Cum incearca Dragnea sa arunce ura intre bunici si nepoti

Pe jumatate de ecran, imaginea masinilor arborand steagul Romaniei pe strazile Europei. Pe cealalta, un sef de partid obosit, cu cearcane, incovoiat de resentiment, marind imaginar pensii, pentru ca el si ai lui sa scape de justitie, chiar daca vor fi dovediti vinovati. Cine e acasa si cine e strainul de tara?

Cand S. a plecat, ne-am promis ca ne vom scrie scrisori, ca in studentie. Nu e-mail-uri, ci scrisori elaborate, in limba romana, care sa ramana fizic intr-un sertar si care sa ateste ca legatura dintre noi e mai mult decat una de amicitie electiva. E o legatura de tara. Si asa a fost, o perioada, pana cand tara asta a renuntat cumva la amandoi. Un strain acasa si un roman in pribegie.

A venit apoi randul lui I. sa plece. Era insotitorul meu de drum, impreuna desfaceam solutiile in patru si tot impreuna deziluziile ca generatia noastra va sti cum sa administreze colectiv norocul de a nu-si fi vazut viata batjocorita in comunism. A plecat brusc, mi-a lasat cateva carti din biblioteca, sa ramana aici ceva fizic din trecerea prin aceasta tara.

A plecat si P., fara incrancenare, asa cum pleci intr-o dimineata la biblioteca si iti uiti cheile de la casa pe hol. Cand va fi terminat proiectul, se va intoarce, asa a ramas intre noi.

Iar eu sunt norocoasa, inca mai am o mana de oameni care au ramas in tara.

Pe ulita de acasa a mamei, dintr-un sat din Moldova, case mari, neterminate, unele grotesti, par a inghiti locuintele batranesti de alaturi. Sunt casele romanilor plecati sa munceasca in strainatate si care, vara de vara, ani la rand, se intorc in tara in doua saptamani de concediu, pentru a mai adauga ceva la casa. Ceva mare, ceva nemaivazut pe drumurile Moldovei, ceva care sa poata cuprinde toata instrainarea pe care trebuie sa o poarte cu ei printr-o lume mare, in care nu se recunosc si pe care nu o pot interioriza.

M-am intrebat deseori daca lui I. i-a fost mai usor in prima dimineata de exil decat lui V., cel neiesit macar din judet pana la 30 de ani. I. vorbea engleza si franceza, ba chiar putea sa citeasca in italiana. V. nu stia nici macar un cuvant in alta limba decat cea materna, romana. Putea sa spuna "sunt leucit" si nimeni, acolo, in prima dimineata de pribegie, nu ar fi inteles.

Puteti citi articolul integral pe Ziare.com