Mircea Cartarescu în dialog la Ziare.com

O carte personala, in tonalitati de basm, o oglinda care trimite inapoi asemanarile si diferentele pe care le purtam cu noi, de la parintii nostri.

Cu siguranta, Melancolia, un volum cu trei povesti - Puntile, Vulpile, Pieile - recent lansat la Editura Humanitas, va fi una dintre cartile acestui an. Sunt trei basme in care sunt camuflate episoade autobiografice, de la incercarea de a-si intelege tatal si de a accepta asemanarea cu el, pana la jocul din copilarie cu sora lui, nucleul celei mai intense dintre aceste povestiri - Vulpile.

L-am intalnit pe Mircea Cartarescu la Bookfest, imediat dupa lansare, la capatul a aproape doua ore in care oameni de toate varstele - multi adolescenti, dar si varstnici - au stat la o coada impresionanta pentru un autograf. Iar Mircea Cartarescu nu a vrut sa se ridice fara a semna toate cartile, ceea ce a redus din timpul acestui interviu, dar cu un folos mai mare.

A fost nelipsit de la protestele din ultimii doi ani, pentru ca Romania chiar a fost pe muchia prapastiei, spune el, dar deja de o saptamana fara Dragnea la varful puterii Romania a devenit mai respirabila.

"Melancolia" e o carte linistita, o carte care te lasa cu un sentiment al frumosului, al asezarii, Mircea Cartarescu. Cum ati reusit sa scrieti o carte in vremuri atat de tulburi?

Eu nu scriu cartile pe care le vreau, ci asa cum vor ele sa fie, pur si simplu, la un moment dat m-am apucat si am scris. Dupa ce am terminat Solenoid, doi ani nu am mai scris niciun rand, si apoi intr-o dimineata am scris prima fraza din prima povestire. Pentru ca tot ce public eu e in ordinea in care am scris, de pilda, in Nostalgia, povestirile sunt in ordinea lor. Si aici e acelasi lucru.

Am inceput cu prima fraza din prima povestire si am terminat cu ultima fraza din ultima povestire, ca in transa, scriind automat aproape. Asa incat nu prea stiu mare lucru despre ce e inauntru, am asteptat si astept in continuare sa-mi explice criticii.

Tonul este acela de basm, de basm german, pe mine m-a trimis cu gandul si la Fratii Grimm, dar si la Wilhelm Hauff (Inima rece) . Ma refer la a doua poveste, Vulpile, unde apare ideea de targ. Cum a fost trecerea la proza scurta, la tonul oniric, de basm?

Aici nu e vorba de proza scurta propriu-zisa. Americanii au o categorie care se numeste "long short stories", dar nici macar atata nu este in cartea asta. Este o carte care, cum spuneam, s-a facut asa cum a vrut ea, si al carei personaj principal este stilul indirect liber. In toata cartea exista un singur stil care o uniformizeaza, Cosmin Ciotlos a avut dreptate cand a spus ca e vorba de stil in primul rand, si apoi de fapte, de imprejurari.

Citit articolul integral pe Ziare.com accesand linkul de mai jos.