1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Frank-Walter Steinmeier a mers în sfârșit la Kiev

Eugen Theise
26 octombrie 2022

Pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina, la 24 februarie, președintele german Frank-Walter Steinmeier a vizitat Kievul. Deplasarea trimite un semnal important la momentul potrivit, scrie Eugen Theise.

https://p.dw.com/p/4IhzR
Frank-Walter Steinmeier la Kiev
Preşedintele federal Frank-Walter Steinmeier în timpul vizitei la KievImagine: Michael Kappeler/dpa/picture alliance

Vizitele de solidaritate la nivel înalt la Kiev au devenit de ceva timp o rutină. În pofida tirurilor de rachete rusești, ministrul german de externe Annalena Baerbock și președintele polonez Andrzej Duda au mers în Ucraina de două ori de la atacul din 24 februarie. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, chiar de trei ori.

Și totuși vizita președintelui german Frank-Walter Steinmeier are o importanță aparte, reprezentând indiciul mult așteptat al depășirii tuturor neînțelegerilor dintre Kiev și Berlin. Fricțiunile au culminat în aprilie, când președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirma că Steinmeier nu este dorit la Kiev. Gestul venea chiar în momentul în care șeful statului german se afla deja în drum spre capitala ucraineană, unde intenționa să trimită un puternic semnal de solidaritate, alături de omologul polonez Duda și de alți trei președinți.

Sincronizare perfectă

Și mai important a fost momentul ales acum pentru plecarea în Ucraina, căci în același timp în capitala germană avea loc o conferință internațională privind reconstrucția Ucrainei. Cu acest prilej, cancelarul Olaf Scholz și-a reiterat apelul privind organizarea unui Plan Marshall pentru Ucraina. Reconstrucția, a spus Scholz, este "o sarcină pentru generații, care trebuie să înceapă acum".

Eugen Theise
Eugen Theise, redactor în cadrul departamentului ucrainean al DWImagine: Privat

Germania cunoaște, din propria istorie, importanța sprijinului internațional pentru reconstrucție, în perspectiva unui viitor în prosperitate și democrație. Dacă există o șansă pentru Germania de a-și asuma un rol de lider credibil într-o Europă post-Brexit, în vremuri de Orbani și post-fasciști italieni, cu siguranță că aceasta este. Faptul că Republica Federală este deschizătoare de drumuri iar democrațiile reconstruiesc împreună ceea ce un dictator și complicii săi au distrus în ura lor față de libertate poate să dea un nou impuls ideii europene de integrare în pace și libertate.

Cu toate acestea, pentru ca Germania să fie văzută nu doar ca plătitor, ci și ca forță motrice reală a Europei, ea trebuie musai să recâștige încrederea partenerilor europeni. Nu numai în Ucraina, ci și în Polonia și în statele baltice. Încrederea că Berlinul nu va mai pune niciodată în pericol libertatea și securitatea pentru gaz ieftin. Încrederea că Berlinul crede în securitatea unei Europe libere, împotrivindu-se chiar și unei Rusii autoritare. În fine, încrederea că, după opt luni de crime de război rusești, este în sfârșit gata să renunțe la mantra social-democrată a ”păcii în Europa doar împreună cu Rusia".

Lupta pentru încredere

Tocmai această încredere a fost cea pe care Frank-Walter-Steinmeier s-a străduit să o obțină la Kiev. Președintele german a asigurat Kievul nu doar de continuarea sprijinului economic și politic, ci și militar. Acest lucru nu este deloc de la sine înțeles pentru un om politic al cărui nume este pentru ucraineni sinonim cu conciliatorismul. Un om politic încredințat, timp de ani de zile, că dependența de gazul rusesc încurajează pacea. Ori că încleștările din Donbas ar putea fi rezolvate printr-o soluție diplomatică cu Rusia. Un om politic crezând, chiar și după anexarea Crimeei, în visul de securitate și pace "de la Vancouver la Vladivostok".

Frank-Walter Steinmeier a avut măreția de a-și recunoaște greșelile iar acum a mers la Kiev în calitate de prieten, în vreme ce relațiile germano-ucrainene cunosc o normalizare mult așteptată. A sosit momentul să lăsăm în urmă emoțiile înfierbântate. Orice altceva nu ar face în niciun fel dreptate eforturilor enorme ale Germaniei de a sprijini Ucraina. Pe lângă faptul că a acceptat primirea unui milion de refugiați ucraineni, Berlinul furnizează acum (după îndelungi ezitări) și sisteme de armament importante pentru lupta împotriva invadatorilor ruși. Și, mai nou, caută să preia inițiativa în reconstrucție.

Schimbare de optică la social-democrații germani?

Prin urmare este important ca Berlinul să rămână consecvent în această politică de reorientare. La urma urmei, o reconstrucție completă a Ucrainei este posibilă numai dacă invazia rusă este în cele din urmă respinsă. Pe acest fundal, ministrul federal de externe, Annalena Baerbock, și ministrul federal al apărării, Christine Lambrecht, au solicitat recent triplarea bugetului pentru ajutor militar. Cu toate acestea, amploarea schimbării de macaz în Partidul Social-Democrat german, exemplificată de președintele federal la Kiev, va fi evaluată în funcție de atitudinea cancelarului Olaf Scholz față de propunerea celor două ministere.