Whistleblower: turnător sau militant anti-corupţie?

România este însă una dintre puţinele ţări din Uniunea Europeană cu un cadru legislativ, care îi protejează pe cei care raportează cazuri de corupţie şi care se pot confrunta cu repercusiuni din partea angajatorilor. Mai mult decât atât, conform organizaţiei Transparency International, legea în cauză - 571/2004 - e printre cele mai acurate şi complexe norme de apărare a avertizorilor de integritate, din Europa.

TI subliniază, în raportul prezentat la Berlin, că whistleblowers au fost în ultimul timp pionii principali, cu ajutorul cărora au ieşit la iveală cazuri grave de corupţie, la nivel naţional şi global.

Să spui, sau să nu spui ?

Din păcate însă, dincolo de imaginea negativă de care aceştia au parte în multe ţări (termenii care desemnează un whistleblower au deseori conotaţii negative, ca „ciripitori“, „turnători”, „spioni”), denunţarea unor abuzuri le poate pune în pericol locul de muncă, imaginea şi, în cazuri extreme, chiar viaţa.

Pentru că în UE, în afară de patru state - Luxemburg, România, Slovenia şi Marea Britanie -, unde, conform TI, există legi clare care oferă protecţie avansată avertizorilor de integritate, aceştia din urmă au drepturi parţiale sau extrem de limitate. În ciuda faptului că în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţenii au obligaţia de a raporta corupţia sau alte infracţiuni.

În Slovacia, de pildă, nedezvăluirea unui caz cunoscut de corupţie se pedepseşte cu până la trei ani de închisoare. Şi cu toate acestea, ţara se află pe lista neagră a TI, în ceea ce priveşte protecţia avertizorilor de integritate. Alături de Slovacia, în Bulgaria, Grecia, Finlanda, Lituania, Portugalia şi Spania legislaţia ocroteşte în măsură foarte limitată sau chiar deloc persoanele care raportează ilegalităţi.

Legile existente în momentul de faţă în ţări ca Germania, Franţa, Olanda sau Belgia protejează parţial avertizorii de integritate din sectoarele public şi privat.

Mai mult pe hârtie

În România, cadrul legislativ garantează din 2004 protejarea identităţii angajaţilor din sectorul public, aceştia putând demasca actul corupţiei printr-o serie de filiere: superiorii de la locul de muncă, poliţia, comisiile parlamentare, sindicatele, organizaţii nonguvernamentale şi chiar mass media.

Cu toate acestea, numărul avertizărilor de acest gen e încă restrâns în România, ceea ce se datorează fie lipsei de informare, fie contextului socio-cultural. Transparency International a subliniat, în prezentarea de la Berlin, că percepţia negativă asupra whistleblower-ilor e mai accentuată în fostele state comuniste, unde oamenii s-au confruntat adesea cu turnătorii poliţiei politice de la acea vreme.

Avertizorii de integritate din sectorul privat românesc nu beneficiază de aceleaşi drepturi, dacă dezvăluie un caz de corupţie, având în vedere că divulgarea unor informaţii interne s-ar suprapune cu clauzele de confidenţialitate, pe care mulţi dintre angajaţii companiilor sunt obligaţi să le semneze. Pe de altă parte, şi angajaţii din sfera privată trebuie să denunţe infracţiuni care le sunt cunoscute.

Cu ocazia prezentării raportului, Transparency International le-a cerut tuturor statelor UE să introducă legi corespunzătoare pentru protecţia avertizorilor de integritate şi să demareze un dialog social, prin care cetăţenii să înţeleagă că un whistleblower joacă un rol deosebit de important în lupta împotriva corupţiei.