câștigă alegerile prezidențiale: caricatură din 2016 de Serghei Elkin

Republica Moldova a beneficiat constant de sprijinul SUA în democratizarea țării, indiferent cine a fost „locatarul” Casei Albe. „Nici aceste alegeri prezidențiale din SUA nu vor aduce schimbări esențiale în atitudinea SUA față de Republica Moldova. Ca și până acum, SUA vor continua să susțină afirmarea Moldovei ca stat democratic, suveran, independent și reîntregit teritorial”, a comentat pentru DW președintele Asociației de Politică Externă de la Chișinău, Victor Chirilă.

Moldova este în vizorul SUA datorită vecinătății cu România și Ucraina

Totuși, în opinia sa, victoria democratului Joe Biden, care își propune să relanseze alianța transatlantică și să consolideze coaliția democrațiilor pentru a promova valorile lumii libere, ar avea ca efect schimbări de accente în dialogul cu țările în care se înregistrează regrese democratice, tendințe autoritare, corupție rampantă, încălcări flagrante ale dreptului omului, suprimarea libertății presei etc. „În acest caz, Republica Moldova ar trebui să se aștepte la o atenție sporită și condiționalități mult mai stricte din partea SUA în domenii precum combaterea marii corupții, investigarea și judecarea înalților oficiali/politicieni corupți, asigurarea unei justiții independente, transparența sistemului financiar, promovarea unor mass-media libere și pluraliste, respectarea drepturilor omului”, susține Victor Chirilă.

Potrivit lui, de aceste noi accente și priorități vor ține cont partenerii SUA și instituțiile financiare internaționale în cooperarea lor cu Moldova, în special Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.

„Pentru a contracara agresiunea Rusiei, Biden își propune să consolideze capacitățile militare ale NATO și să dezvolte capacitățile alianței și partenerilor săi, printre care și Republica Moldova, de a face față amenințărilor netradiționale, precum corupția externă, dezinformarea și atacurile cibernetice. De asemenea, SUA vor continua să dezvolte parteneriatul strategic cu România, ignorat deocamdată de politicienii și diplomația de la Chișinău. Or, Washingtonul va privi tot mai mult spre Moldova prin intermediul mizelor și intereselor sale strategice din România”, consideră Victor Chirilă.

Vlad Lupan: O cooperare mai bună Moldova - SUA este puțin probabilă dacă rămâne Dodon

La rândul său, fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU, Vlad Lupan, susține că interesul SUA față de Republica Moldova se explică mai degrabă prin „perspectiva influenței ruse asupra Ucrainei”. Rusia poate crea probleme Ucrainei prin intermediul regiunii transnistrene a Republicii Moldova, controlată de un regim separatist pro-rus. De asemenea, potrivit lui Lupan, Moldova este în vizorul SUA datorită vecinătății cu România – aceasta are baze militare americane pe teritoriul său și este membru NATO și UE. „Prin urmare, cu o politică externă fracționată și slab coordonată, Departamentul de Stat al SUA își asumă majoritatea inițiativelor privind Republica Moldova, indiferent de administrația de la Casa Albă”, a spus Lupan pentru DW.

„Există, totuși, pericole în legătură cu alegerile din SUA. Administrația Trump este gata să discute cu Rusia o potențială coordonare în ceea ce privește China. Neîndoios, Rusia nu va ajuta SUA în maniera în care Washingtonul și-o dorește, dar ar mima o oarecare cooperare. În interesul Kremlinului este să diminueze din puterea SUA, nu să o întărească. Astfel, Moscova ar exploata aceste visuri în schimbul unor cedări în Europa de Est, inclusiv în Republica Moldova”, consideră fostul diplomat moldovean.

Pe de altă parte, Lupan susține că atitudinea democraților americani față de Rusia s-a schimbat radical după intervenția Kremlinului în alegerile din SUA din 2016. Din acest punct de vedere, „ne putem aștepta la o abordare mai principială față de Rusia și partenerul acesteia din Moldova, care este Igor Dodon”. (...) O cooperare mai bună a Moldovei cu SUA este, însă, puțin probabilă dacă în Moldova, după turul doi de scrutin din 15 noiembrie, va rămâne președinte Igor Dodon, precizează Vlad Lupan. În opinia sa, în perspectivă, un Chișinău mai prietenos față de SUA ar putea exploata, deși puțin, inclusiv faptul că Joe Biden a vizitat Republica Moldova. O astfel de conjurație ar putea deschide noi conexiuni economice moldo-americane - după modelul promovării vinurilor moldovenești în SUA după vizita lui Biden.

Joe Biden a fost la Chișinău în martie 2011 și a promis, în timpul unui discurs public, ținut în centrul capitalei, că SUA vor ajuta Moldova să se democratizeze și să se integreze în UE. „Guvernul vostru mai are încă multe de făcut. Trebuie să luptați cu corupția și să reformați justiția”, le spunea Biden moldovenilor încă în 2011 – înainte de celebrul jaf bancar de 1 miliard de dolari, în 2014, din băncile moldovenești.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.