Ungaria ca model pentru centrele de tranzit?

Centrele de tranzit despre care e vorba în acordul dintre Creştin-Democraţi (CDU) şi Creştin-Sociali (CSU) privind criza refugiaţilor există deja în Ungaria. Acolo, solicitanţii de azil sunt admişi în zona de tranzit de la graniţa cu Serbia, un fel de sat format din containere, izolat de restul ţării. E primit doar un singur solicitant de azil pe zi la fiecare punct de frontieră, potrivit organizaţiei umanitare Hungary Helsinki Committee. Un purtător de cuvânt al guvernului ungar susţine că nu există ordinul de a lăsa să intre doar o persoană pe zi. "Nu-i vina noastră că puţini solicitanţi de azil vor să vină în Ungaria", a spus Janos Lazar, şeful de birou al premierului ungar, încă în februarie. Organizaţia umanitară estimează că în jur de 4.000 de migranţi aşteaptă dincolo de frontiera cu Serbia să solicite azil în Ungaria.   

În zona de tranzit pe care Ungaria o vede ca pe un "no man's land", se verifică dacă solicitantul de azil a fost înregistrat deja într-un alt stat al UE sau dacă cererea de azil a acestuia e nejustificată dintr-un alt motiv. Această verificare durează de obicei doar câteva ore, durata maximă e însă de 15 zile. Dacă solicitantul de azil a fost înregistrat deja în baza de date "Eurodac", e dus dincolo de gard, în partea sârbă, şi pedepsit cu o interdicţie de a intra în întregul Spaţiu Schengen.

Teoretic, solicitantul de azil respins are dreptul să conteste decizia, dar aşa ceva se întâmplă în cazuri extrem de rare, potrivit organizaţiei Hungary Helsinki Committee. În general, nu-i destul timp pentru un astfel de demers sau solicitanţii de azil nu au acces la consiliere juridică şi la procedurile necesare.

Dacă cererea lor e primită şi prelucrată, solicitanţii de azil sunt cazaţi în zona de tranzit păzită, pe care nu au voie să o părăsească. În Ungaria, întreaga procedură - care include şi o verificare juridică - durează între trei şi şase luni. Solicitanţii de azil respinşi sunt trimişi direct în Serbia din zonele de tranzit. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a condamnat aceste practici în martie 2017. Tribunalul a hotărât în favoarea a doi solicitanţi de azil din Bangladesh care fuseseră reţinuţi timp de 23 de zile în zona de tranzit şi trimişi apoi în Serbia, calificând internarea lor drept ilegală. Şi expulzarea lor în Serbia a fost criticată, pentru că exista riscul unor "expulzări în lanţ" până în Grecia. Ungaria a contestat decizia CEDO, nu există încă un verdict final.

Această politică dură a dus la o scădere considerabilă a numărului solicitanţilor de azil în Ungaria. Acesta se apropie chiar de idealul premierului Viktor Orban de a nu mai lăsa pe nimeni să intre. În primele patru luni ale anului în curs, 2.363 de solicitanţi de azil au fost respinşi direct la intrările zonei de tranzit. Potrivit organizaţiei Helsinki Committee, doar 325 de persoane au putut să depună o cerere de azil. În cadrul procedurilor curente, zeci de persoane au fost respinse şi expulzate din start. Doar 267 de persoane au primit un statut de refugiat. În ciuda acestor cifre, premierul ungar vorbeşte despre o imigraţie în masă şi a declarat starea de urgenţă din cauza crizei refugiaţilor. Doar în aceste condiţii e posibilă internarea solicitanţilor de azil. Conform legislaţiei europene privind azilul, reţinerea unor migranţi în zone de tranzit intră în discuţie doar în cazuri de excepţie, când presiunea migraţiei e maximă.

Pentru a putea expulza direct şi solicitanţii de azil care reuşesc cumva să ajungă în Ungaria, guvernul de la Budapesta a introdus aşa-numita "regulă a celor opt kilometri". Fiecare migrant identificat la o distanţă de până la opt kilometri de frontieră poate fi reţinut şi dus într-o zonă de tranzit fără alte verificări. Diverse organizaţii pentru drepturile omului deplâng că există cazuri în care sunt reţinuţi migranţi oriunde în Ungaria şi trimişi direct dincolo de graniţa cu Serbia. Juriştii dezbat în continuare întrebarea dacă zonele de tranzit din Ungaria sunt, într-adevăr, un "no man's land". Din perspectiva dreptului internaţional, nu există un termen de acest fel. 

Comisarul european pentru migraţie şi afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, a vizitat Ungaria în martie 2017 şi i-a cerut guvernului de la Budapesta să le asigure solicitanţilor de azil condiţii "umane" de cazare. Avramopoulos nu a criticat direct ideea zonelor de tranzit, din moment ce miniştrii de interne din UE hotărâseră în principu deja cu un an înainte să creeze zone de tranzit de acest fel la graniţele extrene ale UE şi să copieze modelul ungar.

Pentru a asigura funcţionarea unor zone de tranzit, e necesar ca graniţa să fie închisă ermetic cu un gard sau prin controale vamale foarte stricte. Doar în acest fel pot fi obligaţi migranţii să se prezinte în zonele de tranzit şi să-şi depună acolo cererile de azil. În cazul Germaniei, ar însemna ca frontiera de 817 kilometri cu Austria să fie închisă şi controlată - ceea ce nu-i însă posibil în condiţiile circulaţiei libere din Zona Schengen. În plus, Ungaria îi expulzează pe migranţi în Serbia, o ţară care nu e membră a Uniunii Europene, cu statutul de ţară terţă fără pericole pentru siguranţa migranţilor. În schimb, Germania ar trebui să-i trimită pe migranţi în alte state ale Zonei Schengen ca Cehia sau Austria, care nu ar fi însă obligate să-i primească decât în cazul în care ele ar semna acordurile respective cu Germania. Atât Cehia cât şi Austria au anunţat deja că e exclus să semneze acorduri de acest fel.