1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Von der Leyen a luat poziţie faţă de migraţie

19 iulie 2019

Noua preşedintă a Comisiei Europene a declarat că va căuta soluţii pragmatice pentru chestiunea migraţiei. Von der Leyen a vorbit şi despre planuri privind bugetul Italiei şi atitudinea sa faţă de Polonia şi Ungaria.

https://p.dw.com/p/3MLWJ
Ursula von der Leyen la Bruxelles
Ursula von der LeyenImagine: picture-alliance/dpa/F. Seco

Viitoarea preşedintă a Comisiei Europene a declarat că sprijină reformarea înţelegerii de la Dublin, care stipulează că solicitanţii de azil trebuie să-şi depună cererile în primul stat al UE în care pătrund, cel mai adesea ţări de la frontiera externă, cum ar fi Grecia, Italia sau Spania.

"Trebuie să reformăm înţelegerea de la Dublin, astfel încât să obţinem mai multă corectitudine şi să împărţim povara", a declarat Ursula von der Leyen pentru tabloidul german Bild, în cadrul unei serii de interviuri oferite de responsabila germană presei europene, apărute vineri. "Eu nu am înţeles niciodată cu adevărat de ce Dublin a început cu o ecuaţie atât de simplă: acolo unde un migrant a păşit pentru prima dată în UE, acolo el sau ea trebuie să şi rămână", a mai precizat von der Leyen.

"Migraţia are loc pe uscat sau pe mare. Noi nu putem avea stabilitate la frontierele noastre externe decât dacă acordăm suficient sprijin statelor membre care sunt expuse puternic presiunii migraţioniste din cauza poziţiei pe care o ocupă pe hartă", a subliniat ea.

Domnia legii

Von der Leyen, care îşi va exercita mandatul de cinci ani în fruntea Comisiei Europene începând din 1 noiembrie, a îndemnat de asemenea la o atitudine mai blândă faţă de ţările din Europa Centrală şi de Est în chestiuni ce ţin de respectarea statului de drept, apreciind că în disputele cu Ungaria şi Polonia "este important ca dezbaterile să fie mai obiective."

Asigurarea domniei legii este ţelul "însă nimeni nu este perfect", a declarat von der Leyen pentru ziarul german Süddeutsche Zeitung. Ea a adăugat că sancţiunile financiare împotriva unor state membre ale UE ar trebui să fie "ultima soluţie, după ce alte măsuri nu au dat rezultate."

După săptămâni de lupte politice, von der Leyen a fost aleasă cu o majoritate fragilă în fruntea Comisiei Europene, şi asta numai după ce ea a reuşit să obţină sprijin din partea ţărilor Grupului de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria), care s-au opus alegerii candidatului socialist Frans Timmermans.

Comisia Europeană a iniţiat deja proceduri de sancţionare împotriva Poloniei şi Ungariei din cauza unor reforme controversate în justiţie. Declaraţiile lui von der Leyen vor provoca negreşit o dezbatere privind direcţia în care intenţionează să îndrepte executivul UE.

Responsabila germană a sugerat de asemenea că va adopta o linie mai flexibilă în discuţiile cu Italia privind notabilul deficit bugetar al ţării. Arătând că există motive întemeiate pentru regulile bugetare stricte ale UE, von der Leyen a adăugat: "Există şi foarte multă flexibilitate" pentru încurajarea investiţiilor şi a creşterii economice.

Italia trebuie să prezinte Comisiei Europene proiectul de buget pentru anul viitor la mijlocul lunii octombrie. Comisia, care tocmai a renunţat să sancţioneze Italia din cauza deficitului acumulat, vrea să obţină din partea guvernului de la Roma promisiunea că nu va încălca normele fiscale ale UE.

ia/os (AFP, dpa)